Zece.

Acum 10 ani pe vremea asta scriam primul meu post pe blog.

Adormisem cu capu-n farfurie într-o cârciumă peruană după un zbor de aproape 24 de ore, prin Frankfurt.
Era cald și erau greve.
Blocul avea portar, piscină la ultimul etaj și, tot acolo, mașină de spălat și mașină de uscat cu fise, 25 de centavos.
Mi-am adus aminte la vreo 3 zile după ce am aterizat în Buenos Aires că am blog. Mi-l făcuse Petrică nu mai știu de ce și când.
Pe el scriu de 10 ani. Acesta e primul meu post, numele erau toate ale unor dinozauri dispăruți pentru că eu ajunsesem, 150 de ani mai târziu, în America de Sud supranaturală, populată de cei care au dispărut ca să facă loc unei specii deloc grozave, din care fac și eu parte.
Nu am mai băut alcool de 2 săptămâni, azi deschid șampanie.
Pentru timpul care a fost și pentru cel care va veni.









muttaburrasaurus portenos

Bucurestiul nu se vede de aici. Nici nu se aude. Bucurestiul nu exista. Pe balcon 2 papagali verzi fac circ, poate se cearta, poate vorbesc in contradictoriu, poate unul e surd si celalalt trebuie sa urle la el ca sa se faca inteles. Si eu am probleme cu auzul, atunci cind nu-mi place ce mi se spune prefer sa ma fac ca nu am auzit. De pilda nu am auzit nimic din ce mi-a spus terapeutul meu, nici bodoganelile familiei, nici reprosurile iubitului.Terapeutul zice-asta am auzit- ca e o boala care se cheama “lipsa simtului realitatii”. Habar nu are ce vorbeste imi spun in timp ce privesc melancolica unduirea lunga a gatului de plesiosaur care iese din lacul plin de hidrobiciclete. Welcome to Jurassic Park. Nici urma de dinozauri pitici de Bucuresti. V-am spus, Bucurestiul nu exista. Ati putea sa va imaginati si voi ceva mai frumos.