Corporațiile, Biserica și campania publicitară pe seama lui Colectiv
Mă bucur pentru Oana și Carmen de la Dăruiește Viață.
Nu cred însă în benevolența corporațiilor.
OMV a donat 10 milioane de euro redirecționând 20% din impozitul pe profit. Mă întreb de ce nu sunt mai multe companii care să facă acest lucru. Mă gândesc de ce OMV nu a făcut asta până acum deși nu e prima oară când are profit gigantic și legea sponsorizării are jde ani.
Am găsit la Adevărul.ro acest text din 2015.
Nu mare lucru s-a schimbat. Corporațiile își bagă banii în fundațiile proprii, toate băncile au fundații care învârt milioane, euroi la care ajungi numai știind pe cineva, cumetrie oengistică.
Sunt câțiva lideri cu prăvălii non-guvernamentale care sunt abonați la banii corporațiilor.
Dar este prima dată când cineva din afara cercului, Dăruiește Viață, reușește să convingă o corporație să îi dea niște milioane, luând de la gura finilor și vericilor din asociații și fundații abonate la sponsorizări.
De ce s-a întâmplat asta acum?
Poporul spune că nu trebuie să punem această întrebare.
Dar hai să citim textul din Adevărul.Doar una din cinci firme oferă donaţii În România, doar una din cinci firme eligibile foloseşte facilitatea, prevăzută în Legea sponsorizării (nr. 32/1994) şi în Codul Fiscal. Deşi facilitatea fiscală oferită de legea sponsorizării este cunoscută de 87% dintre IMM-uri, doar 52% dintre companiile respondente spun că au direcţionat fonduri cu ajutorul acestui mecanism către sectorul neguvernamental în 2014 – conform sondajului „Cum văd ONG-urile şi IMM-urile Legea sponsorizării“, realizat de Hospice Casa Speranţei, EY Romania şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, în perioada 20 octombrie – 20 noiembrie 2015. Principalele concluzii ale raportului: – Cele mai multe dintre companii au direcţionat fondurile către educaţie (27%), protecţie socială (20%), sănătate (19%), sport (17%), în timp ce doar 11% pentru artă şi 6% pentru mediu; – Spre deosebire de anul 2014 când 86% dintre ONG-uri cunoşteau această facilitate fiscală şi 14% care nu o cunoşteau, în 2015 procentul celor o cunosc creşte la 90% în timp ce 10% spun nu o cunosc. – Principala metodă folosită de ONG-uri ca să convingă companiile să îşi redirecţioneze banii prin facilitatea 20% este apelarea la prieteni comuni sau cunoscuţi, contactul direct/în persoană, urmat de contactul prin telefon şi de solicitarea directă prin poşta electronică. – În răspunsurile primite de la ONG-uri, cea mai des menţionată persoană care se ocupă de promovarea facilităţii 20% este preşedintele organizaţiei. Care este potenţialul? Potrivit datelor furnizate de ANAF, 137.909 societăţi comerciale au realizat profit în 2014. Dintre acestea, doar 28.545, reprezentând 21%, au înregistrat cheltuieli de sponsorizare, mecenat sau cu burse private, suma totală direcţionată anul trecut fiind de peste 554 de milioane de lei. Din analiza datelor privind cifra de afaceri şi impozitul pe profit pentru 69.000 de companii şi extrapolarea acestora la datele furnizate de ANAF, Hospice Casa Speranţei, EY România şi ARC au concluzionat că suma totală care putea fi direcţionată de companii către sectorul non-profit prin sponsorizare în 2014 ajunge la 1,4 miliarde de lei, echivalentul a 318 milioane de euro.
Văd pe net ode aduse benevolenței corporațiilor care au sărit acum să ajute familiile victimelor din Colectiv. S-a făcut chiar și o o listă cu ele, se aruncă pe facebook cu “respect cutărică” și “bravo cutărelule”, departamentele de CSR pun la cale campanii. Cum să facem să ajungem și noi în față, să prindem niște colivă, poate-un ștergar, măcar pantofii mortului că-i cumpărase alaltăieri și sunt marcă americană.
Corporațiile au simțit rost de chiverniseală și s-au băgat în față, cu figuri trase și rimelul scurs pe obraji. Dă și mie niște share of voice, dă și mie niște share of market. Comitetele și comițiile au decis să nu mai difuzeze publicitate, să respecte doliul național dar aceleași comitete și comiții nu s-au gândit să ceară un 2% de la spenderii de publicitate să doteze spitalele românești rupte-n fund.
Să privim înapoi cu mânie. 4 mai 2015. Am scris asta.
Fățărnicia corporațiilor
”Tu…
View original post 878 more words
Tufata,
Ca astia toti’s o apa si un baligar – din care iese acelasi bordei – n-ar trebui sa fie o noutate.
Daca sus e nepotica, jos, la baza tot mintea unchiului sta la preluare
Si azi, si miine si peste ani.