Noi d-aicia n-am plecat.

Am văzut un episod din serialul Kidding în care bătrânii cu demență senilă și Alzheimer sunt închiși într-o casă de bătrâni care recrează lumea tinereții lor, cu bar, parc, stație de autobuz și magazine cu fuste cloș la strada mare. Incapabili să-și vadă vârsta așa cum cei care suferă de achromatopsie nu percep culorile, pacienții trăiesc orele de luciditate captivi în chihlimbarul lui 1968, unii bând whiskiuri și lăudându-l pe Nixon, alții așteptând să vină autobuzul care nu vine niciodată.
Butaforia salvează România.
Izolați între pereți de ură și ziduri de invidie, triumfali cheltuind credite, folosind bormașini sâmbătă la 7.30 dimineața și declarându-ne independența, nu am realizat că nimic în jur nu se mișcă. Jucăm în aceeași piesă cu scenografie obosită, cerem democrație, libertate, cei vinovați să plătească, strigăm Jos Comunismul dar singurul adevăr pe care îl rostim vine din
Noi d-aicia nu plecăm,
nu plecăm acasă,
până nu vom câștiga
Libertatea noastră.
Și cum libertatea nu se câștigă la păcănelele în fața cărora ne-am instalat în 1989, noi de aici chiar nu plecăm.
Din când în când, prin valuri de amnezie ne trezim cu ochi tulburi și întrebăm: ce zi e azi? Ăla e CTP-ul? Când a întors armele împotriva lui Iliescu?
Și apoi ne întoarcem la bormașină și la diminețile de sâmbătă când putem să dăm niște găuri în bolovanul ăsta pe care istoria ni l-a pus în ușa peșterii, căci noi nu vrem să ieșim, nici măcar să primim niște aer d-afară ci doar să stricăm somnul celorlalți neandertalieni blocați aici împreună cu noi.

Mai jos e un post din 2015.
În afară de păr, nimic nu îl desparte pe Cristian Tudor Popescu de Miron Cozma. Țâfnă, sprâncene ultramobile care acum se-nchid asupra ochilor mici, acum se-nalță într-o arogantă uimire, urlete în microfon, rictusuri sparte. Și mult tupeu. Tupeu cu care îndoaie pe genunchi realitatea, ca un clovn care înnoadă baloane sub formă de pudeli, săbii sau floricele.
De unde în 1990 CTP-ul avea pregătită praștia cu rahat cu care trosnea între ochi huliganii din piața Universității, acum explică doct la Digi că

“Minerii s-au dus în Piaţă şi au bătut.. acolo nu a fost ciocnire între manifestanţii pieţei şi mineri, cum se crede în ziua de azi. Nu. Minerii s-au năpustit la persoanele civile pe care le-au întâlnit.

Veniseră chitiţi să caftească oameni. Nu puteau să plece nesatisfăcuţi. Voiau sânge, să plece cu un trofeu de sânge în Valea Jiului.

Iliescu nu a avut tăria să le spună în Piaţa Victoriei: stimaţi tovarăşi, vă mulţumesc că aţi venit, dar vă rog să mergeţi la gară, situaţia a fost rezolvată, pericolul îndepărtat, nu mai este nevoie de vreo ciocnire între mase de civili. Cum să spună aşa ceva politicianul bolşevic? Ştia că ar fi fost huiduit. Ştia că o masă aflată în excitaţie se poate întoarce în câteva seunde. A zis: mergeţi şi reocupaţi Piaţa.”

Să vedem ce zicea CTP-ul la câteva zile după mineriadă:
19.06.1990. Adevarul. Spirala Violentei, editorial semnat de Cristian Tudor Popescu: “Ca pe 13 iunie a avut loc in Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima dl. Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei, odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Presedintele si Guvernul. In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic.”

Să vedem ce zicea CTP-ul în 2010 într-un interviu acordat ziariștilor Cristian Delcea și Mihai Voinea.

“Aţi fost în Piaţa Universităţii în aprilie 1990. Cum a început totul?

C.T.POPESCU – A început la 22 aprilie, dar nu ca o mişcare a societăţii civile, a oamenilor de pe stradă. A fost clar o mişcare politică de opoziţie a activiştilor ţărănişti care au ocupat în mod ilegal carosabilul de la Universitate. Asta e grav! Nu ceruseră aprobare pentru nimic. În jurul acestui nucleu au început să se strângă diverse categorii de oameni. Eu am văzut Piaţa Universităţii în mai multe momente ale ei. Piaţa a fost o fiinţă care a arătat în diverse moduri. De la 30-40 de inşi care au ocupat carosabilul, până la aproape 40.000 de oameni.

După care, în faza finală, după alegeri, a rămas o adunătură de declasaţi…100 de inşi, persoane de o condiţie extrem de dubioasă, care stăteau în nişte corturi (in corturi se aflau la vremea respectiva grevistii foamei asistati de medic.n.n.), fără niciun Dumnezeu, în faţa hotelului Intercontinental. Nu s-a intervenit împotriva oamenilor care au format fenomenul „Piaţa Universităţii”.

Aveau şi ei nişte revendicări. Cereau o televiziune liberă, între altele.

C.T.POPESCU – Păi or fi cerut, dar nu aşa se proceda: continuând să stai cu cortul acolo.

În ceea ce priveşte compoziţia, erau, între cei care scandau, mulţi securişti care nu mai aveau de lucru, foşti activişti de partid care încercau să se recicleze şi în afară de ăştia erau mulţi gură-cască. Dar erau şi oameni sincer îngrijoraţi de posibilitatea revenirii la comunism.

Dumneavoastră eraţi îngrijorat?

C.T.POPESCU – Nu. Mi se părea evident că nu se poate reveni la ceea ce a fost înainte de 1989. Că existau elemente comunistoide pronunţate în acest FSN nu aveam îndoieli. Dar ele existau în toate segmentele societăţii. În toate partidele. Îmi aduc aminte momentul primei apariţii publice, televizate, a Partidului Naţional Ţărănesc. Aştepta toată lumea cu sufletul la gură, inclusiv eu. Mă gândeam cum or arăta oamenii ăştia. Era o aură de legendă: PNŢ, partid istoric. Ei bine, a fost absolut catastrofală această primă apariţie.

S-a produs în februarie-martie 1990. A apărut un grup de inşi încrâncenaţi, îmi aduc aminte de unul, Ion Puiu – figură crâncenă, mai era unu’ – Liviu Petrina. Domnule, nişte figuri agresive… Au apărut în falangă la televizor, uitându-se crunt prin sticlă şi spunând: „Trebuie retrocedat tot ce s-a luat de comunişti, să se dea la oameni, înapoi. Să alungăm lupii!”. Deci un discurs revanşard care a blocat lumea.

Pe Digi, Miron Cozma spune chiar acum că este victimă, că el l-a salvat pe Marian Munteanu de la moarte și că a fost luat cu japca de securiști și adus la București nu în primul tren ci în al nșpelea.
În redacția Digi, perechea lui spână, CTP-ul, face o spălătură cu apă de gură sfințită și se pregătește să intre în studio să mai facă niște pudeli din baloane pline cu povești de la mineriade.

O țară sărmană dar plină de circari virtuoși.

13 comments
  1. odobescu stefania said:

    Tu cu cine vorbesti, Feher ?
    Cine te asculta ?
    Eu da. E suficient ?
    Cu sinceritate,
    O cititoare fidela

  2. escu said:

    Eh ,se mai găsește câte unul…dar mă întristează.

  3. Florin said:

    E mai bine să-și toarne cenușă pe cap, decât nimic.

    • feher said:

      Păi nu și-a pus. That`s my point. Pur si simplu, intr-o zi, a inceput sa spuna opusul lucrurilor pe care le-a sustinut pina atunci. Asta e tot.

      • Florin said:

        Așa este. Mi-aduc aminte și niște texte cu trimitere la legionari, și privind pe regele Mihai. Dar mult mai recentă a fost medierea dintre Băse și Bombonel (cred)) unde a primit o amenințare nu foarte voalată de la Băse și a schimbat imediat macazul.
        De fapt, este un circar, îi place spectacolul. Sunt sigur că și ținuta pe care o are este premeditată. În actualul context, cu psd practic încă la butoane, poate fi folosit așa cum e.

      • Florin said:

        PS Sigur că nimeni nu poate avea toate intervențiile reușite, oricât s-ar strădui, și el se străduiește. Dar una din patru este chiar bună. Are un public pe care îl influențează pozitiv în acest moment.

  4. gabriel r said:

    Am trait vremurile.Le traiesc diferit acum.Altii au ajuns ca Zaharia Stancu, una sa spuna atunci,acum, alta.
    Sunt unii care nici acum nu le pricep sau nu isi dau seama de realitatea vetusta,in care traiesc, undeva in eter, manipulati si ascultatori pasionati si pasaionali ai posturilor lui Voiculescu si Ghita, iubitori de ciolaci si asteptatnd inca mila si mita statului. si revenirea la partidul unic, ca si la planul cincinal
    Este greu pentru ei sa spuna ceva, atunci cand nimic nu au a aspune.Ei au ramas inca la sudalme si elogii

  5. Andei Palincu said:

    Pe vremea aia erarm prost. Credeam în Iliescu și-n FSN ul lui. Între timp m-am deșteptat, era cât pe ce să mă bag la liberali dar am mai luat o pauză de reflexie, cam 20 de ani. A meritat. Am ajuns la concluzia că nu merită să mă bag în politică. M-am lăsat fe fotbal, aproape că am terminat-o cu alcoolul și tutunul (aproape:)), am îmbătrânit și îmi place să cred că sunt un pic mai înțelept, cel puțin nu mă mai reped cu botul înainte în orice căcat. Mai întâi îl miros. Bătrânețea vine și cu o stare de liniște. Chiar daca mă trezesc la 3 dimineața nu mă bate gândul să pornesc rotopercutoarea doar așa de-al dracului. De multe ori mi-e jenă că trag apa la 5 dimineața, când mă taie, ca să nu-i deranjez pe vecini (bloc vechi izolare acustica nulă). Mi-a plăcut foarte mult perioada de carantină (mă rog se numea altfel, nu am găsit altă rimă). Străzile erau mai libere și pe cale de consecință, mai curate, nu mai urlau sirenele în continuu, motociclele nu mai bubuiau,pe străzi erau mai puțini oameni, cam ca în coplilăria mea. Din nefricire toate lucrurile bune au un sfârșit. Am revenit la haosul normal. Voi scoate bormașina din debara și o să o bag în priză. Vreu să o aud că merge.

  6. Andei Palincu said:
  7. Andei Palincu said:

    în afară de băgat ce nu are care este logica din acest clip.

  8. Mihai C said:

    Stimata doamna Feher,
    oriunde ati fi si ce ganduri veti avea, va rog sa continuati sa disecati toate aceste rani purulente ale societatii romanesti. Copiii nostri nu pot si nu vor intelege frustrarile si temerile noastre din acel timp luminat doar de spiritul nepatat al tinerilor din piata. Continuati sa scrieti si sa va revoltati pentru ei si pentru cei cazuti acum treizeci de ani daca nu aveti alt motiv. CTPul ca si alti corifei ai scanteilor tineretului si alte publicatii infiltrate vor pieri incet dar sigur pe limba lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: