Dacă nu era Covidul.

Dacă nu era Covidu, acum am fi avut primari noi. Mă rog, unii ar fi fost vechi, fugiți din corăbioara pesedeului sau, dacă au dosare penale, camuflați în independenți pe care ar fi trebuit să-i batem pe umăr și să le spunem: vedeți că aveți șlițul desfăcut și vă iese susținerea partidului p-afară.
Ce contează, doar nu vrei să vină Pesedeu la putere, am fi privit cu suspiciune orice critică la adresa candidaților liberali. Ce, adică e mai important că, ăsta de la Ploiești, Voloșevici, are un dosar de corupție judecat la Înalta Curte pentru corupție sau să-l oprim pe Cosma să ia puterea în județ?
Ce fel de întrebare e asta? Normal că cel mai important este să-l oprim pe Cosma, să anihilăm PSD-ul.
Dar ce te faci dacă știi că Voloșevici e omul șefului interimar al PNL Prahova, Roberta Anastase, care este fiica lui Cornel Anastase care a fost prietenul de-o viață și consilier al lui Petre Petrescu, ultimul șef al Securității Prahova și, mai târziu, director la Petrotrans pe timpul lui Adrian Năstase și consilier al lui Seby Ghiță prin firma Liprest Consultanță București, iar fiica lui Petre Petrescu, Liliana Petrescu, a fost cenzorul firmei Conti SA care firmă este asociată cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, fiul baronului PSD Mircea Cosma?

Nu te faci nimic.
Te faci că nu înțelegi că mafia e patria.
Te faci că nu înțelegi că eticheta minte, în borcanul pe care scrie cu galben-albastru și în borcanul pe care scrie cu roșu, sunt exact aceiași castraveciori puși la murat de Securitate, creîndu-ne iluzia că putem să alegem.
Te faci că nu înțelegi că poate e timpul să nu mai mergi după fentă și să vezi acolo unde este un dosar penal (sau două sau trei) un funcționar șantajabil, deci plastelină în mânuțele baronilor.
Dar a venit Covidul, peneleu pierde procente, prin vulturi vântul viu vuia, și uite așa, poate există un efect secundar bun la epidemia asta: când toată lumea poartă mască, nimeni nu se mai poate ascunde.
Am scris asta acum 1 an ș-un pic. Despre un alt primar PNL care, din cauză de dosare penale, a candidat independent (liberalii au pus la caterincă un contracandidat dar tot orașul știa că îl susțin pe independent) și a câștigat al 4 lea mandat pentru că, zice brașoveanul, domle, ăsta a furat dar a și făcut. Dacă l-aș vota pe altul ar fura și sigur nu ar face cât face ăsta care a furat destul cât să mai dea ceva și pentru oraș.
Mintea omenească își pune singură piedică.

 

Doamna de la pâine spune că noi, românii, primim ceea ce merităm.
Eu primesc o ciabatta, pesemne că asta merit.
Am vorbit ieri cu Nelu. E profesor, nu putea să trăiască din salariul de profesor, el nu credea că primea ceea ce merită așa că s-a făcut agent imobiliar. Așa a aflat Nelu că primarul Brașovului ar fi zis că până nu pune 200 de milioane de euro deoparte nu pleacă din primărie.
E la al 4-lea mandat. Scripcaru. Primaru. Oamenii îl votează pentru că, deși fură, dă și orașului înapoi ceva.
Le dă pe dracu, suspină Nelu.
Le dă ceea ce merită, zic eu.
Primarul Scripcaru vorbește ca un porc, zice Nelu.
Porcii nu vorbesc, îi atrag atenția dar el dă din mână sastisit de filologi d-ăștia de garsonieră și zice “știți ce vreau să zic, eu am un prieten director de firmă, a mers la o  licitație publică la primărie și Scripcaru a ieșit pe hol și a zis:  ce penisul meu căutați aici săracilor?”
A zis penisul?
“Nu, a zis celălalt cuvânt, știți și dumneavoastră, nu vreau să-l spun. Dar omul ăla venise să aplice pentru o licitație publică, nu era angajatul lui Scripcaru.”
Și dacă era angajatul lui Scripcaru, vorbești așa, cu penisul, cu varianta populară a penisului, cu săracule?
“Nuuu, haideți că știți ce vreau să spun. Nu erau sclavii lui Scripcaru. Un nesimțit. Un porc. Un terchea berchea.”
Nelu are capul roșu de furie. Zice că toată lumea știe că toți dezvoltatorii imobiliari trebuie să îi dea 10% cotă lui Scripcaru dacă vor avize de la primărie ca să-și facă proiectele. Punct.
Mai zice că toată lumea știe că hotelul Kronwell, ăla care s-a construit pe locul pe care era înainte bazarul de la gară, e al lui Udrea și Scripcaru. Fațadă e familia Popescu, unii care aveau niște magazine cu piese auto. Hotelul a fost ridicat pe vatra unui moluleț provincial care a ars cu flacără grozavă dar pompierii nu s-au grăbit, au venit după 20 de minute după ce clădirea fusese înghițită de foc. Molulețu se chema MyPlace și era tot al Popeștilor. Nelu spune că trecea cu mașina pe lângă, a văzut flacără și fum gros ieșind din clădire și un băiat tacticos care, la 10 metri de incendiu, spăla geamurile magazinului.
“Umblă vorba că au golit toate tarabele dinăuntru înainte, că proprietarii au fost anunțați că se pune foc”, îmi comunică Nelu ridicând sprâncenele și degetul arătător de la mâna dreaptă.
Toată lumea știe, continuă să-mi răsune în urechi.
Toată lumea știe și nu face nimic.
Toată lumea știe și merge pe burtă.
Toată lumea știe și așteaptă ca justiția să-și facă treaba.
Câte dosare penale are Scripcaru? 3 sau 4.
Doarme bine Scripcaru?
Eu cred că da.
Cred eu oare că justiția își face treaba?
Încep să am îndoieli.
Nelu mă întreabă dacă știu ce a pățit Gonțea, un alt potentat brașovean băgat în mangealâcuri. Nu știu.
A mers pe burtă 10 ani, amânări, revocări, permutări, strămutări, s-au prescris dosarele și omu a rămas cu milioanele.
Happy end sau cum zicea bunicu: s-a fiert fasolea.
Noi românii primim ceea ce merităm.
Ce merităm doamnă?, întreb înșfăcând ciabatta.
Să fim călcați în picioare, zice vânzătoarea.
Avem parte de cea mai lungă ședință de masaj din lume. Și cea mai costisitoare. După 30 de ani de călcâie între omoplați, nu mai știm cum e să stai drept.
Pentru că ni s-au atrofiat mușchii picioarelor.
Toată lumea știe.

 

2 comments
  1. Nicusor Dan – zis si Plicusor Ban – este Emilia Sercan a administratiei publice. In sensul de santajism josnic si spagareala cu tupeu!

    Tovarasul acesta da in judecata dezvoltatori imobiliari si apoi cere spaga pentru retragerea cererilor in justitie… nu mai pomenim ca are sprijin…statal. Gretos acest Plicusor Ban!

  2. Iulian Fota said:

    Dom’le, acest Mucusor Dan este candidatul deepstate!
    Firea macar a mai facut cate ceva!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: