Cum trebuie să mori să ajungi sfânt

Ceaușescu a tăiat curentu sau a făcut metrou, a băgat oameni la pușcărie sau a plătit datoria externă. Iliescu a dat pământul înapoi la țărani, a înfrânt teroriștii, a adus minerii, a făcut ordine în meandrele concretului. Constantinescu nu știm ce a făcut, dar sigur a fost înfrânt de securitate. Băsescu a scăzut pensiile și salariile, tot el a salvat jurnaliștii răpiți în Irak, a vândut flota și a furat până nu a mai putut. Iohannis e nazist, nu trebuie să facă nimic ca să știm că e vândut Vestului și lui Soroș. Monoteismul nostru politic istoric, incapacitatea de a percepe haita, turma, cârdul, gașca, aparatul de partid, este singurul vinovat atât pentru infantilismul cu care alegem pe cine urâm și cui îi facem icoană dar și pentru absenteismul gigantic care e pe cale să ne pălească din nou, începând cu europarlamentarele din mai și până la parlamentarele noastre de la anul.
Nu există teme de campanie, nu se vorbește despre nevoi, despre resurse, despre reforme, se storc coșuri de pe nasul unui idiot-consultant politic care, ce să vezi, a deranjat ambasada Israelului cu niște remarci imbecile.
Nu a mâncat salam cu soia. Se spune că se arde-n dos. Uite cum bea ca un porc din sticlă. Ce dinți stricați are.
Poporul reacționează la povești cu oameni, al cui e ăla ghea, cum întrebau babele privind în urma unui tinerel, pe ulițele Teleormanului.
Al lu actoru ăla de la București, băiat frumos, a învățat prin străinătățuri dar zice ăștia la televizor că e nebun.
Las că mai bine el, că e băiat frumos și tătică-su era frumos. Și acum se ție bine. Mai bine el decât moldovanu ăla cu barbă de zice că e filozof, n-ai văzut ce gras e, sigur mănâncă copilași.
Exact ca noi, rușii sunt incapabili să trăiască pluripartitismul altfel decât prin înghesuirea lui în regulile brutale ale țarismului. Țarul 1 se bate cu țarul 2, au și niște partide, dar hai să fim serioși, partidele ăstea sunt, de fapt, niște case, niște familii, niște neamuri. Noi știm că nu are sens să ne încurcăm cu mulțimi și concepte complexe. Simplificați povestea domnilor că ne pierdem mințile.
Am citit mult despre campania lui Boris Eltsîn din `96 și miraculoasa sa victorie. Strategia: milioanele de bătălii minuscule nu contează, nu suntem o oștire cu mii de oameni răspândiți în teritoriu.
Suntem doar doi oameni, unul bun și unul rău. Și binele învinge.
Cum știi care este binele?
Este celălalt decât răul iar răul e ușor de recunoscut.
Pentru că răul îți ia lucruri. Îți ia banii, copiii, speranța, îți ia liniștea.
Îți dă un singur lucru.
Frica.
Groaza că te vei întoarce de unde ai plecat. Că bolovanul împins sisific în ăștia 30 de ani va primi de la omul cel rău un bobârnac și va trece peste tine, grăbindu-se în vale.
Totul va fi pierdut.
Frica.
Pentru ca Binele să învingă, frica trebuie să fie reală și soluția de a o învinge să fie simplă: votați cu Binele.
El, doar el, poate opri răul.
Sau ea, doar ea, poate să înfrângă răul.
Cunoașteți în acest moment un cetățean dintr-unul din partidele opoziției din România care să preia, carismatic, și nu cer mai multă carismă decât cea a șubrezitului Boris în 96, și să ducă lupta asta.
Eu știu unul singur și nu mai are voie să candideze. Bașca are darul beției.
În loc să ne dăm cu curul de pământ că toți e proști, slabi, imbecili, profitori, nu facem și noi un casting pentru un erou improbabil?
ihttps://en.wikipedia.org/wiki/Boris_Yeltsin_1996_presidential_campaign

feher

Biserica are ceva de sediu de bancă, o încropeală de plăci de marmură maro lucioase lipite în grabă cu ciment, proporții greșite, ca într-un desen de copil care face veverița cât copacul și capul vânătorului de 8 ori mai mic decât cizmele.
Cepele aurii de pe cupolă, cinci, strălucesc optimist-absurd de la depărtare. Întregul peisaj are ceva de Brobdingnag. Clădirile sunt prea mari ca să pară cochete, delicatețea detaliilor dispare în dimensiunile XXL ale acestui oraș generos cu lățimea, înălțimea și lungimea.
Ușile Bisericii clădite pe sânge (așa aș traduce Church on Blood) sunt închise. De undeva de jos o voce de bărbat urmată de un cor de femei înalță un imn ca pe-un balon meteorologic, cântecul trece printre femeile cu broboade care împletesc coroane, pe lângă statuia țarinei cu mâna ridicată, încremenită într-o veșnică și imposibilă încercare de a se feri de gloanțe, mă ia de braț și mă…

View original post 671 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: