Orbirea noastră cea de toate zilele

Zilele ăstea, poate de la soare, sunt obsedată de orbire.
Voluntară, mimată sau reală.
Vrem să vedem și vedem, văzul nu mai este un simț ci manifestarea unei credințe.
Cred în roșu, văd roșu. Cred în umed, văd umed.
Vedem conspirații, vedem belșug, vedem dușmani, vedem 5G, vedem progres, vedem civilizație.
Vedem individu care sare pârleazul locului în care a fost ținut în carantină, amendat de milițian cu 3000 de lei (bine i-a făcut, dobitocului), nu vedem banii plătiți de primării proprietarilor interlopi ai unor hoteluri transformate pe hârtie în spații de carantină, de 2 ori și mai bine prețul din vremuri normale plătit de turist pe camera de hotel.
Vedem cetățeni fugăriți cu termometru la intrarea în magazine, nu vedem cum Elan Schwartzenberg, Leni Udrea și alți băieți, scapă de dosare penale.
Vedem înmormântarea grandioasă a unui popă mort de coronavirus, nu vedem disperarea celor care și-au pierdut părinții în același fel, mânați pe repede înainte în cimitir, sub amenințarea amenzilor și deschiderii dosarelor penale în cazul nerespectării  reglementărilor.
Ochiul e doar un organ la mișto.
La fel de bine vedem cu fierea. Sau cu laringele.
Lumea nu va mai fi la fel, țipă proroci de plastic, turnați în forme, cu milioanele într-o fabrică în China.
Lumea va fi exact la fel. Orbită de prea multă lumină sau prea mult întuneric, alegând să vadă ceea ce crede și să nu creadă în ceea ce vede.
Realitatea e mult prea plictisitoare și noi avem nevoie de eroi, nu de contabili.
Cu frizeriile acum deschise, fiți pregătiți pentru ascensiunea unor oameni cu mustață care văd mai bine ca noi toți că lumea nu merge înainte, ci doar se învârte în cerc.
Mai jos e un text vechi de 2 ani. Despre orbire, cu dragoste și abjecție.

 

Bunică-tu era un nebun, îi spunea șchiopului șchiopule și chiorului chiorule.
Asta este una din mantrele maică-mii care consideră că onestitatea este semn clar de bădărănie. Desigur, șchiopul e șchiop dar nu îi spui asta în față, eventual îl întrebi dacă își dă cu Pronto piciorul de lemn și poate profiți de ocazie să comentezi mirosul fetid al picioarelor soțului, care are și două, dacă avea unul, ca șchiopul, ar fi fost mai acceptabil.
Trăim într-o cultură a ipocriziei și dublei măsuri. Ne abținem să spunem ce gândim dar nu pentru că nu vrem să rănim sentimentele ologului din fața noastră ci pentru că acesta este șef de departament, nu e bine să-l supărăm, ne va da afară.
Procurorul general este un om cu un schelet de dac hiperborean îngropat în dulapul rococo? Ei și ce? Nu vorbim despre asta. Ce-a fost a fost, nu a spus și domnu Cioloș că oricare dintre noi are legături cu Securitatea? Hai să nu mai vorbim despre Securitate, hai să vorbim despre magnolii. Ați văzut ce frumos au înflorit magnoliile?
Există agenții de publicitate populate cu protestatari de piața Victoriei care au contracte de milioane de euro cu instituții ale statului, parandărături generoase sub paravane virtuoase? Da, și? Te oftici că nu sugi tu banu public? Recunoaște, te oftici, de ce nu ai zis așa de la început că nu este vorba de contractele oneroase cu statul ci că nu mă poți suporta pentru că am succes și ți-a cășunat acum pe mine să mă distrugi.
Sunt ong-uri care accesează bani europeni cât să-și deschidă o cârciumă unde zic că fac educație civică și activități culturale și după 3 ani, cât cere programu european să stai deschis, o închid, vând echipamentele de bar și rămân cu 40.000 de euro? Așa și de ce am vorbi despre asta? În definitiv nu a umblat în buzunarul tău, a luat de la nemți și suedezi și norvegieni. Ăia au bani. Mai bine am vorbi despre Game of Thrones, ce crezi, în ce episod moare Cersei?
Șeful tău direct este copilul avocatului ăla care a fost în PRM, acum e în PSD, IQ 43? Păi nici nu vine la serviciu, deci nu face niciun rău, mai bine așa, dacă aveai un șef care te și punea la muncă și te și pipăia pe cur era mult mai grav.

Tăcerile înseamnă complicități și complicitatea e premiată.
Tăcerile aduc puncte bonus.
Social creditul nu a fost inventat în China. Social creditul este invenția corporațiilor care au cumpărat suflete cu scaune. Tu îl primești pe ăsta capitonat pentru că ai știut să nu zici nimic de procurorul general, tu îl primești pe ăsta cu fund de lemn pentru că te-a pus dracu să comentezi de ong-ul care ia bani europeni, tu îl ai pe ăsta cu 3 picioare pentru că ai comentat despre fiica avocatului care a trecut de la PRM la PSD.
Tu nu ai scaun.
Tu plimbă ursul.
Cine are gura mare trebuie să prindă cu dinții de ceafă ursul inadecvării și să-l plimbe. Mult să-l plimbe pentru că e clar pentru următorul angajator, șef, director, boss, președinte, că nu se poate baza pe tine. Că nu știi să vorbești despre Pronto, magnolii sau Cersei ci te mănâncă-n cur să îți spui părerea despre Securitate, parandărături, nepotism de parcă ne-ar păsa nouă de toate ăstea.
Social scoringul există și autocenzura există și autocenzura duce, în timp, la negare, aplatizare, teraformare.
Nu spun nimic pentru că nu văd nimic, îți spui.
Și în curând nu o să mai vezi.
O să fii orb.
Și nimeni din jur nu o să-ți spună că ești orb atunci când te va vedea lovindu-te de mobile. O să îți spună că pâcla asta alburie care-ți acoperă pupila te prinde bine, se potrivește chiar și cu bulinele de pe rochiță.
Orb la orb nu-și scoate ochii.