Regatul mațului chiorăitor

Poporul nu are simț moral ci doar o mâncărime la un testicol și un chiorăit puternic de mațe. 29 de ani după revoluție, fomica nu a trecut, cu pipota plină simți că ea e goală și mai îndeși niște chifle cu untură în gură. Mănânci până crăpi. Dar măcar crăpi sătul.
Ai ce să mănânci?
Aceasta e singura întrebare pe care ți-o adresează părintele în România.
Nu: ești fericit? Nu: ce cărți ai mai citit? Nu: cum e tipul ăla pe care l-ai cunoscut în vară? Nu: cum merge la serviciu? ai colegi faini?
Singura întrebare este: ai ce să mănânci?
Când nu doarme sau nu e la cumpărături, mama româncă trecută de 60 de ani gătește. Oale cu ciorbă de perișoare, cratițe cu iahnie, tăvi cu fripturi de pui, porc, iepure, vită, miel, castroane imense de salată de boeuf sau salată de vinete, musacale și tochituri, tocănițe și pilafuri. Și apoi plăcinte și prăjituri, torturi și kilograme de salam de biscuiți. Mormanele de mâncare sunt porționate, îndesate în sufertașuri, sufocate sub capace și apoi învelite, ca niște cadavre, în pungi. Să dăm la copilaș, că nu are săracu ce să mănânce.
Cea mai mare spaimă a mamei românce este că ăla micu nu are ce să mănânce.
”V-a dat ceva de mâncare?”întreabă suspicioasă maică-mea după ce mă întorc dintr-o vizită la rubedenii cu care s-a ciomăgit și pe care, firesc, ea nu le frecventează. ”Nu-mi era foame, a vrut să mă..”, ”Deci nu v-a servit cu nimic nenorocita? O zgârcită, știam eu. Să nu te mai duci pe acolo pentru că suferă că îi mănânci mâncarea.”

Dacă răspunsul ar fi fost ”da, mi-a dat”, am fi ajuns, după ce comentam alegerea meniului și numărul felurilor incluse, la ”te-ai săturat?”, ”câte șnițele au fost? unu de căciulă sau puteai să îți mai iei?”, ”ți-a pus în borcan, să iei acasă niște salată de vinete că știe nenoricita că îți place?”

Foamea.

Pe vremea lui Ceaușescu-ăla de îl plâng pensionarii-maică-mea prăjea cârnații de porc, din porcul luat de la bunică-miu, de la țară (ce noroc pe noi că maică-mea avea părinții la țară, altfel ar fi trebuit să creștem porcul pe balcon), și untura din tigaie, întărită, era stropită cu boia de ardei și întinsă pe pâine. Degeaba venea ursul la container pe vremea lui Ceaușescu, nu avea ce să mănânce, tot ce era comestibil, fusese deja utilizat. Șnițelul de parizer, să nu uităm șnițelul de parizer servit la Aro Palace în 1987.

Foamea.

Alimentări goale. În spatele blocului, tot domnu de la oraș își grădinărise un strat pe care planta ceapă verde, ridichi, castraveți, salată. Unii puneau și cartofi. Maică-mea, o excentrică, a pus cârciumărese. Flori? O nebună. Dar ce să te aștepți de la una care are pechinez. ”Huuuuoooo, stricatooo, în loc să crești un copil sau un porc, ții un câine!”-așa strigau după maică-mea oamenii din cartierul Steagu Roșu, actual Astra, Brașov.

Foamea.

”Pleci în Sri Lanka? Ce mănânci tu măi acolo?”
Au trecut 29 de ani și românului nu îi mai trece spaima mesei goale. Cumpără tone de mâncare, trudește la căruț, asudă împingându-l până la casă, apoi reconstruiește un lanț muntos în portbagaj. Umple frigiderul și săptămâna asta poate să doarmă liniștit, războiul atomic îl prinde cu 5 kile de cremvurști, 4 rude de salam, cinci roți de cașcaval, o platoșă de alimente imposibil de străpuns. O cazemată.
Nici în cur nu-l doare atâta timp cât are de mâncare.
Dragnea-amnistia-grațierea-Tăriceanu-Uniunea Europeană-trădarea lui Iohannis-UDMR care fură Transilvania, stai un pic să fac mațul parizer și când m-oi liniști, o să-mi pese despre chestiunile ăstea necomestibile.
Acum 29 de ani, la Timișoara, românii morți de foame au ieșit în stradă și au murit împușcați de alți români la fel de morți de foame care erau conduși de colonei și generali români puși să protejeze cămara puterii.
Au murit ca noi să nu mai stăm la coadă la pâine, au murit ca să avem portocale la Crăciun, au murit ca să nu mai bem nechezol și să nu mai luăm ulei, făină și zahăr pe cartelă.
Au murit ca să nu mai ne fie foame.
Și nu ne mai e. Dar foamea a fost atâta timp un membru al trupului nostru încât acum, după dispariția ei, am rămas cu senzația că încă e cu noi, exact ca sentimentul pe care îl are un om care și-a amputat un picior că își simte piciorul pierdut întinzându-se sub plapumă.
Foamea nu pleacă, a fost înlocuită cu lăcomia și dezinteresul picotit pentru orice altceva nu are legătură cu îndopatul.
Aseară, Cristian Tudor Popescu a spus așa: poporul a fost complice cu dictatura.
Poporul este complice cu oricine îi aruncă în trocuță o mână de ștevie.
Poporul e complice cu prostia, răutatea, sărăcia, cu nesimțirea și ticăloșia, e complice cu orice, atâta timp cât are ce să bage la maț.
Cel mai mare dușman al creierului este stomacul.
Și mațul este rege.
Suntem cu toții cetățenii regatului mațului chiorăitor.

 

4 comments
  1. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Omenirea nu se gîndeşte decît la pîine şi testicule !
    Benito Mussolini

  2. La strada said:

    Cand eram student am facut proiecte la lumina lumanarii ca tocmai se arsese becul si o saptamana au lipsit becurile de la magazinele din oras. Am descoperit ca dupa 29 de ani de abundenta inca mai fac in casa stoc de becuri (cel putin 10 buc).
    Am constatat ca mereu cumpar 1-2 paini in plus., pitic pe creier de la cozile mari pentru painea la cartela.
    Am tot timpul lumanari la indemana, chiar daca in ultimii 10 ani nu au fost pene de curent. Cand am pus centrala, nu am demolat sobele, ca daca ne taie rusii gazul ( asta chiar s-a intamplat cateva zile, cand Ucraina a umblat la conducte, acum ceva ani)

    Mai sunt destule ciudatenii si toate dela acei ani nebuni 1981-1989 cand erau lipsuri imense. Nu discutam de prostie crasa ci de traume psihologice, la fel erau bunicii care au trecut prin saracia de dupa razboi. Si psiholog mergem foarte putini.

  3. amicu said:

    Nu pot decit sa trag concluzia ca poporul e un mascul. Si fomist. De fapt poporul “ie” de mai multe feluri, sint si scarpinatorii la oua (sau la ce-o mai fi printre craci) si fomistii, e marea masa inerta pe care nu reusesc s-o puna in miscare politicienii si sint si cei care folosesc capul in loc de instinct. Ce sa-i faci, natia traumatizata linga/vs. natia mai noua.

  4. Greta said:

    In Decembrie 1989 poporul nu a ieșit asa din proprie inițiativa pe străzi nici la Timișoara nici la București. Sigur buba se umflase era usor sa se spargă. Foamea da era la mijloc si unicul cel mei usor element de manipulare. SEcuritatea a organizat LOVITURA DE STAT din umbra si a împins bietele oi moarte de foame in fata gloanțelor. Ca medic ortoped (rezident) in Bucuresti lucran la Sp colentina si Sp Urgenta. Am fost in spiral toata perioada de la 21 dec pana la anul. Confesiunile celor adusi in spital cu răni prin împușcare sunt clare. Armata si SEcuritatea au organizat lovitura de stat începând cu 1 Decembrie. Armata a fost in alarma de război cu mult inainte de Timișoara. Nimeni nu investighează adevarul. Cei morți /OMORÂȚI DE MÂNA ARMATEI, stau in cimitirul Belu așteptând lumina adevărului. Dupa 29 ani trece timpul urmele se șterg martorii mor de Bătrânețe sau ca multi generali care au fost direct implicați in lovitura de stat “ se sinucid(???) Praful uitării de pune pe istorie. Si ai tot dam inainte cu marea revoluție. Ce mare si răsuflată minciuna!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: