Ce legătură e între Copos și manualele școlare?

Fetița polițistului care anchetează cazul se joacă la biroul de lângă cel al tăticului care îmi spune scriți, SCRIȚI-exact ca profesoara de fizică din generală-și apoi dictează formula chimică a depoziției.
Au trecut 3 luni de la plângerea penală împotriva unui cetățean care și-a vârât un picior, prin portiera întredeschisă, în stomacul prietenului meu care avea mașina parcată în fața casei cetățeanului degrabă împărțitor de picioare. Și flegme ne-a oferit cetățeanul și înjurături, asta în timp ce își ținea copilul de 10 luni în brațe, bebelușul trăgând grăbit din suzetă, privind înviorat acțiunea tăticului său.
Polițistul mă întreabă dacă e adevărat că am pozat mașina agresorului, sigur, am dat numărul atunci, în martie. Da, dar el nu a găsit mașina în baza de date, spune și colegul, care tocmai s-a eliberat, până acum a întrebat un cetățean cărunt și umil, care ar fi putut să îi fie tată: și tu unde erai? și tu ce ai văzut? și tu ai vorbit cu cineva? și omul îi răspundea respectuos, nu avea o căciulă să o frământe în mâini ca un iobag în pridvorul boierului, dar își frângea degetele încurcat. Deci polițistul liber zice: dați-mi mie numele și cât eu am scris declarația: prin prezenta, subsemnata, declar pe proprie ..
Ăsta e?, rotește ecranul computerului către noi și chiar și fetița polițistului se oprește din maltratat păpușa și ia aminte la fața unui bărbat care este exact ăla cu piciorul și flegmele și morții mamilor voastre de mai parcați aici vă omor.
Da, ăsta e. Vedeți că dacă vreți se poate, îi spun polițistului 1 care sare că nu așa e procedura, că baza de date nu a funcționat, că nu are voie să îmi arate poza ăluia și că polițistul coleg nu a făcut bine că mi-a arătat poza.
3 luni în care nu a găsit o mașină, având numărul de înmatriculare și adresa. Oare cât câștigă, mă gândesc acum, când știu că șeful poliției de la Caracal s-a retras cu o pensie de 12000 de lei, pensie specială pentru un om special care a adus servicii speciale țării de pe scaunul lui special.
Oare nu își permite un afterschool pentru fetița lui de 7 ani care acum se învârte plictisită cu scaunul? Oare are voie să folosească secția de poliție pe post de afterschool, asta e regulamentar?
Dar știți ce?
Nu întreb nimic, plec fericită că nu a durat mult la poliție, căci eu știu că totul e inutil, că povestea va fi îngropată, că vor vorbi cu omul cu bebelușul și piciorul nărăvaș și eventual îl vor mustra și ăla mă va prinde pe stradă și îmi va da un pumn în ceafă, sucker punch, voi lovi cu tâmpla bordura și voi crăpa aiurea pentru că m-am încrezut în poliția română.
Așa că nu comentez nimic. Din lașitate. Din comoditate.
Din resemnare.
Mai bine mă duc la jiujitsu brazilian, îmi zic.
Așa am o șansă să-mi fac dreptate.
Căci dreptatea nu mai e una mare, o vitrină de care ne lipim nasurile cu toții privind la luminile calde de dinăuntru ca acum 30 de ani.
Dreptatea e formată din milioanele noastre de cioburi și fiecare ne oglindim în colțul nostru de sticlă, înguști, tăiați, reduși la o fracțiune din noi.

Și așa ei înving.
Înving la prezentul continuu. Înving mereu.
Înving nesfârșit, ca rotirea scaunului pe care stă fetița polițistului care se va face mare și va lucra la o instituție de stat unde își va aduce copilul pe care nu va avea cu cine să îl lase și va vorbi la persoana a doua, singular, cu oameni în vârstă și le va spune SCRIȚI și baza de date nu va merge și nu va exista responsabilitate și nici remușcare ci doar resemnare.
Și pensii speciale.

feher

The Guardian a scris acum câteva zile despre valul de scriitori copți în cuptorașul pușcăriilor românești. Imediat, mass-media românească a pornit la pitrocit subiectul repetând, mai mult sau mai puțin, exact ceea ce spunea articolul din The Guardian. Nimeni nu s-a dus mai departe, să vadă cine scoate aceste cărți, care edituri adicătelea și ce alte volume au mai pus ele pe rafturile librăriilor. Căci povestea Editurii pentru Hoți nu este cu happy și precoce end doar pentru belferii din pârnăi ci și pentru editurile care îi susțin. O mână spală pe alta în micul nostru sătuc de troglodiți, deci nu-i de mirare că editurile care îl scarpină pe cutare politician între urechi, o să puște și contractul pentru manuale școlare. Mai jos articolul de pe blog de acum 3 luni. Nu a făcut mare vâlvă, că doar nu scrisese The Guardian înainte nimic. Nu o să facă nici acum, că…

View original post 781 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: