Azi am vorbit cu prietenul meu spaniol despre Ana lui Manole.
Fiu de curvă, a zis Pablo despre Manole.
Cum e posibil ca sacrificiul să fie impus unei alte persoane?
Cum e posibil să te cațeri cu o catedrală pe moartea unui om?
Cum e posibil să fim atât de orbi și să confundăm călăul cu eroul?
Societatea noastră are o linguriță din inox cu care ne scoate ochii și ne lasă să rătăcim orbi, să ne lovim de mobilă.
Busolă morală.
Așa se cheamă.
Ea nu funcționează atunci când o bucată de fier e pusă lângă.
Și noi trăim pe un munte de fier.
Îmi e frică să mai deschid siteurile de știri, tornade și creatori de modă care acum fac haine în ceruri, alături de îngeri.
În 89 am căzut prin gaura aia din steag și, ca o telecomandă pierdută, nu ne-am mai regăsit niciodată.
Impostura, tupeul, ticăloșia, toate sunt recunoscute ca merite.
Sunt premiate.
Cei zidiți în zidurile sistemului nostru democratic sunt uitați.
Minimizați.
O nație de Ane ale lui Manole care sunt scoase din rugăciunile noastre, uitate, așa cum uiți mortarul.
Cum uiți dark matterul.
Până ne va înghiți.
Și atunci pe cine o să sacrificăm să facem lumină?