Mai sărac cu 7 prieteni

Sunt mai săracă, stai să număr, cu 7 oameni pe care îi credeam prieteni. Pandemia nu mi i-a luat. Nu au murit. Pandemia a pus faru pe ei în timp ce îmi borau în sertarul cu chiloți.
Cine mă, Feher, se tot plânge.
Cine mă, Feher, a avut noroc.
Cine mă, Feher, o cabotină tristă.
În vechea lume, fără măști pe gură, aș fi mers la fentă, după zâmbete false și invitații șirete, fără să caut adevăruri în pupile.
În vechea lume, fără distanțare socială, nu aș fi avut loc să fac pasul în spate și să ies din subțioare transpirate, aș fi continuat să trăiesc în moshpitul de vagon de deportați care mi-a fost vândut pe post de colectiv-împreună-intimitate.
Prietenia este, ca mai tot ce am învățat pe vremea lui Piticu, o nucă seacă.
Prietenia este folos. Prieten îți e omul care îți poate pune o vorbă bună când ai nevoie de un credit de casă. Prieten îți e omul care îți aduce daruri copiilor. Prieten îți e omul care sare la 11 noaptea cu 4000 de euro când sunt cămătarii la poartă. Prietenii sunt ăia care au țigări și un pat pentru tine la 2 dimineața când te-a dat bărbac-tu afară din casă. Prietenii sunt ăia care nu te critică. Ăia care nu zic că bărbac-tu e un porc alcoolic și tac-tu un comunist trist.
Prietenii au frigiderul gol, agenda plină și un raft de mărimea unui coșgiuc de veverițe pentru nevoile tale.
Sunt un tren care merge de la București la Focșani și atât, nu contează că tu vrei să cobori la Dej, că ți-ai luat bilet pentru Dej și nașul te-a invitat, fățarnic, să urci în vagoane. Trenul nu ajunge acolo. Coboară la Focșani, asta ar face un prieten care are treabă la Dej.
Am pierdut 7 prieteni. Cutare, cutare, cutare, au venit la vie și via nu a mai dat struguri. Au smuls butașii.
So be it.

M-am tot gândit. E de la mine? Conversațiile sunt pustiite de obiect.
Temele ar fi aceleași: sănătate, iubire, copii, bani. Necroza bârfei, nu mai știi cine cu cine ce face, dacă mai face, izolarea după geamul computerului a dus la un peisaj sărac. Vaccin-3 variante, turism-3 variante, cârciumi-0 variante, ne arată așa cum suntem. Târându-ne în unghiuri drepte în discuții inepte despre nimic.

Nu mai vrem să salvăm lumea, nu mai suntem răi și buni ci doar plictisitori și mai plictisitori.
Sub valurile de praf vulcanic, nu mai distingi trăsături, colțuri, forme.

Foștii mei 7 prieteni alături de care dărâmam, modelam, predicam, admonestam, demonstram sunt doar niște costume pe care le-am uitat de 1 an jumate la spălătorie. Pesemne că acum le-mbracă un om mai sărac decât mine, deja mai săracă în prietenie cu 7 oameni.