Moartea unui chinez

Ieri am citit despre moartea adolescentului chinez îndrăgostit de Eminescu, student la Bacău. A sărit din tren crezând că a ratat stația, s-a lovit cu capul de o bornă de beton și asta a fost. So it goes, cum ar fi spus Kurt Vonnegut, omul la moartea căruia am plâns. La moartea chinezului de 16 ani, îndrăgostit de Eminescu, nu am plâns dar mi s-au umezit ochii. Cât de absurd, mi-am spus, să vii din China în căutare de poezie și să mori liric, strivindu-ți craniul de un cataroi care indică distanțele dar nu spune că acolo, fix acolo, e moartea ta, e kilometrul zero al vieții de apoi.
Pierdut între târguri și orășele unde pe vremuri se fabricau perdele și pogromuri, chinezul, produs al unei societăți a numerelor mari, s-a panicat în zecimalele drumurilor românești. Un escape room din care nu a putut să iasă decât crăpând, la propriu, și părăsind labirintul pe verticală.
Povestea chinezului ucis de frica de a fi greșit drumul mi se pare povestea ultimilor 30 de ani de Românie. Ne învârtim pe aleiuțele ăstea ale tranziției, confuzi, nu este niciun indicator, nimeni nu știe pe unde e ieșirea. Poate pentru că nu e o ieșire. Bâjbâim, călcându-ne în picioare când unul strigă: pe aici fraților! Ne aruncăm cu sutele de mii în firida îngustă prin care unii reușesc să se strecoare, cei mai mulți crăpând asfixiați sub greutatea corpurilor celor din spate.
Unii din noi sar din tren și supraviețuiesc. Știu să cadă, au avut frați mai mari, cum am eu, care i-au învățat să își bage capul între umeri, să se înconvoaie ducând genunchii spre gură, să pună mâinile înainte și să se rostogolească.
Sau poate dacă nu știu să cadă, unii dintre noi au noroc că sătenii au ciordit borna kilometrică așa cum au furat plăcile de beton de pe malul Argeșului de aici, din comuna 1 decembrie, le-au luat și le-au pus la morminte, că era scump să-ți faci cavou și oricum, ce nevoie are Argeșu de plăci de beton pe margine?
Cărăm cu noi fricile de acasă, frica de a nu avea ce să mâncăm, frica de întuneric, frica de singurătate, frica să nu murim ca proștii.
Chinezului student i-a fost frică să se rătăceasă.
Lui Liviu îi e frică de pușcărie. Va veni o gară prin care trenul lui Liviu va trece și el nu va apuca să coboare și, panicat, va sări.
Sper ca țăranii să nu fi furat borna aia care îl așteaptă.
Borna e albă, ca o cămașă de pesedist adus în iunie la miting la București.
Betonul e tare.
Un ceferist îl va găsi și se va întreba de ce ne era atât de frică de un om atât de mic, care zace în zăpadă, cu mustața acoperită de brumă.
Nimeni nu o să știe ce să-i răspundă.
So it goes, ar fi spus Kurt Vonnegut.

 

 

6 comments
  1. sokanu said:

    Asocierea este forțată și deplasată. Jignitoare pentru memoria tânărului.

  2. sorin said:

    feher, citesc deja de ceva timp mesajele tale in care-ti impartasesti sentimentele/ideile.
    Fascinant!
    Cred ca e bine sa avem in preajma oameni ca tine.

  3. cdf said:

    So it goes! Asa merg lucrurile! Abatorul 5: Romania. La alt nivel, alt fel de bombe, asa merg lucrurile… Dar noi ascultam pianul mecanic visand la sirenele de pe titan. Aleluia! Innebunitor de trist!

  4. amicu said:

    Chinezul era un copil, de aia s-a panicat. Tov. Ragnea are experienta, stie ca panica produce dureri de cap, asa ca nu sare. Trebuie impins.

  5. nimrod said:

    “… perdele si pogromuri…” Va sta Moldova in gat, n’asa?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: