Adriana și-a luat fata, Teodora, și s-a mutat la Madrid, unde a primit un post bun în industria farmaceutică. Are salariu bun, casă într-o zonă bună, Teodora învață încă o limbă la o școală bună. Oamenii sunt politicoși, bătrânele din bloc le aduc prăjituri, cafeaua e 1 euro și 10 cenți la bărulețul de pe colț, e mult soare și balcoane pline de flori de la care cucoane nu scutură preșuri.
Doar mama Adrianei, rămasă în România, e nefericită.
Nu a mai vorbit cu fiică-sa decât prin bărbac-su, Neluțu, spune-i tu Neluțule să nu uite să-i dea Teodorei vitamine și să aibă grijă să nu o tragă de păr atunci când o pieptenă, că știi că e zmucită, nimic nu face calm, te-a moștenit pe tine apucată, d-aia a și plecat de nebună din țară, ce i-o fi trebuit când aici avea de toate?
Adriana avea în București un apartament și mai avea o mașină și părinții aveau o casă în Ghencea sau Berceni, nu știu prea bine, unde ar fi putut să vină să stea amândouă, că e ditamai casa cu 5 camere. Dar Adriana a vrut să rămână în oraș, să mai iasă și ea cu fetele la un aperol, nu s-a mutat la mama dracului și maică-sa niciodată nu a înțeles de ce fiică-sa nu se gândește la binele copilului, copilul are nevoie de mâncare gătită, copilul are nevoie de haine călcate, cine face asta acum când Adriana e la serviciu și nu e nimeni să o ajute? Păi nu ne avea ea pe noi aici, nu avea ea de toate?
Adriana a fost pe 10 august cu Teodora în piața Victoriei.
Când a ajuns acasă moartă de frică după o buluceală cruntă la metrou, maică-sa i-a spus așa: mai bine te găseam moartă în șanț, moartă nu mai făceai rău nimănui. Cum să iei copilul la manifestație? Ești idioată? Mai bine te băteau de te omorau, așa îți trebuie când ieși tu ca toți golanii ăia, tu, care ai de toate, că ne-am spetit toată viața să-ți dăm de toate.
Atunci Adriana a hotărât să accepte postul din Madrid. A vorbit cu taică-su, Neluțu, și i-a spus: tată, ai auzit vreodată de peștii banană?
Neluțu nu a auzit de ei, ce drăcovenii or mai fi și ăștia, ceva chinezesc clar, au mixat ADN-ul unei banane cu cel al unui pește.
Nu.
Peștii banană sunt niște pești care arată foarte normal dar care sunt atrași într-o gaură unde este plin ochi de banane. Dar cum intră în gaură, peștii încep să se îndoape, mănâncă, se înfundă cu până la șapteșopt de banane, se umflă atât de tare și sunt atât de grași încât nu pot să mai iasă din gaură așa că rămân închiși acolo și mor.
Neluțu nu a citit Sallinger dar a ascultat atent, și-a mângâiat mustața și a întrebat-o:
-Deci vrei să pleci din țară?
Casă și mașină și un serviciu bun, la 5 sau 6 rupi ușa, mergi la mall, faci un grătar cu băieții, de Revelion mergi la Brașov sau Bran, vara în Grecia, mai aprinzi o lumânare pentru morți, mai dai o acatistă pentru vii, să nu ajungi la spital, te rogi, oricum ție nu ți se întâmplă nimic pentru că ai o pilă la Universitar și mai știi pe cineva, dacă e așa, chiar și la minister, mai tai cu flexul o țeavă sâmbăta la 10, ai tot ce îți trebuie aici.
Închiși în gaura lor, peștii banană se umflă cu mititei, patriotism și încredere că nimic ce e afară nu poate să bată ceea ce au înăuntru. Se îndoapă cu sloganuri, se bat pe oferte de hârtie igienică de la Lidl și le fac zestre copiilor, cearșafuri și căni, tacâmuri și covoare, să aibă ăla mic, să trăiască mai bine decât mine.
Dar la fel ca mine.
Peștii banană nu au imaginație, sunt adaptabili la rău și incapabili să sesizeze mizeria morală. Normal, mănâncă, respiră și defechează în aceeași apă.
Mama Adrianei se lamentează la prietene: cu ce-am greșit să am un copil atât de nebun?
Eu mă gândesc așa: cu ce am greșit noi să fim născuți din pești banană?