PSD și imposibilitatea progresului

Sociologul american Edward Banfield a publicat în 1958 un studiu despre țăranii din Basilicata, una din cele mai sărace regiuni din Italia. Studiul se cheamă The Moral Basis of a Backward Society. Banfield spune că sătenii pe care i-a întâlnit în cercetarea sa nu au cum să progreseze pentru că sunt incapabili să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun. Țăranii nu puteau ieși din celula denumită de sociologul american amoral familism. Loialitatea pentru familie îi împiedică să înțeleagă concepte primare de Bine sau Rău și, bănuind că membrii celorlalte familii manifestă aceeași neîncredere în străin, nu încearcă nicio clipă să găsească căi mutuale de acțiune.
Familia taie tot: sat, regiune, națiune.

Niciun sociolog american nu s-a uitat încă la PSD. Dar oricine citește ce a scris Banfield recunoaște descrierea din The Moral Basis of a Backward Society. Membri PSD nu pot să se gândească la binele întregii societăți pentru că loialitatea lor este închisă în frigiderul  de pe Kiseleff.
E adevărat, ca în orice mare familie, sunt scandaluri, trădări, fete care își pierd virginitatea și fug cu dușmanul, banii furați dintre prosoape, scuipat în ciorbă, pipi în pat. Dar de ce oare oile negre nu se coalizează și nu rup PSD-ul?
Răspunsul ni-l dă un alt studiu, de data asta World Values Survey. Una dintre întrebări era: câtă încredere aveți în prieteni și cunoștințe? La răspunsul: completă încredere, România este pe ultimul loc, urmată de aceeași Italie.
Punând în același castronel cele două studii, rezultă că manifestările antisociale și stagnarea vin dintr-o combinație de fidelitate pentru familie și un nivel excepțional de mare de neîncredere care se manifestă atât între membrii acesteia cât și față de exterior.
Ceea ce înseamnă, pe scurt, că dizidenții din PSD nu vor fi capabili niciodată să se unească într-o alternativă la familia mamă, pentru că nu au încredere în nimeni în afara clanului și pentru că loialitatea primară șade cu cei care i-au găsit în coșuleț, pe pragul sediului de partid.
Ruralitatea membrilor PSD, majoritatea provinciali, orfani, crescuți în casele de copii ale Securității de ieri și de azi vine în opoziție cu urbanitatea-independentă afișată de USR. Cu toate acestea, USR s-a descleiat ca o jucărie chinezească după 3 ore de la înființare, afectat de același lipici prost al suspiciunii.
Iar când nimeni nu are încredere în nimeni, în lipsa unui father figure autoritar care să păzească bijuteriile familiei, totul se duce de râpă.
În filmul The Proposition scris de Nick Cave există un dialog între trei tâlhari urmăriți  de poteră după ce au ucis o întreagă familie:

Samuel Stote: What’s a misanthrope, Arthur?

Two Bob: Some bugger who fuckin’ hates every other bugger.

Samuel Stote: Hey, I didn’t ask you, you black bastard.

Arthur Burns: He’s right Samuel. A misanthrope is one who hates humanity.

Samuel Stote: Is that what we are, misanthropes?

Arthur Burns: Good lord no. We’re a family.

Ferească bunul Dumnezeu, noi nu urâm umanitatea per se, noi suntem o familie, ceea ce înseamnă că avem grijă de noi și punem binele nostru înaintea binelui oricărui alt grup de oameni.
Noi suntem PSD.