vecinul de la 5 e patriot, a scos tricolorul la geam si a invartit hotarat butonul, lasandu-l pe furdui iancu sa slobozeasca chemarea la sarmale si unitate nationala: noi suntem romani, noi suntem romani, noi suntem aici pe veci stapani. disperarea cu care invocam permanenta noastra in spatiul carpato-danubiano-pontic imi aminteste de vorbele lui margaret thatcher: power is like being a lady. if you have to tell people you are, you aren’t.

timp de 2 ore, vecinul de la 5 hraneste mandria nationala a colocatarilor, ca pe porumbei, cu folclor de plastic. apoi scoate tehnica militara de varf, butonul sonorului fuge la maxim (sau o fi inregistrarea mai buna). tudor gheorghe o zbugheste pe boxe, zdrangane ferestrele si, pentru prima data, ascult versurile lui nenitescu:

Acolo unde-s nalţi stejari
Şi cât stejarii nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

cine e poetul nenitescu? un galatean, nascut la mijlocul secolului XIX, nationalist, trecut prin razboiul de independenta, ranit si decorat cu steaua romaniei si virtutea militara, autorul unei basculante de poezii patriotice. mihai viteazu, mircea cel batran, decebal si stefan cel mare, toti supereroii din benzile desenate ale istoriei romanesti apar de-a valma in lirica lui nenitescu intr-o supa nationalista in care amestecam stejari, stanci, codrii, curaj si pui de lei. o retorica primitiva chiar si pentru anul 1877 cand romania ii avea deja pe eminescu si pe caragiale.

150 de ani mai tarziu, vecinul de la 5 se-ndoapa fermecat cu delirul patriotic al lui nenitescu. are multe calorii, mai multe decat o fasolica fiarta cu ciolan. sufletelul lui trebuie si el hranit cu niscaiva mandrie si cum poti sa faci asta? la televizor e ponta si gadea si dragnea, nu tu flacai cu piepturile tari, nu tu stejari inalti si munti stancosi si neclintiti ca voinicii ce moartea in fatza o privesc. la televizor sunt tzatze siliconate si starlete operate, e vadim venit direct de pe platourile de filmare ale lui tim burton si batrana care canta o melodie populara de doua saptamani, dupa ce s-a socat, trezindu-se legata cu cearsaful de pat, la spitalul din botosani unde fusese internata, fiind bolnava de diabet.

valeria iurescu-asa o cheama pe cantareata diabetica-s-a oprit din cantat dupa 2 saptamani si tratamente cu sedative puternice care l-au facut pe sot sa decida ca ar trebui sa o ia acasa. ma gandesc ce ghinion a avut cu alegerea repertoriului: daca ar fi cantat “noi suntem romani, aici pe veci stapani” ar fi ajuns clar la vocea romaniei, editia speciala de 1 decembrie, de-a dreapta loredanei fosta groza actuala joker.

sau “pui de lei”, tot a lui nenitescu. sa mai vada si bietul romanas ceva frumos la televizor. macar acum, de ziua nationala.

iedera umana a acoperit gardurile, s-a catarat in copaci, pe stalpi, e densa si frematanda. ma-mping in varfuri si incerc sa arunc cate o privire la detasamentul care tocmai trece la parada. sunt motociclisti-ii aud dar nu ii vad pentru ca, in namolul care a inghitit iarba de pe marginea soselei kisseleff, sute de oameni si-au pus pe ceafa caramizile genetice, cu caciulite si stegulete tricolore in mana. zidul are 2 metri jumate si nimeni nu se da dus, stau cu toti, umar langa umar, prinsi in noroiul maro lipicios care suge talpile atunci cind le ridica din sarutul rece.

e frig al dracu, soare cu dinti. nimeni nu aplauda, nimeni nu striga. ba da, se pornesc aplauzele cand-p-asta il vad si eu-trece un blindat nisipiu. printr-un chepeng micut, de masina de spalat, iese bustul unui soldat care mangaie, incercand sa linisteasca, un caine lup cu zgarda tricolor si urechile turtite, care arunca priviri speriate in jur. a auzit si el ce le fac bucurestenii cainilor, le taie botu cu sapa, le pun sticla pisata in mancare. dar nu azi, azi copiii tzipa: cainele-cainele si ii fac cu mana cainelui-colonel-locotenent-maior, ce-o fi el. aplauzele sunt inghitite de urletul elicopterelor si al unui avion mic si rosu care trece pe deasupra. cu ochii dupa ele, fac un pas inapoi si incalc prima regula de pieton din bucuresti: niciodata, dar niciodata nu calci iarba. si nu pentru ca e vreun semn care te ameninta cu amenda de 10.000 de lei daca faci asta, ci pentru ca intotdeauna te asteapta un rahat de caine, de gunoier, de jder, de mistret. asta e moale si galbui, imi gaseste talpa, se lipeste bine-poate a facut armata la trupele de genisti-il tarasc de marginea bordurii hotarata, cu spatele la defilarea pe care-oricum- nu as vedea-o. langa mine, inca doi domni se sterg de cacat-fiecare cu al sau-intinzandu-l elegant pe trotuar.

nicaieri nu e vreun stand de unde pot sa cumpar steag, nicaieri nu e vreun kiosc de unde sa cumpar tzuica sa ma incalzesc, de ce nu m-am gandit eu din timp sa fac niste bani la aceasta mareata sarbatoare? notez mental pentru la anul sa vin pregatita. cat mai dureaza? pe bulevard bocane copitele unui regiment calare, soldatii sunt cocosati, cazuti peste capetele cailor pe care nu-i vad. ba da, hai ca s-au plictisit niste cetateni si uite-i ca pleaca. zidul uman se destrama ca un plovar mancat de molii. splaf-splif, oamenii parasesc imbratisarea noroiului si navalesc pe strazile secundare. gata, defilarea s-a terminat. cum? s-a terminat deja milionul de euro bugetat de guvern pentru organizarea paradei?

da, pai tu cat crezi ca e de mare 1 milion de euro? daca ar fi asa de mare, crezi ca ar fi atat de usor de facut de toti baietasii de la tribuna oficiala?

pe strada docentilor, un grup de indivizi, costumati in uniforme de la primul razboi mondial, asteapta o comanda langa un autobuz stravechi, anii ‘60, din a carui teava de esapament iese un fum cenusiu, mai puturos decat cel scos de un t-34. ostenii tarii-altii, cu lunete pe casti si mitraliere in brate, se catara in autobuzele de pe vremea lui dej, coloana de masini e imensa. domnite cu buricul gol se pozeaza cu soldati, razand capreste.

pe bulevard, tehnica de lupta a fost invadata de copii. sute s-au catarat pe turele, pe aripi, in carca soldatilor, sclipesc blitzurile, o duduita isi face profil de facebook, pozand sexi pe un transportor. mos craciun e mancat de balena, n-are nicio sansa sa se puna cu unitatea din afganistan, scorpionii vopsiti pe fatza, care iau copiii pe genunchi si ii lasa sa stranga mitraliere la piept, privind increzatori in obiectivul camerei lu taticutzu.

ultimul sondaj spune ca 66% din populatia romaniei are incredere in armata. de ce? de ce cand armata romana a tras 13 milioane de cartuse de razboi intre 22 si 27 decembrie 1989, fara sa dea socoteala pentru ele? cand armata romana este in parte responsabila pentru timisoara? cand la conducerea armatei romane a fost pe perioada cea mai dubioasa a revolutiei romane si a primelor luni de “democratie” un ofiter gru, generalul militaru? cand acesta a fost urmat de omul cu picioru in ghips, generalul stanculescu, condamnat in 2008 la 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav pentru reprimarea revolutiei de la timisoara? cind ministerul i-a revenit apoi generalului niculae spiroiu, cel care-zice wiki- “a condus unitatea motorizată care a mutat arhiva CC al PCR din sediul Comitetului Central în depozitele armatei. [1] Abia în anul 1995 Armata a început să predea dosare ale PCR către Arhivele Naționale, procesul acestei preluări prelungindu-se până în anul 2000.” si tot asa, si tot asa, si tot asa.

veseli, romanii isi aseaza copiii pe blindatele armatei. bulevardul kisseleff e plin de namolul intins de micile senile umane. si de rahat. armata e cu noi, armata e cu noi.

acum 20 de ani, a fost ucis ioan luchian mihalea, cunoscut fondator al grupurilor song si minisong, cel mai carismatic prezentator de emisiuni de copii. imi amintesc cum zaceam in fatza televizorului cate 2-3 ore in fiecare duminica dimineata, impreuna cu frate-miu, rapusi de candoarea si umorul cu care mihalea manipula o sala plina cu sute de oameni, majoritatea copii de pina in 6 ani, jucandu-i pe degetele lungi ale mainii lui de pianist, ajuns dirijor. mihalea-acest uri geller, omul care indoaie lingurita de inox al celui mai incapatant spirit, nu a reusit sa indoaie boxul si ciocanul cu care a fost batut de cei doi asasini, inchisi pe viata la penitenciarul de la giurgiu.

in locul gol lasat de mihalea nu a mai crescut nimic. s-au mai facut emisiuni de copii, insa din baltoaca de magicieni, abramburici si jojouri, nu au iesit decat perechi de tzatze expuse in filmele de batranete ale lui sergiu nicolaescu. cablul telefonului invartit in jurul grumazului lui mihalea, a sugrumat singura sansa a televiziunii sa ofere modele de inteligenta, sarm si umor. dupa ioan luchian, ecranele au fost umplute de tociu si palade, zane cu gropite si zambete false, dudui in chiloti si hiphoperi homofobi.

pe youtube nu am gasit mare lucru, un singur video de la o emisiune live a lui mihalea. chiar si asa, nu ai cum sa nu vezi ce-am avut si ce-am pierdut: http://www.youtube.com/watch?v=WK-WxN4L_R8

am auzit de kumar de la personalul ambasadei indiei, “la kumar agra palace se mananca cea mai buna mancare indiana din bucuresti, karishma si haveli mai dau chix, dar kumar nu dezamageste”. gps-ul zice ca alde kumar e infipt in miezul tarlalei miliardarilor ilfoveni, pipera, soseaua aceea pe care curg bmwuri si mertzuri si suvuri, pe care van damme nu ar avea cum sa faca spagatul intre doua camioane, caci drumul e mai stramt ca anusul lui dragnea inaintea audierii dosarului referendumului. si la fel de murdar ca intestinele lui. coloana de supermasini nu se misca, ne taram cu 5 la ora printre cioburi de beton, vile strambe, desenate de arhitecti cu diploma cumparata la talcioc. si uite-l pe kumar, firma mare peste un casoc alb-murdar cu geamuri mici, poarta de parnaie, inchisa cu lanturi.

pe poarta atarna un semn care zice “for rent”, pe usa cu zabrele de langa iese tiptil un indian, negru taciune la fatza, buze roz despicate de dinti albi-albi-albi, oare ce pasta de dinti foloseste, sa fie colgate de dat pe oua sau blendamed in trei culori? indianul turuie in engleza: “we’re closed, ne-am mutat la unirii”. doua romancute cara niste cutii imense, pline cu ustensile si le aseaza in portbagajul masinii. pai si inchideti aici? “da. nu se mai poate. plateam 5000 de euro pe luna chirie. si afacerea incepea sa scartaie si am rugat si eu proprietarul sa dea mai jos un pic chiria si ce credeti ca a facut? ce credeti? a pus lant la poarta si semn cu “de inchiriat” in timp ce eu am toate echipamentele inauntru. tot. crede ca sunt nebun sa plec si sa-l las cu restaurantul utilat de mine, sa-l inchirieze maine la altul?”

cui sa il dea fratelo? cine e cretinu care sa dea pe praful asta 5000 de euro pe o vila stramba, o barja naufragiata pe malul garlei numita soseaua pipera? 5000 de euro pe luna? asta inseamna ca doar pentru acoperirea chiriei, fara curent, apa, gaz, taxe, benzina, plata personalului, aprovizionare, mobilier, hartie igienica si sapun, el ar fi trebuit sa aiba zilnic, 20 de clienti carora sa le vanda lucruri de 40 de lei de caciula. care, de unde, cum? cand toate restaurantele sunt goale in timpul saptamanii si doar vinerea, prin centru vechi, gasesti in gaurile de bere, 50 de oameni care nu-si rup, pe consumatie, mai mult de 20 de lei de la gura?

daca matematica simpla a crizei nu l-a trezit pe micul kumar, l-a salvat spinarea care a facut poc. dupa 5 ani, indianul n-a mai fost capabil sa duca povara celor 5000 de euro. cu 300.000 de euro mai bogat, proprietarul-zice kumar-nu a stat nicio clipa pe ganduri si i-a trantit un bocanc in cur. halal loialitate.

cu 5000 de euro kumar putea sa-si cumpere carciuma in spania, da p-afara netul de oferte: http://www.spanishbars.com/location/gentlemans-clubs. cu 300.000 isi lua pravalie la londra. dar nu, indianul meu a hotarat sa-l imbogateasca pe becali.

“nu chiar pe el, pe nu stiu ce ruda de a lui”. care erau sansele sa nu fie un becali in spatele unei mantzocarii imobiliare in pipera natala, locul in care fiecare peticel de pamant a fost hranit de cacarezele oitelor lu tataia-descalecatoru becali.

statisticile spun ca in 2012, piata imobiliara s-a prabusit cu 70% si ca declinul a continuat si in 2013, ca o vila a ajuns la 60.000 de euro, adica exact cat a costat chiria lui kumar pe un an de zile.

dar cum sa-i spui unui becali ca este criza? cum cand tocmai a inhatat de la statul roman 65 de milioane de euro, bani dati de autoritatea nationala pentru restituirea proprietatilor pentru un teren de 21 de hectare din voluntari. cum sa-i spui ca nu ai sa-i dai 5000 de euro chirie pe luna, cind acusi se judeca si e pe cale sa mai ia 46 de milioane de euro, pe un alt teren din voluntari? care criza kumare, cand baietii astia de mananca la tine miel vindaloo, o sa-mi plateasca mie, din taxele lor, milioanele de euro, profit din activitatea prodigioasa de samsarit terenuri la marginea bucurestilor?

kumar s-a mutat de 18 ani in romania si desi are nevasta romanca, doi copii cu dumneai si pune mancare in fafuria poporului roman de atata amar de vreme, nu-ntelege nimic. si-n new delhi e mizerie, cum sa nu. dar nimic n-o taie pe cea din pipera. namaste.

“cea mai mare greseala a lui ceausescu a fost sa se inconjoare cu lingai” declara hotarat omul cu tamplele stranse in imbratisarea iepurelui mort. e cald in tren dar caciula nu pleaca de pe frunte, iepurele e pesemne sursa de intelepciune, cel care nu-i lasa mintile sa rataceasca aiurea. pensionara de la dreapta lui aproba: ‘da, asa e. el era om bun saracu. si patriot. dar lingaii astia nu i-au spus cat de prost o duce tara, ca el ar fi facut ceva pentru tara si popor”.

lingaii. dupa disparitia nebunului de la curte, tumbele au fost preluate de lingai. dresati sa spuna numai dragalasenii, sa laude, sa ridice osanale, sa gaseasca firul de iarba sanatos in caruta plina cu fan putrezit, lingaul domina viata politica romaneasca a ultimilor 70 de ani. si nu numai. il gasesti la ziar, la televiziune, in companie, la lansari de carte, la lansari de vinuri, la lansari de discuri, plasat undeva in spate, e omul mereu pregatit sa-ti scape un sarut intre buci, stiind ca va fi rasplatit pentru el cu un post caldut in care poate continua sa prinda muste cu limba pana la pensie.

e epidemie de pupincurism. creste ca igrasia pe peretele civilizatiei romanesti. cum esti mai sefic, cum ai o trena de lingai cu buze umede, batandu-se pe fesele tale.

deunazi, imi povesteste un prieten o istorie: casa de productie la care lucreaza are o filmare cu o agentie de publicitate. unul din angajati, bolnav de linguseala, anunta ca musai in videoclipul respectiv trebuie sa apara copiii patronului.

nu ai patronului firmei careia i se face reclama. nu, in spot trebuiau sa intre musai copiii patronului agentiei, tatuca lu angajatu proactiv. de ce copiii patronului? erau ei mai frumosi? aveau experienta? aveau nevoie de bani? stiau sa faca ceva imposibil de reprodus de catre ceilalti copii de la casting? luasera ore de actorie?

nu, nu, nu si nu si nu. dar patronului i-ar placea sa isi vada copiii la televizor, pe banii clientului, ca doar sunt lumina ochilor lui, manca-i-ar tata pe ei de borcanase genetice care ii duc samanta in viitor, facandu-l nemuritor. si cine altcineva cunoaste mai bine calitatea extraordinara a spermei patronului decat angajatul care o gusta adeseori in sedintele finalizate cu felatie, multumesc sefu, e o lectie buna, multumesc.

intrebarea pe care mi-o pun mereu este urmatoarea: oare excesele de linguseala sunt datorate admiratiei sincere pe care angajatu o are fatza de patron? sau constiintei slabiciunii si imposturii-sunt doar un bec de 40, ma schimba maine pe unul de 60, as face bine sa ma aprind atunci cind bate seful din palme? e pupincuristu manat de virtutile sefului sau de lipsa proprie de virtuti? sau amandoua?

iar pe patron, ce dracu il face sa vrea sa-si puna odraslele intr-un videoclip de 30 de secunde care vinde sampoane? ok, inteleg: nu exista om care sa nu aiba un pic de vanitate, sa nu se-ncante la o leaca de miere turnata in ureche: vai dar ce copii frumosi, de la betheleem nu am mai vazut asemenea aliniere de stele pe cer… dar pentru a creste o camarila de lingusitori, tu, patronul, sefu de partid, bossu de intreprindere trebuie sa ai o mancarime precis plasata intre buci, pe care nu ti-o stinge nimic decat ropotul de aplauze de buze, al lingusitorilor. sau poate glontu, cel de la targoviste.

“saracu ceausescu, avea un suflet bun” geme batrana de langa inteleptul cu iepurele pe tample. ca si astialalti patroni cu suflet bun, pacat ca a gandit cu curul.

pe vremea lu’ piticu, la un paharel de vermut servit cu oaspetii, taica-miu adauga negresit maslina unui banc: cica ion si gheorghe se-ntalnesc la alimentara, in fata raftului cu conserve de sardine, unul din ei isi umple cosul, alalalt nu se atinge de conserve. ce faci ma, esti prost, de ce nu iei peste? intreaba ion. mai ioane, apai cand deschid televizoru e ceausescu, cind deschid radioul e ceausescu, deschid ziarul: tot el. mi-e teama ca atunci cind oi deschide o conserva, il gasesc din nou pe ceausescu. hohohohihihi. nimic de ras. locul lui ceasca a fost luat de gigi si, dupa arestarea ciobanului, eroul mediei este adrian nastase.

deschizi ziarul, televizorul, radioul, vocea gajait-superioara iti vorbeste despre politica externa, decenta, buget, coruptie, democratie, geostrategie si, de ce nu, despre pictura.

la cea de-a doua editie a evenimentului “top 100 cei mai valorosi pictori romani” organizat de capital, in jurul lui adrian nastase zumzaie albinute cu ochii mari, reporterii de televiziune. oracolul vorbeste demn despre arta universala, despre risipa de artisti romani, ziarista care tine microfonul da din cap ca un magar deranjat de muste, fostul premier scoate din gusa intacta perlute de clichee pe care i le asterne la picioare. pe site-ul tvr, adrian nastase e descris ca “un avizat colecţionar şi un creator de instituţii muzeale.” care institutii muzeale dragalasilor? din ce stiu eu nastase e “decat” ctitorul muzeului national al hartilor si cartii vechi. e adevarat ca numele fostului premier mai era legat, acum vreo 6-7 ani, de dosarul muzeul de arta contemporana, fiind acuzat ca a mermelit licitatia pentru constructia si amenajarea muzeului, pe care i le-a oferit fraudulos lui nea badea de la aedifica carpati. si ca a mai fost si dosarul zambaccian, de pe strada muzeul zambaccian, iaca deja 3 muzee, ce conteaza ca unul e un dosar penal si altul e o strada pe care e hogeacul nastase, omul e cunoscut si avid colectionar si trebuie sa il ascultam pentru ca e o minte luminata, o victima inocenta a regimului basist.

pupincurismul romanesc nu moare. nu se ia cu dero pentru ca nu face parte din cele 99 de pete pe care detergentul le indeparteaza. tovarasa invatatoare pretuieste mai mult copilasul a carui mama ii trimite lantic de argint de ziua femeii, nu garoafe ca amarata asta de muncitoare la tricotex, elevul care baga meditatii cu diriginta, va fi mai protejat decat fata din banca intai cu parinti someri. adrian nastase va fi mereu o “somnitate” -cum zice un coleg de serviciu al lui taica-miu-in ciuda demonstratiei de semn contrar doar pentru ca a donat harti, dupa estimarea proprie, in valoare de 4600 de dolari (dupa ce-a a pietei 200.000 de dolari in 2006-sustineau ziaristii de la 9AM). un om fin care, desi a fost acuzat si a facut parnaie pentru “folosirea influentei sau autoritatii functiei de presedinte al unui partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata” si are inca pe rol dosarul zambaccian, zambeste condescendent si, in loc sa se spele in scuipat, este clatit cu limbuta de reporteri mesmerizati de cultura, forta si inteligenta unuia dintre cei mai influenti oameni politici din romania.

fiind tratati atata vreme cu curul, nu-i de mirare ca ne-am obisnuit sa credem ca dosul este fatza lucrurilor si ne-am deprins sa-l acoperim cu sarutari. iar atunci cind cineva intreaba: da’ de ce pute a caca? grabiti raspundem in cor: nu-i draga caca, e fasolica. domnu nastase a mancat o iahnie si acum ii vine putin inapoi. stii doar ce sensibil e.

adrian nastase si-a lansat la gaudeamus cartea asteptata cu sufletul la gura de-o natiune intreaga: cum am supravietuit infectiei cu lanica din esarfa burberry si am scapat ca prin minune si de cicatrice. nu? nu asta e cartea? m-am inselat, scuze. adrian nastase a lansat a doua editie a volumului “romanian american partnership. my contribution”, 29,9 lei, scrisa in engleza, publicata de editura Regia Autonoma Monitorul Oficial. ho-paaaa.

adica pe banii dumneavoastra si ai mei. nu? pentru ca monitorul oficial e pravalia statului, scoasa anul trecut de dupa fustele camerei deputatilor si trecuta la subtioara guvernului romaniei. editura monitorului oficial publica-zice siteul-trimestrial legislatia tarii, lunar hotarari ale guvernului si alte acte normative si o serie de colectii:

-legislatie pentru toti

-ghiduri legislative

-codex

-uniunea europeana

-legislatie comentata

-universitaria

-albume de arta

-dictionare de arta

-ro-trotter (albume de fotografie)

-inedit

-in afara colectiilor

cartea lui nastase ar putea deci sa intre undeva sub ultimele doua categorii. la inedit siteul monitorului zice ca se califica lucrari originale in stransa legatura cu lumea juridica. deci nu. iar la in afara colectiilor avem asa ceva: http://www.monitoruloficial.ro/magazin/category–În_afara_colecţiilor–301.html. adica tot niste trebsoare care au legatura cu justitia, constitutia si, in nici un caz, nu sunt mostre de flexibilitate prin care autorul isi vara singurel limbuta in fund, scotand-o pe gura, taman la timp sa ne spuna ce contributii remarcabile a avut domnia sa la relatiile romano-americane in cele doua decenii petrecute de tarisoara pe genunchii lui ion iliescu.

pe pagina editurii nu se spune care sunt criteriile de selectie a cartilor care sunt publicate. si cum se face ca o editura a statului roman, finantata de la buget, poate decide sa ii publice cartea mentorului actualului prim-ministru, acelasi personaj care a trecut regia sub guvern.

ps. bagati un ochi pe http://www.librariaonline.ro/edituri/monitorul_oficial/pag,4/#produse. o sa vedeti ca maneaua geostrategica a lu nea adi, ministrul minune, nu are ce sa caute intre cartile publicate de monitorul oficial. cel putin ca tematica. pentru ca sunt sigura ca, directorul editurii, o sa gaseasca cumva o explicatie pentru alegerea publicarii volumului pe care colegii autorului de la jurnalul national il descriu “Cartea este o istorie sinceră, fără menajamente sau părtinire, a relaţiilor româno-americane cu accent pe perioada posdecembristă, scrisă într-un stil plăcut şi rafinat de un fin observator şi un diplomat cu experienţă remarcabilă în viaţa politică.” atat din tara cat si de peste hotare. hahaha.

pe siteul hotnews explodeaza pixelat niste dinamite si cateva bombe, este reclama emagului care anunta printre pocnitori ca ti-au intocmit un ghid de supravietuire a sarbatorii. ai nevoie. in state, in timpul black friday-ului, au mierlit-o 4 oameni si alte cateva zeci au fost ranite. numaratoarea exacta o aveti aici, http://blackfridaydeathcount.com/, aici trebuia sa cumpere emagul bannere, sa targheteze clientul mai bine. mort dupa oferte, asa ar trebui sa se cheme vinerea neagra. statistica zice asa: in 2008, un angajat walmart a fost calcat in picioare de hoardele de clienti care au asteptat degerate in strada sa patrunda in magazin, au continuat sa-l terfeleasca in ghetute si dupa ce ceilalti angajati au observat ca au un coleg cazut si au incercat sa-i opreasca, chiar si dupa ce a venit politia. in aceeasi zi, doi clienti s-au impuscat la toys’r us. bang-bang, nu cu pistoale cu capse. in 2010, tot la toys’r us-o domnita a decis ca nu mai poate sa stea la coada infernala de la casierie si a scos pistolul, amenintand ca se joaca de-a moartea cu oricine vrea sa o impiedice sa se bage in fatza. in 2011, la walmart, scoasa din minti de imbulzeala de la coada la xbox 360, o capra cu doi iezi, a scos un spray cu piper (!?) si a ranit 20 de indivizi “pentru ca se impingeau domnu politist si era insuportabil”. din nou walmart, 2012, doi cetateni s-au impuscat pentru locurile de parcare. doamne, ce privilegiu  ca traim in romania unde armele populare sunt prastia cu rahat si mitraliersa cu scuipat.

dar black friday nu e neagra pentru ca oamenii isi pierd mintile si se ciomagesc pentru o reducere mai zdravana. nu. numele-original din philadelphia-vine de la traficul oribil, pietonal si rutier, pe care trebuia sa-l suporte bietul filadelfian in vinerea de dupa thanksgiving. black friday a fost folosit in philadelphia din anii ’60 dar nu a ajuns prin alte colturi ale americii decat prin ’75 si chiar si in ’85 erau state unde credinciosii nu se rugau la sfantul discount in vinerea de dupa thanksgiving.

asta e o explicatie a numelui. contabilii spun ca black friday vine de la iesitul din rosu-pierderi si intratul in negru-profit, sfarsitul de noiembrie fiind prima raza de soare pentru retaileri, cand reusesc sa puna si ei, saracutii, niste banuti deoparte, dupa ce tot anul merg pe minus. ca sa mareasca sansele unor castiguri grase, sefii lu walmart si macy trag de orele zilei, marind-o la 36 de ore, la 42, haide domle, intinde ca e din panza de cort, nu se rupe usor. black friday e cea mai lunga vineri din an, ziua de 2 zile, care incepea pe vremuri la 6 dimineata, apoi la 4, apoi la miezul noptii, apoi la 10 seara in ziua de thanksgiving, apoi la 8. de ce nu in august? chiar asa, de ce nu.

ca raspuns al isteriei de black friday, canadienii au inventat “buy nothing day”. este ziua in care activisti merg in malluri si-si ucid, cu public, cardurile de credit, cand se organizeaza plimbari zombie, rataciri prin magazine cu priviri goale sau whirl-mart-uri- participantii isi plimba caruturile goale pe alei sau o pun de-o conga sub privirile murate ale casieritelor. dar asta e canada, unde nu se folosesc pistoale ca sa sari linia sau sa eliberezi un loc de parcare. nici lunetisti ca sa mierlesti presedinti.

pentru ca azi, draga emag, se implinesc 50 de ani de la asasinarea lui kennedy. domnu ala care, daca ar fi trait, ar fi continuat sa o babardeasca pe marilyn. ar fi impiedicat razboiul din vietnam, sosirea lui nixon, probabil si a lui carter si, mai mult ca sigur al lui reagan cu celebrul sau scut antiracheta si liberalizarea sistemului bancar care a condus la crearea derivativelor, a crizei din 2008 si a isteriei black fridayului, in tara mainilor intinse si a coatelor goale. sau mai stii?

pe bbc, un reportaj direct de acum juma de secol, cand ziaristii stiau sa vorbeasca si purecii se incaltau cu 99 de ocale de otel. http://www.bbc.co.uk/news/magazine-24954509