Dacă pile nu ai, nimic nu ești

Nu mi-au plăcut nachoșii. Nici pastă de brânză. Nici guacamolele nu erau prea excelente. Chelnerița vine cu nota, vede bolul plin, nu ți-au plăcut?, Nu, Pot să întreb de ce?, Pentru că nu erau proaspete, aveau un gust prăfos, de șantier, Îmi pare foarte rău, mă întorc într-o secundă.
De pe notă dispare nachosul. Sunt stupefiată.
Eu mâncasem din el, o cincime, nu mi-a plăcut, ce-i drept, dar era evident că mâncasem din el.
Învățată să fiu certată de chelneri care înfig degete în farfurii și plantează scuipați în ciorbe, mă hiperventilez rușinată, confuzând profesionalismul ospătăriței cu tradiționala cumetrie. Acum sunt obligată să îi las șpagă mai mare, că mi-a micșorat nota. Acum sunt obligată să îi dau un rinichi copilului ei. Acum sunt obligată să o pictez pe peretele bisericii din sat.
Doamne, ce femeie drăguță. Cum să fac să-i mulțumesc?
Creierul meu aleargă, transpirat, la kioșcul de flori. Sau e prea puțin? Să-i cumpăr un pachet de cafea, să-i tai o găină sau poate să-i iau un parfum d-ăla bunul?
Mă opresc, epuizată, în mijlocul unei intersecții de gânduri.
Cum am ajuns aici?
Pentru că nu știu ce e aia bunătate.
Sunt cetățeanul unei țări de orfani, crescută în veșnice târguieli, dă-mi ca să-ți dau.
O țară care-și zidește femeile în pereții catedralelor, ca să le țină în picioare.
O țară lipsită de iubire, cu gust de praf, ca nachoșii mei.
Am reușit să plec din țara asta, dar creierul meu e tot acolo, închis într-o sufragerie cu masă în mijloc și mileu pe televizor.
Degeaba îl momesc, degeaba îi spun să vină la mine. Creierul meu ascultă romanțe și dimineața îi place să dea o gaură cu bormașina în perete.
Am scris asta acum 3 ani.

În 2010 am fost ultima oară într-un spital de stat. Trimisă de urgență de la o clinică privată, suspectă de sarcină extra-uterină, cu dureri atroce de abdomen, am rezemat pereții vreo 3 ore până o doamnă pleșuvă mi-a croncănit un ordin și m-a trimis jos la urgențe, unde toată mizeria umană, buboasă, băloasă, puturoasă, aștepta să fie verificată, ștampilată și distribuită pe secții. Se lucra la două paturi, aveau perdele ca să nu-ți arăți rușinea supurândă mulțimii de rătăciți care umplea holul, presând ca o rădăcină de stejar asfaltul subțire, gata să izbucnească în sală. Asistente isterice, brancardieri voaiori, medici sictiriți, perdeaua aia nu stătea o clipă, ba se mai uita de după câte un țigănuș înjunghiat, ba o babă pocnită de cal. M-au trimis pe salon, eram 5 femei, una din ele pierduse sarcina la 5 luni, se svârcolea în pat de durere, asistentele erau niște temniceri cu empatia extirpată: haide dragă, nu mai fă atâta pe nebuna, că nu ai pățit nimic.
Nu am dat un leu șpagă, a doua zi dimineață, sâmbătă, m-am îmbrăcat și le-am zis că nu mai stau defel în mizeria asta de spital unde niciun medic nu a venit să mă vadă în 16 ore de internare. Și am plecat, jurându-mi că niciodată nu o să mai ajung la stat, futu-ți statu mă-tii.
Vineri am ajuns pentru o intervenție neînsemnată la o rețea privată de sănătate. Vasilică cu noroace, dai un ban dar știi că face. Am fost chemată cu 3 ore jumate mai devreme, doamna de la recepție era la toaletă, s-a spălat pe mâini, a venit și mi-a luat banii iute. La mine a fost de pe un singur card, un domn a plătit sărăcuțu de pe 3 carduri, “luați 5000 de aici și 3000 de aici și …”. Vasilică cu noroace, dai un ban dar știi că face.
Apoi am completat 37 de tone de întrebări, “doamnă nu știu aici…”, “lăsați, o să vă spună asistenta sau domnu doctor”. Și apoi am făcut analize și ekg și apoi am stat pe hol printre viitori tați cu nervozități ținute la picior, ca pe câini lup căpitani în Afganistan.
Și apoi gata, “veniți cu mine la salon”, mai aveam 2 ore până la intervenție, dar m-au dus să mă liniștesc și să mă pregătesc într-un salon cu o altă doamnă, doamnă doctor, venită cu prietena dânseia, tot doamnă doctor, și prietena doamnă doctor i-a spus asistentei înainte să intrăm în salon că este ocupat, că nu e loc dar asistenta, adamant, i-a spus că așa i s-a spus, să mă ducă aici. Așa că cele două doctorițe, pacienta și prietena m-au ignorat indispuse la început, vezi bine că ele veniseră cu pile la spitalul privat și nu vroiau să împartă salonul cu cineva care să le asculte discuțiile despre pârtiile de ski din Austria.
Dar stai așa, și eu am pile la spitalul privat, s-au pus deja în mișcare când am întrebat o prietenă dacă a auzit de medicul X care urma să mă așa și pe dincolo. Ale cui pile or fi mai șmechere, ale mele sau ale doamnei doctor care stă întinsă cu branula în braț și telefonu vârât în ureche?
După o oră jumate rămân singură, vine medicul X, mă asigură că nu o să crăp la anestezie și o să fie totul perfect, vine asistenta care mă duce în antecamera sălii de operație, vine medicul anestezist care strigă “Fener, Feher, nu-nțeleg ce scrie pe tabel!”, se vântură prin odaie și apoi când îmi vede mâna ridicată spune că nu avea cum să mă vadă prin perete, de după colț. Continuă să mă certe, de ce nu am completat aici și aici, “păi mi-au zis fetele de la recepție că asta o să-mi spună medicul sau asistenta”. Asta nu-i scuză bună, uite acum stă tot blocu operator după noi, “scrieți aici numele meu și data și semnați, și aici numele medicului X și data de azi și semnați și…”
“Nu pot să scriu bine, am branula.”
“Cine v-a pus să nu completați mai repede?”
Acreala se apropie de cea de la stat. Simt cum furia face ochi, se-ntinde și scoate un picior de sub plapumă. Nu am timp să …adorm, mă trezesc, sunt mutată de pe un pat pe altul și pe pleoape am doi bolovani pe care nu reușesc să îi clintesc. Asistenta, alta, e blândă, zice că mă ține până la 11 jumate aici, să îmi revin.
Apoi pe un scaun cu rotile sunt dusă înapoi în salonul de unde cele două doctorițe au plecat de tot, au lăsat în urmă doar un halat culoarea toporașului, ofilit pe marginea patului.
Zac 3 ore jumate fără ca cineva să se aventureze în salon.
Au uitat de mine.
Chem asistenta, apăs isterică pe buton, femeia spune că nu a venit foaia de externare la recepție, că de la recepție trebuie să o sune pe ea ca să o anunțe să vină sã îmi scoată branula și să mă ajute să mă îmbrac. La telefon, doctorul spune că a trimis externarea de acum 2 ore. La recepție nu e nimic, unde e foaia de externare, uite-o că vine, pe ea este capsată și o rețetă, hai la revedere.
Pilele mele au fost anemice. Nu s-au comparat cu pilele doamnelor doctorițe care au plecat cu 4 ore înaintea mea.
Pile la privat?
Da, căci medicii care lucrează la privat au normă și la stat. De acolo au adus nozocomialele care au infectat totul cu pile și relații. Știi pe cineva?, îl cunoști pe cutărică?, poți să pui o vorbă bună la Y?, spune-i că vii din partea mea!
Rețele gigantice de cumetrioare cresc ca iedera pe structura pură și onestă a contractului dintre furnizorul de servicii și beneficiarul acestora, îngropând-o într-un desiș de nepătruns.
Procedurile sunt acoperite cu schele pe care meșterii români se odihnesc, mai fumează o țigară, mai dau o mână de vopsea, mai bagă un fluierat când trece o damă bine pe lângă. Sub ochii mei, nenea de la poarta spitalului, un gardian vigilent, a înhățat niscaiva bacnote de 10 lei ca să lase soțul să intre cu turma de rude în afara orelor de vizită. Haide domle, nu-mi spuneți că nu se poate, orice se poate dacă vrei.
La privat ai candelabre de plastic și tapet cu arabescuri, kit de spălat dinții și halat pufos,  dar mecanismul este același. Dacă pile nu ai, nimic nu ești.
“Vasilică cu noroace, dai un ban dar știi că face”, e o minciună. “Spune-mi pe cine știi, ca să-ți spun cât de bine vom conviețui” rămâne mantra națională.

P.S. Lucru valabil la bănci, oricare dintre ele. De 14 ani am probleme uriașe la fiecare deplasare în străinătate. Mi se iau banii de două ori, nu funcționează cardul, sunt blocate aiurea sume. În 89% din cazuri, call centerul este incapabil să rezolve ceva și trebuie să apăs alte butoane, să dau telefoane ca lucrurile să fie descâlcite. În același timp, toate băncile se laudă cu simplitatea, onestitatea, transparența și decența serviciilor lor..

5 comments
  1. Crunt, dar adevarat, made in Romania !
    In 2010 am avut infarct> Am fost internat la ATI la Fundeni, unde in72 de ore de nesomn am auzit; “nu-i mai face analize. oricum se schimba valorile”, “nu avem medicamente, dar daca…”, 50 de lei pentru scos furtunul din branula”, Un schimb din sectie cercetat penal pentru furt de medicamente, “voi nu faceti nimic sa maki puneti un stent sa iasa ceva ” ?, ” tataie dupa asta o sa ti se cam schimbe viata”!
    S-a schimbat ceva ?
    Imi pare rau : ” curvele s-au schimbat, paturile au ramas” !
    Mai am povestiri urate din lumea jegului sanitar
    Vreau ani mai frunosi !
    Cati au mai ramas…

  2. Justin Puscasu said:

    Asa arata eroii nostri din linia intai.
    Si cand te gandesti ca toata isteria asta cu Covidu’ a are drept scop “protejarea sistemului sanitar de suprasarcini”!
    De fapt, se incearca impiedicarea gunoiului de sub pres sa iasa la lumina. Gunoiul uman de sub presul complicitatilor bazate pe pile si cardasii politice transpartinice.
    Vasilica cel norocos de la privat e doar un pic mai lustruit, dar are aceeasi foame rapace altoita frumos pe niste tarife legale si sfruntate si aceeasi empatie cangrenata.
    Doamne, ce ma bucur ca sunt roman!

  3. Stefan said:

    Dac-ai reusit sa pleci din tara ta, zi bogdaproste.
    Zi bogdaproste si ca ai o tara in care sa te intorci, daca ai chef, sau daca-ti piere cheful de tara in care ai ajuns.
    Nu toti au privilegiul asta.

  4. Florin said:

    “O țară care-și zidește femeile” – 🙂.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: