Soferul de taxi uita sa puna ceasul, ne foim agitati, Alejandro il atentioneaza, omul apasa pe butonel si apoi gajaie, racaie fundul gatului in cautarea unor sunete, rad ca proasta, Alejandro traduce “si-a pierdut vocea la curse de cai azi unde zice ca a castigat 19.000 de pesos”, hau, asta inseamna vreo 4000 de dolari, win some lose some, banuiesc ca nu avea o voce de privighetoare asa ca probabil a iesit in castig, auzi, 4000 de dolari, normal ca a uitat sa puna ceasul. Intrebarea este de ce dracului mai e la munca si nu sta acasa cu o bagaboanda pe fiecare genunchi, poate il dor genunchii de la reumatism ca e sarit de 70 de ani, coboram din taxi, Juju traverseaza strada leganindu-se pe 10 centimetri de toc subtire si rosu, mergem la a mai smechera milonga deci si-a luat cei mai meseriasi pantofi de tango din cele 5 perechi pe care le are si si-a pus penele in urechi.

Degeaba are 5 benzi, pe bulevard inspre estadio Obras masinile abia se tarasc. Taximetristul da semne de inteligenta extraterestra cind detecteaza cauza aglomeratiei “un recital? qui es?”, “new order”, “aha, electro, viejo, mui bueno”. Un taximetrist stie cine sunt New Order si ii mai si plac. Imi fac cruce cu limba, vreau sa ii las spaga dar omul nu intelege, nu are sa-mi dea rest asa ca rotunjeste in minus pretul cursei, zice tot el gracias, cobor ravasita. Welcome to Jurrasic Park, locul in care nu exista radio zu si taxiuri cu miros de picioare murdare.

Stadionul e mic dar plin ochi, estimez un 3000 de oameni, e foarte cald, foate foarte foarte cald, mi se lipeste tricoul de spate, nu se vinde alcool, peste multime trec levitand tavi cu apa si cola, caratorii urla ‘agua, agua, cola, agua”, ii bati pe umar, ii platesti, carausii urla mai tare, poate n-ai auzit, ii banuiesc ca umbla cu radiatoare la ei ca sa ne fie si mai cald si sa vanda mai mult. Miroase aprig a iarba, poporul e agitat, 2 agarici pun niste muzica pe scena incalzind multimea, cretinilor luam deja foc.

New Order isi face intrarea, se urla, se aplauda si se leaga repede un “oleee, ole, ole, oleeee”, daca asa e la electro viejo cum dracului o fi la meci. Un cetatean care curge linga mine rage isterizat “vamos, vamos, vamooooooos”, New Order il asculta, ma uit la el cu respect banuind ca e vreun sef ceva, se da drumu la muzica, multimea incepe sa sara, true faith si blue monday, Bernard Sumner bea vinoase si transpira grav, se sterge cu un prosop cat o plapuma si apoi cu greu il arunca in bezna forfotitoare a arenei, declarind “you’re the fucking best public i ever saw”, de acord fratioare. Nu asta pare sa fie si pararea duduiei Gillian de la keyboard careia nu i se misca bretonul, canta nemiscata imbracata intr-o bluza de nasica din fetesti, aratand de parca a lasat niste galusti pe foc si vrea sa termine povestea asta cit mai repede sa verifice sa nu se arda. Gata. Gillian poate sa vada de galusti dar nu, poporul urla, nu se da dus, New Order vin la bis si baga mare, ‘love will tear us apart”,  in fata mea un stegozaur isi scoate maieul plin de apa, il stoarce si il roteste deasupra capului scos din minti de entuziasm, “laaaaaaaa, laaa lala lalala aaaagheeeen”. Welcome to Jurrasic Park, vamos, vamos, vamooooooooos.

Arturo are o grimasa imperceptibila dar este un profesionist asa ca ia aparatul de fotografiat, flutura un pic din maini, mutandu-i cu gesturi scurte pe protagonisti mai spre centrul mesei, click, gracias, mucio gracias, un gras cu o camasa ridicola havaiana se gudura pe linga Arturo care e inalt si demn, mustata de gardian public, 60 de ani din care 20 petrecuti aici la Cafe Tortoni-cum suna, parca e parnaie si nu celebrul cuib de poeti si pictori aparut in 1858. Borges a baut si el cafeluta aici, poate chiar a stat pe scaunul unde s-a pus chinezeul cu fundul mare si nevasta miniona sau poate la masa neamtului in bocanci care dupa o incaierare cu un grizzly a venit sa se indulceasca un pic cu, ia sa vedem, ce e sanul ala mare si negru si lucios din vitrina? bombona suiza, ok, ich will, ja, zwei und koffee, gratzias.

Arturo se strecoara cu tava printre mese, e o poezie sa-l privesti dar totusi nu se compara cu Angel care are 35 de ani la Tortoni, parul umflat si parca pudrat, pare sa-i fi alunecat int-o parte, e rupt din Sabotage al lui Beastie Boys. Senor Angel, senor Angel, oare sa ii spun? habar n-am cum si oricum nu conteaza, uite cit de frumos se misca, zambeste, se apleaca, nu are acreala retinuta a lui Arturo, face fotografii turistilor americani cu o incantare sincera, intra in vorba, iese din vorba, poftiti comanda dumneavoastra. Desi salonul e plin de brand manageri, croitorese si soferi, Angel se poarta de parca toti am fi Borges sau Sabato sau Benito Martin, ce conteaza ca domnu de la masa 2 e gras si transpirat si vorbeste tare la telefon, ca duduia asiatica se scobeste in nas si extrage un iepure mare, gri pe care il sufoca in servetelul de linga ceasca de cafea, ta-na.

Chelnerilor de la Tortoni nu le pasa ca niciunul din noi nu a scos stiloul sa scrie nemuritor pe o bucatica de servetel cuvinte care sa ajunga-n famous quotes, sunt nemiscati de saracia noastra, pentru ca nu vor sa se gandeasca la ea. Sunt ospatari din tata-n fiu, au primit mostenire sortul si mustata, ia de aici taticule, sa o porti cu demnitate, sa o umezesti bine si sa nu mi-o faci de rusine. Sub candelabrele cafenelei vechi de 150 de ani au carat zeci de mii de cafele, tone de prajituri, au turnat milioane de sucuri si au combinat sute de mii de vermuturi. Sunt  buni, sunt Borges si Sabado ai ospitalitatii, e drept ca lui Sabato pare sa-i alunece peruca pe stanga.

Welcome to Jurrasic Park, locul in care dinozaurii poarta mustata,veste negre si sort, iti aduc sifon si te fac sa scrii pe servetel “Life and death have been lacking in my life”. Poftim? A zis-o cineva pe asta deja? Ok, ma gandesc la ceva nou pe baza de “lol”,”gen” si “caterinca”.

In 2001 economia Argentinei s-a prabusit, bancile s-au facut tandari, economiile cetatenilor praf, moralul pulbere. Trei scantei si pulberea a explodat aruncind in aer institutia presedintiei care in 11 zile a cunoscut 4 ocupanti. 10 ani mai tarziu, in cartierul financiar umbli cu capul dat pe spate si frica in oase, cuiburi de t-rex in costum la un rand si pantofi cu scartz, argentina are crestere economica, a doua din america de sud, se construieste in draci, se calatoreste in prostie, se traieste like is no tomorrow, oamenii s-au invatat, azi esti, maine nu. Cristiana povesteste o legenda urbana: atunci cind vii sa-ti scoti banii din banca ai face bine sa-l rogi pe bodiguardul inarmat sa te insoteasca pina la masina pentru ca, nu o data, functionarul bancar care iti proceseaza cazul anunta gasca de hoti cind o sa vii sa-ti ridici creditul. Baietii te asteapta la usa, pun pistolul la tampla, iti iau tot si impart cu domnu de la banca prada. “Welcome to Jurrasic Park”, imi spune brontozaurul de la ghiseu, “nu va mai dati ochii peste cap, macar aici avem decenta sa va furam pe fatza”. Ii zambesc, ma pupa pe obrazul drept, cum se face in argentina, ii dau cardul, imi da banii si isi tine un comision de 17 pesos, vreo 4 dolari. “haide domle, nici macar in Romania..”. Ochii mi se umplu de lacrimi, cine m-a pus sa vin aici, la capatul pamantului, sa-mi frece tampla astia cu pistoale? Ce tara frumoasa avem si nu stim sa o apreciem.  La multi ani Romania, pila maninca o fasole batuta si pentru mine. Muhahahaha.

 

Viii fac turism in orasul mortilor iar intrarea este libera. Te costa daca vrei sa stai, hehehe, pentru ca nu poti doar sa sapi o gaura-n pamant si sa pui o cruce. Nu, nu, fiecare mormant este un P+2, ornat viguros cu statui si vitralii, nu le place marmura, e prea rece, e pentru sedii de banci in Romania nu pentru locul de veci.

Presedinti, poeti, medici, militari si politicieni, toti sunt ingropati in cimitirul Recoleta. Ingropati este impropriu spus, pentru ca nu i-a bagat nimeni in pamant, domnii si domnitele de care va spuneam se odihnesc, in functie de posibilitati, intr-o viluta sau in ditamai palatul, paziti de ingeri care-si tin un aratatorul alert indreptat in sus, gen pe aci ti-e drumul.

Da Evita, unde e Evita? La 26. Par pe dreapta si impar pe stanga, numarat de la centru? Nu, 26 pe harta cimitirului. Aha. Turistii americani tropaie in adidasi cu talpa groasa pe alee catre 26, unde Maria Eva Duarte de Peron-Madonna, don’t cry for me argentina, eee, acum stiti-se odihneste, da stiu, am mai spus asta, dar vroiam sa fiu ironica, cine se poate odihni cind zeci de oameni se inghesuie, sporovaiesc, da-te asa, au, m-ai calcat, stai sa pun mana, mami fac caca, draga cine e Evita, o cantareata, flash, flash, click, flash. Trei brazilience in mini pozeaza erotic in fata unui cavou, turistii se plimba ca la un targ de imobiliare, uite-l pe asta, ce de bani a avut, e hugh heffner, ala e viu inca,da  de ce e in halat de casa si de ce afara, poate a iesit la o tigara, tigara de dupa, de dupa viata, hehehe.

E drept ca nu sunt cersetori care sa-ti arate un ciot si sa miroasa a putred, de fapt asta e, in Recoleta nu miroase a eternitate ci a cafe late de peste drum unde sunt insirate sali de asteptare, o berica, o prajiturica, “doamna Guadalupe de Moreno? “, “eu sunt”, “e timpul. puteti sa va terminati cafeaua si sa va luati la revedere de la prietene, nu e nici o graba”.

De ce ar fi, ca si noi sa stiti traiam pe fuga si ce-a ramas din noi dupa meteorit? velociraptorul soarbe ganditor din berea Imperial la 970 de centimetri cubi si ii face semn chlenerului sa ii mai aduca una. In Jurassic Park e timp pentru toate, chiar si sa mori.

Alejandro deschide usa blocului cu cheia, cind te uiti in jur nu intelegi de ce nu au pus un drug in usa si tragatori cu arcul pe metereze. Cartierul e jupuit ca o nemtoaica uitata de dumnezeu la soare. Gunoiul e zburatacit pe strazi, ma uit un pic panicata cum taxiul se indeparteaza dar cum spuneam, Alejandro are cheia, “olaaa” Monica isi asterne pupicul pe obrazul drept, intinzi obrazul stang dar pupicul nu vine niciodata acolo. In 5 minute terasa e plina de lume, o doamna pe la 70 de ani care-si tine poseta in brate ca in troleu, un baiat svelt pe la 25 care pazeste o halca enorma de carne pusa pe un gratar. Nu orice gratar ci chiar unchiul gratarelor, cu jgheab unde curge grasimea si cosulet pentru carbuni incinsi ca sa ii ai gata facuti si sa nu trebuiasca sa ii arunci mereu in foc, cu parghie si lant care sa incline gratarul in functie de intensitatea focului. Parilla Technik, se vede ca au trecut nemtii pe aici.

Trei frantuzoaice de vreo 20 de ani se harjonesc cu 2 nemti anosti de aceasi varsta, din hamacul inchis ca o pastaie iese surprinzator ca in horrorurile japoneze Vivienne, singaporeza dansatoare de tango de 60 de ani sau 70, cine poate stii cu asiaticii, nimeni nu i-a vazut pasaportul si nici nu vrea sa spuna ce zodie chinezeasca e pentru ca astfel ai putea sa ii deduci anul nasterii. Monica, proprietara terasei, n-are nicio problema cu varsta ei. E o baba bine, la vreo 65 de ani, imbracata in rochie rosie cu spatele gol, slitz pe picior si pantofii argintii de tango. Este terapeuta si in mod evident il face sa se simta mai bine pe un domn de vreo 40 care ii trage clopotele frenetic. Monica il joaca, isi infasoara piciorul in jurul lui, il mangaie pe mana, rade gros si-si lasa capul pe umarul lui. “as vrea sa imbatranesc ca ea” spune Juju care aproape m-a convins ca nu sunt in Jurassic Park ci intr-un film de Almodovar. Un nou pupic pe obrazul drept, o fata cu fetisoara de bolivianca si par la subrat, apoi un baiat cu chitara care fumeaza o tigara cu miros dubios.

Luminile se sting pe terasa pictata in mijlocul ghetoului, Monica apare cu un sfesnic si anunta petrecaretii ca vor asista la prima casatorie de o noapte din lume. Juan-nu cardiologul, un alt domn cu zambet binevoitor si descendenta maghiara, o ia in casatorie pe ..na ca am uitat, o brazilianca fina care danseaza bine tango. Baiatul svelt paraseste gratarul si vine sa oficieze slujba, audienta tipa de placere cind Daiana arunca petale de flori in calea mirilor si Juan isi rastoarna mireasa in brate intr-o figura plina de eleganta. Femeile se bulucesc sa prinda buchetul, Monica, la cei 65 de ani, ii da un branci fetitei cu par la subrat si insfaca florile de iasomie. Vivienne nu prinde ironia dar, dupa 4 explicatii, intelege ca este o casatorie de forma, un soi de Vegas cu termen redus, basca gratis si isi declara dorinta de a se casatori pentru o noapte si ea, “you have been married?”, “no”, “ i want to see how marriage is, this thing, to be married for a night is for us, women that never been married”. Aprob, Monica anunta insa ca saptamina viitoare ea va fi mireasa si ii zambeste domnului de 40 de ani care ii raspunde cald, oferindu-i sa muste dintr-un carnat zemos cu chimichurri. Sosul ii curge terapeutei pe barbie. Femei desculte danseaza pe terasa pictata, nu mai e vin, nu mai e bere, 3 baieti canta la chitara si cei doi nemti anosti incearca sa danseze samba.

Nu Juju, nu e Almodovar, e Woody Allen combinat cu Spielberg. Ati urmarit  Midnight in Jurassic Park.

Hahahahahaahahhahaaaaaaa. Ma ciupesc, ma pleznesc, ma frec la ochi, imi ascut coatele si ma arunc in imbulzeala gigantica unde maini hraparete se intind sa insface stimati cititori si dragi cititoare ce altceva decat carti.

Welcome to Jurassic Park, locul in care oamenii inca mai gasesc placere in lectura.  E noaptea librariilor, pe o scena ridicata in mijlocul lui Corrientes, o demoazela usor supraponderala-daca ii place lectura si nu se duce la sala, tztztztz- canta romantze. Pe scena scrie “no hay ciudad sin poesia”. De unde vin eu pentru vorbele astea primesti haloperidol. Aici e norma. Publicul canta cu demoazela, fetele se unduiesc iar barbatii dau demni, aprobator din cap. Mamase ostenite de batalia pe carti se aseaza pe tabureti albi, isi scot urechile din posetele cu paiete si asculta fermecate povestile scriitorului x care a iesit in strada sa-si promoveze ultima carte. Zece metri mai incolo, o alta librarie, un alt macel, tipete ca la carne in ’87. Un card de vreo 40 de copii condusi de doi rastamani cu portavoce se bulucesc intr-o librarie, parintii sosesc si ei gafaind in spate. O pereche trebuie sa plece, insfaca fetita de 5 ani in brate, fetita se zbate si rage, vrea la carti, hahahahahahahahahahaha.

Nu tu ceaiuri si pipe si domnite cu volanase si aer abuzat incaltate in tenisi rapanosi si cu rochite vintage. Hipsterii lor sunt pe munca nu pe poza, se sterg de vopsea pe pantaloni si apoi mazgalesc mai departe un perete, un cret a scris apostrofator “copii, puneti mana pe carte ca nu musca”. Poate ale lor, la noi stiu o gramada de mutilari datorate lecturii, degete smulse, palme sfartecate, oare sa le spun in ce pericol ii pune cretul cu sfatul lui prostesc? Decid ca nu e treaba mea.

Ma simt ca in Piticot, dau cu zarul 3, ajung la casuta in care asezati la mese batrani simandicosi si fetite de 10 ani se intrec la scrabble, go sau sah.

Sper ca Elisabeta Polihroniade are vedere buna din ceruri catre acest loc unde miroase a hartie si floricele de porumb. Un triceraptos connoisseur , cu ochi albastri, fost regizor de reclame in brazilia imi explica sfatos “stiti, noi le mancam la carti ca nu avem rabdare pina apare filmul”.

2 batrane sporovaiesc, fiecare cu o cafea si un croissant in fata, medialuna ii spun argentinienii, pe scena ateneului. muzica e in surdina, niste americani se mira “ooo-uau” cind zaresc complexul mecanism de tragere a cortinei. niste barbati demni, pe la 45 de ani, fara burta si ceafa, sunt afundati in fotolii grele de plus si, totodata, in lectura. Citiva japonezi fac poze de la etaj, o mamaie motzaie la o masa linga mine, barbia ii atarna si se trezeste strigand “bingo”, fericita ca a castigat bani pentru operatia estetica la buze. Libraria “El Ateneo” a vandut 700.000 de carti in 2007, zice wikipedia si peste 1 milion de oameni ii calca pragul ca sa faca ooooo-uauu si poze de la balcon.

Niste prosti, si-ar spune primarii de sector din Bucuresti care ar fi deschis un casino sau, de ce nu, o sala de bingo, un loc cu pacanele si mese inghesuite sa iasa bani ca o viata avem si doar n-o s-o irosim cu prostii. Dar nu suntem in Bucuresti, care Bucuresti, ma intreb in timp ce admir cum un archaeopteryx planeaza deasupra bulevardului Santa Fe cu o pancarda in dinti anuntand noaptea librariilor. Welcome to Jurassic Park.

Intre sunci, jamboane, branze si condimente, in magazinul de la coltul blocului in care stau  gasesti vocea lui jamiroquai. un domn in sort, pe la 50 de ani, fredoneaza virtual insanity in  timp ce decupeaza felii dintr-o halca de serrano. welcome to jurassic park, locul in care rockul n-a cazut sub tocatorul metalic al zdutzzdutzului electro.