Neamțul gângav și surpriza din dulap

Scriam asta în noiembrie 2014, în pragul turului 2 al alegerilor prezidențiale sau președențiale, cum ar zice divizia Videle a guvernului României. Eram disperată privind zâmbetul lui Victor Viorel lățindu-se igrasios pe față, disperată că nu am 5 ani de zile să îi las pe ăștia să ne fure bașcheții din picioare în timp ce dormim. Și am încercat, împotriva unei repulsii anatomice, să pup broscoiul, sperând că acesta se va transforma în prinț. Neamțul gângav ne-a dezamăgit, a plecat în Tenerife cu tot cu speranțele noastre, a tăcut asurzitor și a vorbit pe muțește.
Dar e tot ce avem în acest moment și cu cât mă gândesc mai mult la miraculosul noiembrie 2014, îmi dau seama că în matrioșca-șifonier care este președintele nostru există, printre geci de ski, clăpari, cărți de fizică, șosete de lână și halate flaușate, o cutie pe care scrie Surprize în care nu sunt numai surprize de la gumele Turbo primite din Germa ci și niște curaj și un levier de oțel cu care va rupe falca Drăgnist-Pesedistă atunci când va veni timpul.
Adică acum.
Între timp, atacurile la Iohannis și Kovesi au ajuns aici. Dumnezeu cu mila.

“Macoviștii nu vor să iasă pentru Iohannis. Vor să fie rugați, momiți, cuceriți, să li se spună: ”îmi pare rău că am spus că nu negociez cu Monica Macovei”, să li se zică: ”sunt Omul de Tinichea, dar undeva, sub coastele mele Made in Deutchland bate o inimă de lăutar beat. Dăcât că nu arăt.”

Nu e ușor să găsești motive să-l placi pe neamțul împiedicat. Nătărău-zic unii, nătâng-zic alții. De unde l-au mirosit românașii că nu-l ajută capul? Simplu. Nu poate să vorbească, e gângav, e bâlbâit, e .. Greu să explici poporului că un defect de retorică nu înseamnă vid intelectual. Greu să-l faci să îl placă pe Schweinsteiger și traiectoria lui geometrică, în fața driblingurilor lui Messi.

Greu. Dar nu imposibil.

Regele George al VI-lea al Angliei a moștenit regatul de la fratele său Eduard al VIII-lea care, pe românește, și-a pus palma-n fund și a abdicat ca să se poată liniștit căsători cu Wallis Simpson, o bagaboandă americancă. Eduard, un nenic relaxat, cam ca nea Traian al nostru, l-a lăsat pe micul George în curul gol, taman în fața unui război mondial. Ca și neamțul nostru gângav, George al VI-lea avea bube la pronunție. Mai precis, era cumplit de bâlbâit.

Dar el era vocea națiunii. Ce te faci când cel mai mare imperiu din lume are o voce care e incapabilă să spună ”șase sași în șase saci”?

Faci ce a făcut familia regală, mai precis doamna Iohannis a momentului. S-a dus la Lionel Logue, un terapist care l-a învățat pe tânărul rege cum să își conducă națiunea în război. Și, după ce a călcat capra piatra, George VI a zis discursul de mai jos care, desigur, redus la scară, mă face să observ o paralelă dintre pericolul de atunci, al unui Hitler carismatic și amoral și cel de acum, al lui VVP, acest copil al diavolului, crescut în bătătura celei mai mari organizații mafiote din România.

In this grave hour, perhaps the most fateful in our history, I send to every household of my peoples, both at home and overseas, this message, spoken with the same depth of feeling for each one of you, as if I were able to cross your threshold and speak to you myself. For the second time in the lives of most of us, we are at war. Over and over again we have tried to find a peaceful way out of the differences between ourselves and those who are now our enemies. But it has been in vain. We have been forced into a conflict, for we are called to meet the challenge of a principle, which, if it were to prevail, would be fatal to any civilized order in the world. Such a principle, stripped of all disguise, is surely the mere primitive doctrine that might is right. For the sake of all that we ourselves hold dear, it is unthinkable that we should refuse to meet the challenge. It is to this high purpose that I now call my people at home, and my peoples across the seas, who will make our cause their own. I ask them to stand calm and firm and united in this time of trial. (…) If one and all we keep resolutely faithful to it, then, with God’s help, we shall prevail.

Poate de asta avem nevoie, de un Smiley sau de o Loredana, de un Bănică sau de Stela și Arșinel, de un Florin Piersic, să-l apuce pe Iohannis de limba aia țeapănă, de clopot lutheran, și să-l facă să răsune în inimle macoviștilor, absenteiștilor, udriștilor, băsiștilor și tăricenilor, să îi cheme la urne împotriva răului suprem.”