Cerbul mort nu se întoarce de la groapă

Ray Charles a stat la ARO. A vrut prosoape albe, din bumbac egiptean și a mai vrut apă cu bule și portocale portocalii. Așa scria în ziare și noi ne miram, de ce ar vrea un orb să aibă prosoape albe, oare culorile se pot pipăi?
Ray Charles a ieșit în balcon, ne-a făcut cu mâna. Noi strigăm sacadat: rei ciarls, rei ciarls. Cu numele ăsta ar fi putut niciodată să ajungă șef la FSN, e prea șuierat-chinuit, nu permite limbii să parcurgă șotronul silabisirii consacrate.
Lucrez la Observatorul și redacția e fix în piața Sfatului. Am legitimație de ziarist și am intrare gratuită la Cerb. E 1994. James Brown a venit cu o armată de dansatori, instrumentiști, voci negre care te iau de subsuori și te ridică de pe scaune.
Un MC care arată exact ca greierele sfătos din Pinocchio ne anunță că începe showul. Picioarele lui James Brown aleargă pe loc, sunt atât de mici, cât crezi că poartă, nu mai mult de 37. Aș putea să îi fur pantofii lui James Brown, aș putea să încalț pantofii lui James Brown și să îi las să fugă sub mine, ducându-mă sus pe note, uaaaaaauuuuuuuuuuu, I feeel gooooooood!!! I knew that I would, now!!!!
Dansăm. Nu știu câți suntem. Câteva sute pe tribuna cocoțată pe structura metalică acoperită cu lemn. Tocurile pocnesc și zâmbete enorme sunt întinse peste fețele noastre, nu ne vine să credem, frate, în sfârșit, abia acum comunismul cade pentru noi, îl călcăm în picioare și el trosnește. Sau poate e tribuna.
Oare ce prosoape a cerut James Brown?
Ce culoare?
Dar Jerry Lee Lewis? El a vrut apă cu bule sau plată? A vrut lapte la cafea sau cafea la lapte?
Plouă.
E ultima zi.
Ultima zi, tribuna o să cadă cu noi. Sărim, cântăm, ne învârtim. Mi-am luat pantofi negri, de catifea. Sunt fleașcă. Aș putea la fel de bine să-i dau jos, sunt udă de parcă aș fi desculță. Părul e lipit de ceafă, de ochi, de frunte. Urlăm ca lupii. Nu se aplaudă, se tropăie și lemnul tribunei sună ca o tobă pe care 1 miliard de furnici mărșăluiesc.
Jerry Lee Lewis e la pian. Îl vedem acolo, pe scenă, lucrând grăbit clapele pianului. Se ridică de pe scaun și se sprijină în degete. Degetele fug, ca picioarele lui James Brown.
Muuuuuuuzicăăăăăă.
Sub ploaie se naște muzica, poate nu-i ploaie ci mamei muzicii i s-a rupt apa și sunetele ies calde și proaspete, trăgând aer în piept și dând din mâini și picioare. Muzică nouă, 4,2 kilograme. Seamănă leit cu dumneavoastră.
E 1994, Cerbul de Aur și eu am legitimație de presă și stau cu Gil Dobrică la masă și Gil Dobrică nu vrea decât să îi strângă mâna lui Ray Charles, să-i spună hai acasă, hai cu mine, hai cu mine să pornim la drum.
Săracul Ray, săracul Gil, săracul James.
Sunt atât de morți.
La fel ca Cerbul de aur.
La fel ca mine, ascultând pe întuneric frânturi din cântece ofilite intrând pe geamul deschis și lovindu-se de mobilă.
Singurul lucru viu e nostalgia.
Goldăn Steeeeg, naintin nainti foooour.
Ce mort e totul. Și rece.

6 comments
  1. Florin said:

    Ramine ce a fost frumos, odata, cind totul parea sa fie altfel, si lumea era un party cu muzica buna si dans nebun. Acuma din cerbul de aur a mai ramas scheletul de tinichea, cred, ca daca nu “se” baga bani iese fix un bilci ieftin. Nu are cum sa concureze cerbul cu alte showuri mai diliu-schizo-moderne, dar macar sa fie de bun gust, ca sa putem zice ca da dom’le, uite ca doar la cerb mai vedem ceva evergreenuri, ca lumea mai vrea asa ceva, inca. Nu ma pricep la artele showului, dar trebuie sa fie si aici o oferta mai mare, sau poate ca e, cine stie. Oricum “gustul” publicului de acuma e cam ciudat pentru mine, sau poate ca e si virsta, experientele mele, etc. Inainte muzica era mai ampla, intr-o melodie gaseai de toate, acuma lucrurile s-au mai specializat, ca in filme, sint mai multe efecte speciale decit muzica. Na, e bine ca inca nu l-au declarat depasit pe Beethoven.Si oricum, arta e o chestie ce tine de fiecare in parte. Sol-do-re-sol-re-mi-mi-mi-mi-fa-do-mi-re-do-re-mi-mi-re-do-re-mi-mi-re-mi-mi-do-re-re, asta era parca din Aida de Verdi, din generala o stiu, traiesc din amintiri, hahaha, sint pe drumul cel bun, sau ceva.

  2. eugen chirovici said:

    Jerry Lee Lewis, James Brown… Aaaaaah, Ray Charles!… (și Gil Dobrică)… I can’t stop loving you, Lady!

    • eugen chirovici said:

      Ever for ever!

      • eugen chirovici said:

        *forever – sorry, graba

  3. gorenje said:

    Membru in fan club international Modern Talking. Aud intr-o vineri ca duminica va canta la Cerb -mare surpriza-Thomas Anders. Imi zic ca mai am doua zile sa fac rost de benzina, curaj si aparat de filmat si sa plec la Brasov. Sambata seara pun computerul pe TV tuner si ce sa vezi: Thomas Anders in recital. Din doua miscari pun tunerul pe inregistrare. La sfarsitul recitalului am constatat ca am diar imagine, sunet ioc.M-am facut de ras pe tot internetul. Adica prima oara vine 1/2 din Modern Talking la noi in tara si eu nu sunt acolo sa-i strang mana, sa-i iau un interviu pentru fan club, dar nici macar nu-s in stare sa inregistrez transmisia la TV ?? N-am avut cum sa le explic ca la noi benzina e scumpa, drumurile sunt un cosmar, cazarea o aventura, ca se practica dublul limbaj, ca duminica inseamna uneori sambata si ca TV tunerul are softul copiat fara licenta de chinezi si da rateuri in 90 la suta din cazuri.A ramas ca-s Fane-ncurca lume si gata.

  4. Quebécoisfier said:

    Feher de ce ma faci sa vars lacrimi ? O tempora , o mores ! ce frumosi si ce tineri eram e atunci ( vorba bancului).
    Dar , intreb si eu asa, ca unul care a plecat de mult din sat si nu mai stie cum sta treaba : Cerbul de aur mai exista ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: