Suntem în groapa de gunoi a istoriei. La propriu.

O parte importantă din acoperişul uneia dintre cele mai valoroase clădiri din Băile Herculane, Băile Imperiale Neptun, s-a prăbuşit zilele trecute, informează banatulazi.ro.

Scriam acum 6 ani textul de mai jos. Îl scriam după ce fusesem la o întâlnire la ASE unde se discuta tragedia monumentelor istorice din România. Organizator era fundația Mihai Eminescu Trust, poate ar trebui să le spun Mihai Eminescu Trist, căci nah, oriunde calcă un român, chiar dacă e el sas, începe cumetria și se duc dracului toate intențiile bune. Dar despre asta într-o altă povestire.
Până una alta să ne întoarcem la umorile mele din 2013, desigur întrebându-mă dacă acum nu sunt 0,000172 inspectori pe cap de monument istoric ci dacă nu au ajuns cumva la 0,000091 inspectori pe cap de monument istoric.

 

50 de ani de comunism acid și încă 20 de lene-prostie-lăcomie au dezbrăcat țărișoara de demnitatea arhitectonică a timpurilor trecute. Herculane a fost lăsat să cadă, art nouveaul a fost violat de pensiunile portocalii cu geam oglindă, ale gherțoilor cu bani care viermuiesc pe cadavrul fostei stațiuni.
Sinaia*, drumul spre Peleș, te târăști printre chioșcuri de lemn care vând tirbușoane cu Dracula și melci gonflabili chinezești, piatra cubică e aici, dar aici nu mai e, a fost și este ciordită de întreprinzătorii rromi, ziua în amiaza mare se apleacă și-o smulg din caldarâm, bucată cu bucată, gardienii picotesc în timp ce drumul dispare de sub tălpile lor. Ducă-se.

Lăsăm în spate insula de latrinitate și ajungem în Toscana. Torre del Sasso, anul fabricației-1400, peste drum un alt conac de la 1300, mai avem un castel pe deal, colea, de la 1200, biserica de la anul 900 și una mai tinerică, de la 1200. În 1954, Torre del Sasso era fabrică de ulei de măsline, în castelul de pe deal era o altă presă de ulei. În conacu de peste drum era frizeria, duminică se făcea coadă până-n stradă, macaroanele se aranjau pentru slujbă, nu se face să te vadă Doamne, Doamne cu perciunii neîngrijiți. Apoi a venit mecanizarea, coada din fața frizeriei a dispărut, poporul s-a mutat la oraș, conacele s-au golit însă lepra românească n-a călătorit în Italia și construcțiile au rămas în picioare, neatinse.
Timp de 40 de ani.
Până când italianul și-a scos nasu din menghină și-a dat orașul pentru viața la țară.
Nimănui nu i-a trecut prin cap să fugă cu bârnele din tavanul castelului părăsit x sau să demonteze, cărămidă cu cărămidă, piatră cu piatră, pereții conacului y sau măcar să crească porci în turnul z. Nimeni nu s-a gândit să ridice, uite aici, în buza bisericii din anul 900, un showroom maramureșan, cu termopane, 3 etaje și acoperiș lindab.
Iar când au fost reocupate, castelul, turnul și conacul au fost curățate, întremate, un botox aici, un lifting colea, nu tu țâțe noi, nu tu nas tăiat. Restaurare cinstită, cu respect pentru istorie, cu prețuire a tradițiilor.

Într-o țară în care televizorul vomită zilnic de 18763 de ori cuvântul tradiție și cuvântul națiune și cuvântul mândrie, unde se proclamă venerarea moștenirii daco-romane, Sarmizegetusa e-ngropată în peturi**, turnurile medievale sunt căcăstori pentru localnici iar ministerul culturii are cinci inspectori care trebuie să îngrijească 29.000 de monumente istorice și situri arheologice.
Adică 0.000172 oameni per monument.

Cum numărul inspectorilor nu crește, că nu-s bani, trebuie să scadă  numărul monumentelor. Mână liberă la  prăduială și distrugere. Ia mai furați măi flăcăi și pocniți din bice măăăăăăăi!!!

PS poate că lucrurile s-or fi îmbunătățit între timp. Am pus steluțe la Sinaia și Sarmizegetusa, pentru că ambele au fost vizitate în 2011.