Tsunamiul și cimitirul

Jungla se izbește de linia șoselei și se așează cuminte pe burtă, strivind ruinele căsuțelor cu lemnărie încrustată deasupra porții, doborând acoperișurile nedoborâte și forfecând zidurile arogant rămase încă în picioare.

Pe partea stângă a drumului, printre ambalaje de chipsuri, cauciucuri arse, găini mirate și ierburi revoltate, izbucnind din nisip și gunoi cu un aer bătăios, sunt pietrele de mormânt, unele din marmură, unele cu poză, unele doar cu nume și cu vârstă. În locul fiecărui dinte smuls din imensa gură a litoralului de sud, printre schelete de viitoare hoteluri și ziduri de 2 metri ale resorturilor  de chinezi, sunt cimitirile morților la tsunami.

Nu cred că sunt trupurile lor acolo, sub nisip. Nu cred că le-au găsit trupurile vreodată, dar le-au îngropat simbolic pe plajă, între neoane și artificii, peste drum de casele lor lăsate pradă junglei ca într-o buddistă înmormântare celestă, de data asta nu cu vulturi care îți sfârtecă hoitul ci cu liane și ferigi care îți rod cărămizile și bârnele cochiliei tale de hermit crab.

Supraviețuitorii, mulți dintre ei, nu și-au mai refăcut casele sparte ca o ceapă de pumnul tsunamiului. Deși au curs banii din ajutoare internaționale, nu au ajuns la ei, geaba s-au pus în mijlocul drumului, troleibuzul cu fonduri nu a mai venit niciodată, și-a deviat traseul spre buzunarul faimosului președinte Rajapaksa.
Krishna știe că el a furat banii, toată lumea știe că el a furat banii cum și noi știm unde sunt banii din contul Libertatea dar suntem îndeajuns de sfioși să nu ne băgăm noi în treburile ăstora mari.
Rajapaksa i-a furat și apoi a mai luat bani din comisioane de la firmele care au câștigat licitații pentru reconstrucția infrastructurii, poduri și șosele, școli și fabrici și hoteluri. Dar uite, măcar a făcut ceva, așa zic sri lankezii aprobator-îndatoritor, un altul nu ar fi făcut nimic, istoria ne arată că suntem norocoși, am călcat în balegă de unicorn și astfel am primit pace și prosperitate și noi, ieșiți din 30 de ani de război civil, ar trebui cel mai bine să ne bucurăm de darurile care ne vin și de arhangelii care le aduc.
Chinezii, zice Krishna, au 90% din țară. Marea bătălie e pe portul Tricomalee, strategic așezat, dorit de americani care au trimis și o navă să amușine zona unde, deja, sunt indieni și chinezi. Cine pune mâna pe Tricomalee, deține controlul pe Asia de Sud-Est, India, Iran și Orientul Apropiat.
Chinezii și-au lăsat plăsuța la ușă, au venit cu 3 zile înainte și Krishna zice că măcar dacă sunt chinezi e bine, pentru că ei au o ordine a lucrurilor, ei au un scop milenar, nu vor doar să facă mațul parizer ca Rajapaksa și efemeridele din partidul lui.
Chinezii au ajuns pe partea întunecată a lunii, cine știe ce fac acolo chinezii, o fabrică de crocși sau poate o mină de fosfați, oricum, ei nu gândesc decât în termeni de dinastii, fac poduri și șosele, nu repară căsuțe cu pridvor și ferestre cu lemnărie sculptată, lasă jungla să le consume.
Căci jungla și chinezii sunt soră și frate, cu aceeași minte calibrată să înghită eoni, aceeași clipire de pleoape care consfințește închiderea erelor.

Krishna se oprește și îi cârpește una Huaweiului din mână. Nu merge, sculă chinezească, înjură în barbă.
Afară, turiștii ruși sunt roșii ca steagul revoluției bolșevice, arși de propria lăcomie. Dacă se dă soare, să-l luăm pe tot, să-l băgăm în piele și să-l ducem cu noi în Perm sau Chita, să arătăm vecinilor că am fost departe, unde în copaci fructele ciripesc și păsările au pantofi cu tocuri și schimbă valută.
Prin defileul de vile întrerupt de Omaha Beach-uri modeste unde de Crăciun în 2004 a debarcat moartea adusă de un val imens, curg tuktukuri și vanuri, camioane și autobuze și trenuri cărând oameni care nu vor decât să aibă, strategic, doar pentru ei, o plajă, ca Tricomalee, de unde pot să dețină, pentru 2 săptămâni, controlul asupra vastelor deznădejdi și eșecuri din iarna destinelor lor.