AUR cu aspect de Garda de Fier

Recunosc că tot timpul m-am gândit că liberalii nu sunt chiar atât de proști, l-au luat pe Rareș Bogdan ca să acopere exact zona naționalist-ortodoxă-ruralo-unionistă, de acolo mi se părea că vine damf de Codreanu. Acum 2 ani scriam despre AUR. Dar nu despre ei ci despre gândul serviciilor care i-au înființat.
Măcar eu de-aș avea puterea să îmi ascult propriile prorociri, nu aș mai fi atât de uimită.


Vă mai aduceți aminte din PIF desenachele aparent identice pe care erai invitat să le privești și să dibuiești cele 6 diferențe? Concentrați-vă și haideți să găsim aici minusculele deosebiri.

Având în vedere că criza, pe zi ce merge, se accentuează, nemulțumirile iau o intensiune mai mare, populația nevăzând nici o măsură luată pentru scoaterea ei din situația grea în care se zbate, precum și zvonul care circulă între populație că nu se poate scăpa din situația actuală decât prin război sau revoluție care trebuie să izbucnească la primăvară.[…] În județul Caliacra din sudul Dobrogei funcționarii erau revoltați că nu li se plătiseră salariile. Și acolo aveau loc revolte împotriva funcționarilor fiscali. În județul Cluj, țăranii plăteau dobânzi între 28 și 40 de procente fiind tratați de bănci fără pic de milă. În Banat, țăranii se organizaseră singuri și-i amenințau cu moartea pe avocați și pe funcționarii băncilor. În județul Bihor nu se plătiseră deloc impozitele pe anul 1930. În industrializata Vale a Jiului, 1000 de oameni ajunseseră șomeri. […]
În intervalul 1930-1933, denumit, pe bună dreptate, perioada confuziei-vremea experimentelor, sistemul politic ajunsese în pragul colapsului. […] Conflictele interne și corupția din partidele aflate la guvernare lucrau în favoarea regelui, ca și veleitățile multor actori din cele două mari partide (nb. Partidul Național Liberal și Național Țărănesc) sau supraestimarea de sine și ambiția șefilor de partide mici, cum ar fi Iorga, Cuza, Goga și Averescu.
Hotărâtoare însă era slăbiciunea instituțiilor statului, care nu puteau rezista presiunilor regale. Între 7 iunie 1930 și 17 aprilie 1931 s-au succedat nu mai puțin de 4 cabinete. Din aprilie 1931 până în iunie 1932, prim ministru a fost istoricul Iorga. […] Au urmat 4 cabinete ale Partidului Național Țărănesc sub Alexandru Vaida-Voevod și Iuliu Maniu. […] Schimbările permanente, însoțite de certuri în interiorul partidelor, au epuizat reformarea de odinioară a partidelor politice. Liberalii din opoziție combăteau guvernul printr-un limbaj violent, îi insultau pe membrii acestuia făcându-i hoți și escroci, cereau izbăvirea țării și închisoare pentru guvernanți. Limbajul politic al marilor partide cu greu se deosebea, în înveninarea lui, de cel al lui Codreanu sau al lui Cuza. Ceea ce trâmbița extrema dreaptă nici nu era atât de extrem raportat la declarațiile celorlalte formațiuni politice. […]

Chiar mai îngrijorătoare era înființarea unui guvern paralel de către rege: camarila. Carol se întorsese în România cu amanta sa, Elena Lupescu, și a refuzat să renunțe la ea, deși se angajase la acest lucru în fața unor politicieni de frunte. Cu ajutorul regelui, care în mod clar era dependent sexual de ea, Elena Lupescu a format o grupare compusă din bancheri și oameni de afaceri, polițiști, ofițeri, curteni și intelectuali, care controlau părți importante ale economiei și ale vieții politice și culturale. Prin intermediul directorului Administrației Poștelor și Telegrafelor, Elena Lupescu deținea și un serviciu de informații propriu, prin care supraveghea elitele. […] Elena Lupescu i-a mijlocit vărului ei Emil afaceri profitabile și s-a îngrijit de alianțe matrimoniale cu industriașul Malaxa. Emil Lupescu s-a îmbogățit din reconstruirea Palatului Regal și din afaceri cu devize. Un unchi al Elenei Lupescu conducea Casa Asigurărilor Sociale, iar fiul său a devenit director în Ministerul Propagandei. Alte rude au primit contracte profitabile cu armata sau lucrau pentru serviciul secret privat al Lupeascăi. În cerc restrâns, regele viziona filme și-i șantaja pe oamenii de afaceri dependenți de contracte cu statul la jocul de poker, la care-și umplea visteria proprie. […]
Excelent informatul Constantin Argetoianu, autor al unui important jurnal, un tip cinic și bun cunoscător de oameni, el însuși parte a sistemului, nota: Singurul lucru organizat în România Mare e jaful și șperțul.

[…] De la țăranii din Dobrogea și lucrătorii forestieri din Bucovina și până la înălțimea dinastiei se întindea boala economică, politică și morală a României Mari. Criza economică mondială a coincis cu agravarea crizei politico-morale a elitelor. În percepția multor contemporani, acestea se împărțeau într-o categorie care profita de sistemul camarilei și o alta care se angaja în favoarea corectitudinii și moralității politice. Aceste valori erau propagate de Codreanu și adepții săi, a căror sărăcie personală făcea impresie asupra multor oameni […]. Acest lucru, precum și oferta credibilă a unui rigorism moral au stat la temelia ascensiunii rapide a lui Codreanu. Mulți oameni disperați îi atribuiau calitățile care le lipseau celor mai mulți politicieni: credibilitatea și verticalitatea. De aceea i-au acceptat fanatismul.
(Citat din cartea lui Oliver Jens Schmitt publicată la Humanitas, Ascensiunea și căderea Căpitanului)

PS. Să nu ne mirăm dacă un individ în ie, cu retorică interbelică, ură de homosexuali, jidani, țigani, comuniști, unguri, refugiați și, bineînțeles, Soroș, se va ridica de undeva dintr-un Vaslui sau poate Botoșani sau, de ce nu, Piața Victoriei, și va izbăvi România, continuînd munca mistică a Căpitanului.