Femeia bătută e ca șnițelul bun. Moale, piere pe limbă.

1987. Undeva, la câteva sute de kilometri, în județul Giurgiu, mătușa-mea învață pe pielea ei că trebuie să-și asculte bărbatul fără să crâcnească. Cocoșul cântă aici. Ce cântă? Jazz and blues. Unchiul îmi explică, ani mai târziu, că femeile trebuie scărmănate când le mănâncă pielea.
Cum știi că le mănâncă pielea?
Când încep să-ți dea indicații, să-ți facă reproșuri, când comentează că ai venit afumat acasă, când îți stau în drum și tu trebuie să treci printre ele trei. Doamne, sunt trei, să le împuținăm că doar nu oi fi prost să dai papa la trei neveste identice. Le bați până te trezești din beție și ele trei sunt doar una. Chircită și vânătă. O pupi și îi zici că o iubești și îi explici că ai scărmănat-o pentru binele ei, că o mânca pielea.

1998. Fac un reportaj despre violența domestică. S-a înființat un centru la București însă nu vine nimeni să ceară ajutor. Adică nu există violență domestică în România?
Ba da. Dar femeilor le este rușine să spună că au fost bătute. Ce-o să zică vecinii? Ce-o să zică rudele? Ce-o să spună copiii?
Îndură. Și-o fură și îndură.

Ce, crezi că ești singura care și-a luat o palmă de la soț? Nu moare nimeni dintr-o palmă.
Nici dintr-un pumn, nici măcar dintr-o bătaie din care iese cu câteva coaste rupte.
Cine a murit de la coaste rupte? Uite Kim Kardashian și-a scos câteva coaste ca să îi evidențieze talia. Sunt un soi de apendice coastele, mai bine să ți le rupă soțul.
Nu am cum să fac materialul, nu am cum să spun că au fost cheltuiți bani inutil pentru că femeile din România nu au nevoie de consiliere, adăpost, ajutor. Sunt Vrâncioaie toate femeile din România. Sunt stâncă. Dă cu târnăcopul în ele și vezi că nu se sparg. Cremene.
Pesemne că moliciunea asta mea, ipohondria și sensibilitatea vin din faptul că sunt bărbat.

2010. Doamna Oprea are 54 de ani și o înțelepciune prăfuită, cărată din alt secol în apartamentul mobilat excesiv. E divorțată. Soțul s-a mutat la etajul 9, la o vecină care îi împărtășește pasiunea pentru șpriț. O bătea, o bătea și pe fata lor. Nu a divorțat din atâta lucru, cum să lase copilul fără tată. Când domnul Oprea s-a mutat la etaj, a decis totuși să bage divorț. O știa acum tot blocul și o bârfea pe la colțuri, nu mai avea nimic de pierdut. După 3 ani, s-a terminat iubirea la etajul 9 și domnul Oprea a coborât la etajul 1, la doamna Oprea care l-a primit ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu s-a mai recăsătorit cu el dar îi gătește, îi spală, îi cârpește ciorapii, îi cumpără pastile și merge cu el la controale la medic, să nu cumva să moară domnul Oprea.
Îl iubiți?
Nu răspunde la întrebarea asta. În schimb, vorbește despre fiica lor, cum nu e în stare să se mărite, cum stă cu un băiat deja de 5 ani fără să își fi pus pirostriile, în păcat.
-Dar și dumneavoastră sunteți necăsătorită, divorțată adică. Și trăiți cu domnul Oprea în păcat.
-Eu am fost măritată, mi-am făcut datoria. Eu nu înțeleg ce e în capul vostru, copiii din ziua de azi. De ce nu faceți lucrurile cum se cade.
-Cum se cade?

-Păi să faceți un copil, să vă căsătoriți. Uite, Sorina nu mă ascultă. Risipește banii aiurea, nu vrea să se așeze la casa ei.
-Poate îi e frică, avându-vă pe dumneavoastră ca exemplu.

Doamna Oprea nu înțelege și pace de ce povestea ei ar putea să facă pe cineva să nu vrea să se mărite. Toți bărbații își bat nevestele. Toți bărbații nu știu să se descurce cu banii. Toți bărbații sunt niște copii mari, care dau cu pumnul, dar din dragoste dau cu pumnul. Se știe, s-au făcut studii și biologia confirmă faptul că femeia trebuie să își asculte soțul.

Lumea s-a schimbat, încerc să o conving. Îi vorbesc despre emancipare, despre sufragete, despre femei președinți, femei cosmonaut, femei general.

Doamna Oprea urăște femeile. Pe cele care cred că sunt speciale, pe cele care vor să fie egalele bărbatului, pe cele care nu întorc și celălalt obraz ci se duc fuga la centrul de protecție, înființat pe bani europeni.
Își pun poalele-n cap, să le știe toată lumea ce au acasă.
Niște japițe.

2015. Undeva pe un câmp din județul Vaslui, o fată este violată de un grup de adolescenți până leșină. Lumea satului spune că fata e o curviștină, că i-a ațâțat pe bieții băieți, că ei nu ar fi vrut să o violeze și să o lase lată pe câmp dar ea a insistat pentru că a umblat gătită ca o paparudă, cu fundul gol și se știe ce se întâmplă când umbli cu fundul gol pe lângă treaba sculată.
Suntem în mașină, eu și doamna Oprea mergem la Sibiu la festivalul de teatru. Doamna Oprea îmi explică pe îndelete cum funcționează lumea. Descifrează sensurile pe care eu nu le pricep.
-Fata de la Vaslui și-a căutat-o cu lumânarea. De ce nu se întâmplă violuri fetelor cuminți?
-De unde știți că nu se întâmplă?
-Păi mie nu mi s-a întâmplat așa ceva. Și nici Sorinei, nici ție. Că sunteți fete cuminți, cu frica lui Dumnezeu.
-Nu mi-e frică de Dumnezeu și nu văd ce legătură are asta cu fata din Vaslui.
-Nu mai vorbi așa, undeva în tine ți-e frică de Dumnezeu nu ca vagaboanda aia din Vaslui care a umblat despuiată…
Iulian oprește mașina și o poftește să coboare. Eu îi mângâi mâna lui Iulian și îl rog să se calmeze. Doamna Oprea nu înțelege nimic. Tace panicată și apoi, după ce Oltul începe să alerge pe lângă noi, reîncepe să vorbească.
-Știu eu cum sunt femeile, că am văzut la spital. Asistentele erau toate niște târfe și se duceau și se dădeau la doctori. Și ei ce să facă dacă ăstea le umblau la prohab? Niște nesimțite, târâturi. Eu aș avea grijă Raluco, voi dormiți la prietena aia a ta, Carmen, de unde știi că atunci când te-ai întors cu spatele nu sare pe Iulian?
-Pentru că e prietena mea și Iulian nu e genul ei.
-Așa crezi tu, toate femeile sunt niște târfe.
-Chiar și dumneavoastră doamnă Oprea?
-Eu sunt femeie cu frica lui Dumnezeu.

(pasaje din ce am scris pentru antologia Cum e să fii fată, publicată de editura Univers).
Le-am adunat acum pentru că azi, 25 noiembrie, este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor.

Numărul victimelor violenței domestice și sexuale în România este în creștere, iar sancționarea agresorilor rămâne redusă. Câteva date din studiile efectuate în perioada 2012-2016:

• doar 2% din plângerile prealabile depuse la poliție de către victime ajung în instanță;
• 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin o dată în viață; 75% dintre aceste cazuri nu au fost raportate
• la fiecare 5 zile, o femeie din România este ucisă în bătaie;
• la fiecare 4 zile, un minor sau o minoră din România este violat/ă de un membru al familiei;
• 55% dintre români consideră că actul sexual fără consimțământ este justificat în anumite situații
• 33% dintre români cred că nu ar trebui să fie ilegal să-ți controlezi partenerul/partenera, adică să-i interzici contactării familiei sau prietenilor, să nu permiți accesul la bani, să confiști telefonul mobil sau actele (buletin, contract de proprietate etc.).

În prezent, autoritățile nu se pot sesiza din oficiu, victima trebuie să depună plângere împotriva agresorului – predominant soțul / partenerul, tatăl sau un alt membru al familiei – cu care adesea locuiește. Deși durata emiterii unui ordin de protecție a scăzut semnificativ, nu toate victimele știu că pot să-l obțină și cum, iar autoritățile nu pot preveni încălcarea ordinului de către agresor, ci doar pedepsi când ea are loc.
Există județe și chiar sectoare ale capitalei care nu au adăposturi pentru victimele violenței. Și unde acestea există, informațiile sunt greu accesibile.

Cum poți ajuta:

– Sună la 112 de fiecare dată când asiști la violență domestică;

– Afișează pe scara blocului numărul gratuit pentru semnalarea cazurilor de violență domestică: 0800 500 333