E fascinant cum Protv e lăudat pentru decizia de a rupe colaborarea cu Dana Budeanu și nu este criticat pentru decizia inițială de a colabora cu duduia în cauză.
E fascinant cum Protv face căcuță pe ventilator și este lăudat de cetățenii din odaie că a deschis geamul și nu miroase a fecale.
E fascinant cum mulțumim bucătarului care a făcut mici din carne de oaie stricată că ne-a arătat unde e buda și chiar ne-a dat un elastic de păr să nu ne murdărim.
Protv este un focar de infecție creat de Sârbu, omul care împreună cu Cristoiu pregătește acum lansarea a încă 5 televiziuni. Pentru că Protv și pentru că Sârbu avem o Firea, un Gâdea și un Ponta.
Protv și Sârbu sunt responsabili pentru manelizarea societății.
Haideți să nu le mulțumim pentru că au scăpat de Budeanu ci să privim gestul ca pe-o corecție și pe o rugăminte să îi iertăm că au fost niște ticăloși până acum.
L-am întâlnit acum 19 ani. El și Robert păreau singurii oameni care nu au fost crescuți de omul Spân, într-o magazie în spatele casei. Nu se grăbeau să te strivească sub talpa bocancului la primul îndemn al haitei, vădeau o anormală sațietate sau lipsă de poftă de circ, ca o adiere caldă suprinsă în februarie în Tunguska.
Robert era hâtru și discret. Iulian era prietenos și deschis.
Cândva după, probabil într-o dimineață de vară de la începutul mileniului 3, când lumea era în vacanță, ei au fost retrași din producție, duși în laboratoarele conducerii unde au fost scanați, cercetați, testați și s-a decis că ceva e în neregulă cu circuitele lor. Creșteți nivelul agresivității, puneți-l la nivelul Năstase. Scădeți empatia, puneți-o la nivelul Băsescu.
Westworld.
Dar eu nu am știut asta, nu am știut până marți.
Pe Robert l-am pierdut de niște vreme în hățișurile unui post de televiziune cu fard discret de…
View original post 383 more words