Educația ne va pierde

Norii s-au oprit în ceafa muntelui. Unii din ei au alunecat pe frunte, ca o meșă strâmbă, dezvelind nedemn chelia purtătorului.
Șoseaua coboară acum, a ajuns în valea care desparte ca o uliță munții, sunt cocoșați, ghemuiți, s-au strâns ca babele la poartă, așezați de-o parte și de alta a drumului în lumina asfințitului. Mașinile aleargă printre podgorii și cum mă uit la munții îngrijorați care țin în spate nori năbădăioși, mă gândesc că e un Moise prin preajmă, despicând chiar acum oceanul pentru noi, lăsându-ne să fugim pe fundul mării. Sunt pești și rechini în păduri și în spatele muntelui balene, sunt sigură că dacă aș opri acum, aici, aș da peste calcani tupilați între vii și stele de mare în poienițe.

Aerul e apă, îmi spun și atunci începe să plouă, dar nu o ploaie corectă, nemțească, densă și udă. O ploaie ca un abur, ca o respirație de balenă ieșită la suprafață.

Pe fundul oceanului este țara hughenoților. Totul e Petit, Maison, Grande, Provence, Chateaux. La naștere, nu contează de e alb, colorat sau negru, toți cei care sunt destinați să ajungă în Franschhoek primesc un băț mic pe care doctorul, după tăierea cordonului ombilical, li-l instalează în fund.
Merg cu bucile mai strânse, călcând pe vârfuri.
Ei sunt aleșii, cei care vor lucra la vinuri, poate pe strada Bordeaux, poate la restaurantul Folliage. Îți vor spune despre cupaj că în el detectezi castane și smochine și a fost premiat în 2016 la Campionatul Mondial de shirazuri din Hong Kong. Îți vor spune că vinul este corpolent sau poate diafan, că are parfum de caise sau mentă, că e ținut 30 de ani la învechit în butoaie de stejar aduse din Marea Britanie, vor turui toate astea către tine în timp ce tu rotești expert paharul, apoi adulmeci conținutul, apoi iei o gură și aprobi. Clar, simți smochine proaspete chiar dacă nu știi ce gust au smochinele proaspete. Înțelegi totul mai bine, universului i se vede furoul, totul e simplu și evident.
Ce nu înțelegi este cum a reușit negru ăsta care te servește să-și depășească potrivnica soartă și a ajuns să vorbească în franceză, cupaj, penaj, apanaj, sauvage.
Educație, îți spui, sorbind din sauvignon blancul cu nuanțe de soc și portocale.

Dacă mai aud o singură dată cuvântul educație, plesnesc.

Până la Helen, am vorbit cu sute de oameni în Africa de Sud și ei mi-au spus că singura soluție ca țara să-și vindece cangrena socială, este prișnița cu educație pusă peste.
Școli, profesori bine pregătiți, acces la universități.

Școlile publice sunt niște orori. Părinții plătesc doar 1000 de ranzi pe an (cam 620 de euro) dar copilul învață în clase supra-aglomerate (45-50 de copii), nu au manuale și facilități.
Școlile semi-publice, fostul modul C, care era deschis în vremea apartheidului numai pentru albi, sunt soluția pentru middle class-ul colorat și negru. Aici costă 9000 de ranzi pe an (5580 euro pe an), dar copilul are tot ce vrea el, bazin de înot, teren de cricket, rugby, fotbal sau tenis.
Un profesor la stat primește în medie 1500 de dolari pe lună. La privat, mult mai mult. 1500 de dolari e o insultă, așa zice Veronica, învățătoare în Durban, dar nu are ce să facă, ce să te aștepți de la statul în care președintele este un fost păstor de capre venit din fundul Bantustanului?

1500 de dolari? Înghit în sec. Mâncarea aici este infinit mai ieftină decât în România, chiriile sunt mai ieftine decât în România. Poate organizez un import de profesori români care crapă de foame în faimosul sistem de învățământ românesc.

La universități e bătaie la înscrieri. Da. La începutul lui ianuarie, au adus poliția pentru că a ieșit busculadă la una din universități. Cu ultimele puteri, înainte să fie trimis la colț pe coji de nucă, președintele ciurdar de capre a impus o cotă universităților, cerând să accepte mai mulți studenți.
Educația este soluția, zice chiar și viitorul președinte al Africii de Sud și mesajul ăsta e luat și repetat de mii și mii de ori, încât se tocește, dispare în propria lui rostire, ca o mantră silabisită, topită în ritmul rugăciunii.
Ce înseamnă educație?
Să mergi la școală? Să treci clasa? Să ieși din școală cu o diplomă? Să ai un set de cunoștințe și să știi să le îmbini? Să fii competent pe un anumit domeniu de studiu? Să știi să scrii? Să știi să aduni 2 cu 8 sau să împarți 9 la 3? Să știi cine a fost Shaka Zulu sau Turing? Să știi că pământul e rotund, că Dumnezeu și cu Darwin nu se înțeleg și că omenirea distruge planeta?
Ce înseamnă educație?
Îmi amintesc de reverențele făcute de maică-mea în fața studenților, dragă, Costel e student la AR, Codrin e student la Poli. Și ce mamă, sunt niște brute care se îmbată și se bat, între ei sau pocnesc câte o fată, așa, că sunt beți.
Dar dragă, sunt studenți.
Am zis mai sus de Helen. 72 de ani, refugiată din Zimbabwe. Albă.
Educația pe care a primit-o nu a ajutat-o defel în viață. Universitate, studii de limbi străine, a fugit din Zimbabwe sub Mugabe, a stat în Mozambicul ros de corupție după războiul civil și acum, de 4 ani, e în Africa de Sud. Nu are pensie, trebuie să muncească la o microgalerie de artă. La 72 de ani. Cu educație aleasă.
Lipsa educației este scuza perfectă pentru un sistem inept și corupt. De ce nu merg lucrurile, lipsa educației. De ce își bat bărbații nevestele, lipsa educației. De ce SIDA e atât de răspândită, lipsa educației. De ce se fură, lipsa educației.

Știindu-te cu musca pe căciulă, vai, am terminat doar liceul sau vaaaai, am renunțat la facultate și nici vorbă de master sau doctorat, tu, cetățeanul civilizațiilor unde se deplânge lipsa educației, taci rușinat, lăsându-i pe ăia mai educați, cu doctorate și masterate, să-și spună părerea.
Profesorul Lucan, profesorul Pop, profesorul Voiculescu, profesorul Oprea.
Derizoriul.
Educația ne va salva pe dracu.
Educația ne va pierde. Pentru că educația, cea dată de ai mei, îmi cere să respect oamenii în vârstă pentru înțelepciunea lor, îmi cere să ascult oamenii cu mai multă școală, pentru cunoașterea lor, îmi cere să tac atunci când nu cunosc subiectul, să las experții să vorbească, să nu mă cațăr pe realizările altora, să muncesc pentru banii mei, să …

Tânărul negru care îmi prezintă vinul seamănă cu Chris Tucker. Îi spun asta și , încântat, revine după 5 minute și spune că nu trebuie să plătesc degustarea, e din partea lui.
Educația e soluția?
Nu. Omenia e.
Lipsa ei nu poate fi camuflată cu diplome de absolvire.
Pe fundul oceanului se bea vin și Chris Tucker îmi face cinste cu un shiraz în care se ciocnesc arome de ciocolată și fructe de pădure.
A învățat la școală să spună asta dar pe mine mă interesează ce e dedesubt, sub hăinița de plastic a educației, și îl întreb de criza de apă și de cozile la pompe și el îmi povestește de fricile lui și de fricile maică-sii și de fricile prietenilor.

Apoi își amintește că trebuie să fie vesel și francez aici în Franschhoek și fuge să toarne un alt vin unor nemți amorțiți între pahare.
Sante!