Șeful conservatorului din Bethlehem spune că italienii trimit viori și francezii trimit bani și suedezii, lituanienii și spaniolii și austriecii trimit profesori. Dar nu iau un șfanț de la USAID, nu de la americani, americanii sunt al doilea Israel, ce rost are să ne prefacem că vă dăm cu o mână dacă vă luăm cu 894?
Și mai spune că la conservator învață să cânte 2000 de copii, lumea întreagă vede că palestinienii ăștia mici care înfundă de la 11 ani închisorile nu sunt toți niște cremenali care dau cu piatra-n dinții supraviețuitorilor holocaustului ci pot să bată darabana pe timpan cu sol și fa și do re mi.
Conservatorul are sucursale și în Ramallah și în Ierusalim dar acolo nu se cheamă Edward Said ci Școala de Muzică, compromis ca să nu-i închidă. Mă rog, nu l-ar închide oricum pentru că Edward Said Conservatory plătește 250.000 de șecheli pe an statului Israel. Taxe.
Nu e de bani, spune Yuval. Israel vrea să arate lumii că e generos.
Cam cum a fost cu mama lui Yuval, văduvă de război.
Tatăl lui Yuval a murit în timpul războiului din `73, era pilot dar a fost doborât de somn și garnizoana lovită de o rachetă egipteană. A murit dormind și mama a primit pensie enormă și apoi și-a luat un ibovnic arab-israelian.
Hipioată mama.
În `80 l-a adus pe Yuval și pe soră-sa în România, își amintește și acum gustul de carton al mâncării. Post traumatic stress disorder.
Chiar, suferi?
Da. El mai puțin decât un coleg lunetist care a ucis din greșeală o fetiță de 14 ani în sudul Libanului. 14 ani. Armata s-a spălat pe mâini, omul a făcut și pușcărie, nu poate să doarmă de 19 ani dar totuși o comisie l-a examinat și a hotărât că trebuie să primească tratament pentru PTSD. Dar Yuval nu a reușit încă să ajungă la comisie. Așa că fumează iarbă. 4-5-6 jointuri pe zi. Toată lumea asta face. Și uită.
Și nu-i mai pasă.
Doar de fotbal, dacă joacă Barcelona și Real Madrid, doar de aia le pasă, arabi și evrei la grămadă. La asta se va ajunge, la o uriașă bătălie dar doar în ziua meciului, lăsați-i să se măcelărească în tribune într-un compot lipsit de ideologie.
Singura religie e fotbalul și singurul lucru pentru care merită să lupți este tricoul lui Lionel.
Știai că în 2003, când au intrat americanii în Irak și se spunea că o să fim atacați cu rachete se făceau seară de seară giga petreceri pe blocuri? Missle party se chemau. Sute de oameni dansau fericiți, așteptând proiectilele, LSD și cocaină, hașiș și cannabis și MDMA, Tel Aviv e capitala drogurilor din partea asta de lume și saudiții știu asta și irakienii știu asta și iranienii știu asta.
Cine e prost să bombardeze capitala drogurilor unde vin ei săptămânal să se distreze, unde ei sunt proprietarii a juma din cazinouri și a două treimi din hotelurile noi?
Când Israel are atâția bani din taxele pe investițiile pe care le face aici toată lumea arabă, tu crezi că banii nu sunt motivul pentru care nu închid conservatorul copiilor palestinieni din Ierusalim?
Mă gândesc la ziarista care, după 6 zile de Palestina și câteva ore de Israel, a găsit explicația pentru neputința palestiniană de a-și obține statul și pacea în marxismul arab de sorginte sovietică pe care îl practică, normal că atunci când trăiești în acest Jurassic Park ideologic primești un zid în jurul tău și când încerci să sari zidul, primești niște rachete în ochi.
Missle party.
Yuval mă întreabă trăgând din joint: bănuiesc că știi de la ce a pornit războiul din `73?
Nu.
Dimona, egiptenii se apropiau de bombele noastre nucleare, cele 200 de bombe nucleare.  D-aia s-au isterizat că erau prea aproape de reactor. Nu te joci cu asta. Uite ce a pățit Mordechai Vanunu.

Nu știu ce a pățit Mordechai Vanunu și mi-e lene să caut pe google. Mă uit la mare, marea nu se uită la mine. Undeva mai jos, la 71 de kilometri, se moare mai încet sau mai repede, cu hașiș sau cu zile, fără Eurovision, capitalism și bombe nucleare, se moare cu fața sau cu spatele la mare.
Am plecat bou în Israel și Palestina și m-am întors vacă.
Știi ce e esențial? Vorba asta a noastră: e ok să faci pipi în piscină, dar nu de pe margine.
Asta trebuie să ții minte despre noi, mai spune Yuval și apoi încalecă pe o șa căci ne-a spus povestea sa.