Sărăcia de după moarte

E foarte cald și nu e nimeni în orașul morților. Doar cicadele pârâie în pini și patru pescăruși patrulează, se așează pe vârful miniaturalei catedrale care este mausoleul Leandre Albareda. Dinspre port, se aud zgomote de mașini grele. Containerele de marfă se înalță în blocuri tăcute, fără geamuri, la fel ca cele ale morților de aici.
Dealul e înconjurat de centuri de ziduri decupate în sertare pentru cei plecați. O familie pe sertar, 4000 sunt morți doar în războiul civil. Piatra e maro, dealul e maro, cerul e albastru. Lipsește un pic de verde. Poate ar trebui să pună viță.
Via morților.
Vin de Mort.
Sunt foarte mulți bani aici.
Băgați în pietre, în sculpturi, în vitralii, în arhitectura modernistă a capelelor mortuare, în statuile tinerelor înmărmurite în doliu care plâng pe marginea mormintelor unor oameni cu cel puțin trei nume.
Și e și segregare.
Sărăcia vieții te trimite în blocul de garsoniere înghesuite dinspre capătul cimitirului, unde nu poți să ajungi decât cu autobuzul. Azi e duminică. Autobuzul nu circulă. Sau dacă o face, trece o dată pe oră.
Oricum nu e nimeni.
Viii sunt pe plajă. Plaja a dispărut sub prosoape, șezloange, umbrele și chiștoace.
Viii sunt în apă. Apa e caldă și plină de plastic mărunt și de pipi și de sare.
Viii sunt pe terase. Terasele au chelneri transpirați, cu masca coborâtă sub nas, mese cu sangria și scaune care-ți lasă pe fund dungi roșii.
Viii sunt vii și nu le pasă de moarte.
Ascultă reggaetone. Se dau cu bicicleta. Se uită la țâțele femeilor de 50 de ani care, în loc să dea bani pe-o statuie pe mormântul de la Montjuic, au preferat să-și pună silicoane, uite-i cum stau, drepți în fața lui Dumnezeu și a privirilor invidioaselor care nu s-au operat încă.
Viii plătesc amenzi. Viii dorm la umbra unui palmier și visează că o babardesc pe Angelina Jolie. Viii își fac probleme că nu mai au decât 4 țigări și nu e nicio tabacherie deschisă.
Moartea așteaptă la marginea portului, întrebându-se ce cară viii în cutiile ălea colorate pe care macarale le așează cu scârț și trosc pe platformele de descărcare.
Moartea nu are toate răspunsurile.
Dar sigur are toate întrebările.
Cine e mai bine? Săracul din apă sau bogatul din catedrală?
Cui îi pasă dacă ești ars acum sau când mori?
De ce ne grăbim să ajungem unde nu ne așteaptă nimeni?
De ce proștii obosesc mai greu?

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: