Pokemon Go și Erdogan

În Turcia, locul de unde ne luăm blugi, aur, prosoape pentru scaunul de TIR și inspirație pentru reforme politice, partidul lui Erdogan a contestat rezultatul alegerilor care au adus la putere Opoziția în Ankara și Instanbul.
Erdogan a strâns membrii YSK, biroul electoral cum ar veni, în pumnul lui cel mare și ce să vezi, sunt și ei mici și îi cam doare așa că au decis că alegerile trebuie refăcute pe 23 iunie.
Și poate și pe 31 iulie și poate și pe 5 septembrie, reluate de câte ori e nevoie până ce partidul AK va câștiga căci da, bine a zis cine a zis că este ilegal să câștigi în fața formațiunii lui Erdogan.
`33 all over again.
Suntem înconjurați de tirani cu dinți de lapte dar cu mușcătură otrăvită.
Putin, Orban, Erdogan, Vučić, Borisov plus păpușa-circară a lui Putin, proaspăt aleasă la Kiev.
Mustața noastră plină de firmituri pare un picolo emotiv în comparație chiar și cu fotbalistul bulgar, cel mai candid dintre toți motanii care se mișcă în jurul borcanului nostru cu ciorbiță de burtă.
Este înspăimântătoare rapiditatea cu care se împrăștie Alzheimerul european, lăsând continentul să umple desculț și în cămașă de noapte pe câmpul înghețat al uitării de sine.

feher

Nu m-aș fi gândit vreodată că o să ajung să citez site-uri de daci-mistici-druizi dar pe unul din ele am găsit oribila fotografie a colonelului Trosca, ucis și decapitat în fața Ministerului Apărării în 24 decembrie 1989. I-au pus animalele și o țigară în gură. Animalele aka revoluționarii, ăia ai lui Gelu și ai lui Petre, în plovăre turcești, transpirate.
Aidoma execuțiilor din Istanbul, Trosca a fost hăcuit de forțele revoluționare care apărau fragila democrație instaurată după căderea dictatorului. Privind spre Turcia nu ai cum să nu găsești similitudini cu decembrie 1989. Civili tăind capetele soldaților, generali cu ochii umflați pozând pe 5 rânduri în coruri ale înfrângerii în pușcării.
De ce să imaginezi un alt scenariu atunci când ăla pe care l-ai văzut în vecini merge?
Erdogan, ca și Ion Iliescu în 89, trebuie să-și legitimeze abuzul de putere prin fluturarea unui pericol colosal la adresa statului: teroriști, coup, ceceni, kurzi…

View original post 171 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: