ploua, P-loua, PL-oua, PLO-ua, PLOU-a, PLOUA, bulbuci, paraiase, rauri, intr-o ora jumate desertul e acoperit de apa, pe unde era drumu? santiago se ridica pe varfuri, apa de sus, apa de jos, eu nu trec pe aici banguie, eu nu trec pe aici, jeepul l-a costat 40000 de para, n-o sa-i arunce pe apa sambetei care duminica asta trece fix prin mijlocul guajirei, drumu nu-i inainte dar nici inapoi, hai atunci in dreapta, iulian sare din masina si despica valurile calde, in 5 minute e ciuciulete, santi-l urmeaza si prinde curaj, dupa 500 de metri si-l pierde iar, fleosc in apa, descultz iulian o arde moise, uite niste stalpi de telegraf, mai avem putin, de dupa curba apare o masina, poporul e afara-n ploaie privind cu mana la gura raul vijelios din fatza, niste nenici in camasa isi iau avant si se arunca-n apele repezi, ii spala pin la tzatzisoare, se prind de-o acacie si se-ntorc murati la masina, unul din ei ii face semn lu santiago, prietene, cu jeepu lu matale poti sa treci, santi scutura capul infricosat, peste rau alte 3 suvuri asteapta nehotarate, kate tremura linga mine, douaj de minute si ploaia se-mblanzeste, unul din jipane se arunca-n ape, mugeste si huruie si se taraste, se-nclina pe-o parte, din remorca se aud tipete, grooooh-mrooooooh, a trecut, al doilea suv se napusteste ca un hipopotam in rau, tagadam-tagadam, trece razant pe linga-un copacel, apa acolo-i doar de un metru,  a iesit, santi se prinde ca se face de rahat si baga a-ntaia, kate tzipa entuziasmata, suntem pe partea cealalta si kate e lesinata de incantare, real jeep adventure zice santiago si-o tulim.

caprele ude fac gard viu in jurul colibelor, o coloana oficiala trece cu girofar in frunte spre orasul minier, columbia a semnat tratatul de comert exterior cu statele unite si baietii se pregatesc de nunta cu dar, taburi si tancuri fac drepti la marginea drumului, ia zi santi cum e cu serviciul militar la voi, eeeeh, e obligatoriu da’ poti sa scapi daca esti singur la parinti sau ai ouale stricate, pe mine m-a luat de ele o doamna, in dreapta tinea un sandvis, cu stanga cantarea barbatia, probleme? nu, asa ca ai mei au platit 200 de para si m-au scapat de incorporare, s-au scos ieftin ca unchi-miu-i general, fara el ar fi trebuit sa-si decupeze 7000 de para din buget ca taxa de ocolit armata e calculata-n functie de avere, bogatii scuipa mai multi bistari, saracii dau si ei o gisca si ce-or avea prin curte, un soldat flutura isteric mana la marginea drumului, poate vrea sa se usuce, nehh, vrea sa-l urce pe-un amarastean intr-o masina, nefericitu atarna la marginea drumului de vreo 2 ore de cand raul a rupt desertu’n doua, n-avem loc amigo, hasta la vista.

in capu’ uribiei tot poporu afiseaza productia de peturi cu benzina, dau gauri in conducte si o sug cu furtunu ca’n constanta prin ’98, mancam intr-o pestera un tzap cu oase sfaramate si-o supa fierbinte, cuenta por favor: 24000 la 4 oameni, preturi de teleorman in 92, ma lupt c-un zgarci si-l dau pe gat cu-o bere, afara e ca-n piata de troli din hellboy, par de broasca si unghii de sarpe, tzatze de gaina si ceafa de peste, avem de toate, majoritatea sunt marfuri de contrabanda aduse din venezuela, de fapt toate masinile din uribia vin din venezuela, pai si cele 453 de bariere de politie? e coruptie zice santi, sa mori tu, nu mi-as fi imaginat,  da soro, pe mine ma opresc de fiecare data cind vad jeepu si cum n-au nimic sa-mi reproseze inteleg ca vor spaga; o data am intors aiurea si hap, m-au tras pe dreapta si m-au trimis la bancomat sa scot bani ca n-aveam sa le dau si stiu o tipa care a fost prinsa muci de beata la volan si a scapat cu 5000 de pesosi, nici macar 3 dolari, le-a dat 5000 de pesosi si-au lasat-o sa-si vada de drum desi era cu sticla la gura cind au oprit-o, u-a-u, kate nu-si poate ridica mandibula, eu o ard superioara, in definitiv vin din tara unde un militian i-a cerut spaga unei prietene sticla de cola trei sferturi bauta.

santi taie curbele ca pe unghii, clic-clic, alaltaieri a halit soferie 17 ore in continuu, de unde veniti? din medellin, am fost la ai mei si acum ii arat lu’ kate tara, de ce te-ai intors in columbia? santiago se aseaza confortabil la tribuna si da drumu la caseta cu nationalism, 8 ani in australia nu l-au ajutat sa se integreze si acum 4 ani a decis sa se stabileasca in bogota, columbia se schimba, uribe a facut treaba si a curatat tara, acum 10 ani nici nu-si putea imagina sa mearga cu masina din medellin la mare, l-ar fi prins narcosii si l-ar fi trimis inapoi cu lamaia de pe parbriz amintire, bogota creste si are de toate, economia o duce bine, firma mea.. ce firma? tehnologie, ????, tehnologie zice iar, ok, firma zbarnaie si are un apartament in zona rosa, 300.000 de para, nu-i asa ca ti-a placut kate? australianca picoteste, yes, yes, e foarte frumos, n-am stat decat o seara dar o sa petrec o saptamina in bogota, nu-i asa ca e foarte frumos ii zambeste unsuros santi in retrovizoare, yes, yes, kate a atipit la loc, santi ii da bataie: e bine, nu mai sunt rapiri de turisti, alea s-au mutat in venezuela, in columbia cel mult risti daca esti om de afaceri, butoneaza iphoneul si-n jeep ne da coate-n urechi un reggeatone.

ia zi santi, stii sa dansezi? por supuesto femeie, ce-ntrebare e asta? un barbat e mancat daca nu stie sa-nvart-o salsa in tigaie, hop-hopsasa, sauuuu…ai face bine sa invarti bani sau macar sa ai un unchiulet general, pai si misteru? hahaha, natie de exibitionisti, ce folos e sa ai bani si sa nu stie si seful asociatiei de locatari, sa fii smecher si sa nu stie vecinu de la 2, la 20 de ani dupa ce l-au matzit pe pablo tot columbianu vrea sa fie druglord si toata columbianca vrea sa fie iubita druglordului, in ultimii 4 ani toate telenovelele sunt numai despre narcosi cu probleme de amor, acum e una care se cheama “sin tetes no es paradiso”, da, asa cum credeti: fara tzatze nu e paradis, la 14-15 ani muierustile incep sa-si puna tzatze si ies la vanatoare de baieti rai, la 18 ani au trei copii si 17 implanturi, cica-s ieftine.

welcome to jurassic park, santi ne lasa-n fatza la tayrona si-o taie cu kate in dinti sa-si danseze fundul turtit de atata sofat in santa marta, tzoc-tzoc, drum bun, si voua, prabusiti pe rucsaci niste englezoi cu picioare fierte asteapta un bus, miroase tropical, crabi albastrii gigantici se fugaresc printre mangrove, noapte buna.

sase indience se apropie de hamac, cotcodacesc ceva burcu-murcu-furcu, se uita fix la mine hlizindu-se, hahaha, hihihi, mi-am uitat pe fatza nasul de clovn? m-apuca de mandibula si-mi indeasa pe gat trei bratari si doi saculeti de rafie, le borasc in nisip, se cara dar lasa-n urma o gravida tenace, scoate din borseta un brat de bentite de par si mi le pune pe hamac, “multumesc nu”, nici o reactie, “nu am bani”, privire fixa, “n-o sa cumpar nimic pentru ca nu am bani si nu vreau”, pescuieste niste seminte si incepe sa le sparga calm, fluuuup, scuipa cojile in nisip, rad nervos, “femeie, ia-ti bentitele dracului de aici”, dau sa le scutur, prima reactie: mi-e foame arunca plescaind, “mi se rupe”, retarda atarna inca 7 minute linga hamac apoi se cara bodoganind, canci liniste, dupa cirdul de indience urmeaza numarul cu cocalari, un jeep rastoarna pe plaja o schioapa betiva care rade 2 beri in 45 de secunde, un atv care striveste degetelele vilegiaturistilor si mangafaua cu sotia care-si tine pe nas ochelarii de soare pina la miezul noptii.

imi curge bala dupa o bere, nimeni la magazin, ooooo-laaaaaa, tacere, oooooo-laaaaa, familia se desprinde partial de televizor, mama trimite fiica cea mare care greseste traiectoria si in loc de tejghea da fuga linga raftul cu produse, bre, vreau sa cumpar o bere si .., stai asa, il cheama pe fratele mai mic, muchiiiii, descultu lipaie grabit, o bere si 2 ciocolatele, cit costa?asta micu priveste disperat catre sora-sa, duduia baga mana-n nas si spune hotarata 7200, ciocan in moalele capului, cit costa ciocolata, 400, si berea? 3500, entonces cum dreacu ti-a dat 7200, ranjeste niste dinti galbeni si se face ca ploua, aritmetica wayoo nu se pupa cu aia de acasa, toata lumea vrea sa te faca, mamasa de la jarrinapi scoate hangerul si dubleaza pretul hamacelor, ce faci soro? infrang in lupta dreapta dupa 10 minute de tavaleala matematica, victorioasa dar cu fractura de portofel.

daniel trimite dupa noi, deci 130.000 de caciula dus intors punta gallinas, plecati maine dimineata si va luam poimaine, de bucurie m-arunc intr-o langusta rumena, manca-i-as clestisorii ei, copii de 5-6 ani o ard chelneri, alearga printre mese cu servetele, furculite si sticle de bere polarica, sunt singurii care vorbesc fluent spaniola si pot sa se inteleaga cu turistii, cocalarul, sotia si schioapa betiva se lafaie la o masa, daniel aprinde un chibritel in bezna ignorantei despre wayoo, ca sa-i scoata din mizerie acum 15 ani guvernul le-a dat monopol pe posadele turistice din zona, lipsiti de orice alta idee indienii fac toti fix acelasi lucru: cazare in hamace, peste dimineata, la pranza si seara, bentite si posete, zbrrrr, daniel dispare intr-o conversatie cu sefu, se-ntoarce cocosat: seficu a zis ca pentru doi nu merita sa bage drum pina la punta gallinas, “paaai n-am batut palma, ce-i asta?”, imi pare rau, o sa vorbesc cu un fartat sa treaca maine dimineata la 4 juma pe la voi si sa va-nhate pina la uribia, ma narui jumate dezamagita jumatate usurata, mai degraba crezi in fidelitatea udmr-ului decat a indianului wayoo.

santiago toarce si se freaca de piciorul unei chelnerite ca sa obtina ceva de mancare, reuseste sa prinda niste orez si inghite multumit cot la cot cu kate, el e columbian, ea australianca, s-au cunoscut in australia haaaat, acusi vreo 10 ani cind el a fost trimis de familie la studii, ai lui au o finca de cafea linga medellin si santi conduce un jeep wrangler de 40000 de coco, o arde om de afaceri dar mamicutza sigur ii da inca bani de sosete si prezervative, nu stiu nici un prieten de-al meu care sa vina in cabo zice mandru, nici eu amigo, nici eu, “cat mai stati?” maine plecam spre tayrona, “daca ne dau tzeapa iara indienii ne luati?”, claar, hai drum bun, la 3.50 sunt in picioare cu-o falca umflata de 16 muscaturi de tzantzari, 4.30 sprijin portita, bezna, tacere, un paznic zice ca toate masinile de uribia au plecat, injur marunt si zgrunturos, ma opresc sa trag aer in piept si mai injur odata, prind inca juma de ora de somn pentru ca incepe maturatu, greblatu, scarpinatu, foitul, urlatul.

welcome to jurassic park, e 8 si la hamac se iteste un wayoo, vreti la punta gallinas? sa mori tu ca nu-ti bati joc de mine? scoala-te santi, scoa-laaaa-teeeeee.

ma trezesc in bezna manata de-un pipi, unde-i baia, unde-i baia, ma-nvart in chiloti ametita prin labirintul de ieslisoare si cabanutze, uite-o, hu-aaaah, usurata ies si dau bot in bot c-un minotaur ochelarist la menopauza, “ce faci aici?” pipi, minotaurul e si chior si surd, “ce faci aici?” repeta isteric, pipi, inca 3 mamai se-nghesuie pe hol sa vaza minunea, femeia care la baie face, stimati telespectatori si dragi telespectatoare, nimic altceva decat pi-pi, cine-a mai auzit asa ceva sa ridice mana stanga, minotaurul sta sa planga, “ce faci aici?” incerc sa o dau pe engleza, se-nfoaie si ma intreba “can i?”, eleganta ii zic sigur mamaie, “can i?” se repeta intrebarea, as dori s-o lovesc in crestet, ca pe televizor, ca sa-si revina, o mustata intervine, ce se-ntampla aici?, altul, nu mai suport, imi adun bucile si ma duc spre hamacul meu, babele cotcodacesc agitate-n spate, am fost la baie si doamnele au dat peste mine si curca asta batrana s-a-nfoiat, mustata aprinde chibritul si face lumina: am folosit baia delegatiei de babornite, baia hamacarilor este dupa coltz, maninci o paine pana ajungi acolo, haoleu, am inteles, s-au panicat ca le-am folosit buretele de spalat pe spate sau le-am intinat colectia de chiloti cu guler, nuuuuuu, nu doamnelor, am facut doar p-i-p-i, n-am stiut unde-i urinariul meu, ma scuzati, usurate ca nu-s bonnie, clyde si dillinger la un loc, rad ca proastele, hai noapte buna-n continuare.

la 4 hipiotii cu paru ca odgonu care dormeau in ieslea 2 se trezesc si fac pasi, doar la ora asta pleaca masina spre uribia, poate o taie cu ea si tzantzarul care mi-a mancat zilele si juma de gamba, n-am eu norocul asta, sta cu mine la rau si la mai rau pina la 5 juma cind babele mele strang tabara intr-un vacarm de oaste sovietica, mustata ambaleaza violent masina, tururuuuuuum, generatorul fierbe, 3 bagaboande incep sa mature curtea si sa raga barfe, servitorii se cheama, se cearta, un mucos grebleaza nisipul insistent la 2 metri de hamacul meu, bleastam si-njur si astept sa treaca urgia, pe la 7 se linistesc dar somnu s-a dus si el invartindu-se, hai la dus, apa rece, coaja de sapun si cutia de margarina, piticul cu grebla o arde voyeur, fac sapte scheme ca sa pot sa ma schimb fara sa arat carne, hai la cafea.

la 8.45 soarele arde aprig, porcii se fugaresc pe plaja, tipenie de om, wayoo sunt activi intre 5 si 7, la 8 probabil fac siesta, uite si nemtii lor care muncesc fara oprire de nu mai putin de 4 ore…, o femeie abatuta aduce prima bere unor brute cu sorici aramiu, “doua cafele va rog”, dispare si reapare cu niste degetare tip dozator de gara pline cu apa neagra, “stiti cum as putea sa dau de jacob?”, dispare iar si-n locul ei rasare un pitic: io-s daniel, asociatul lui jacob, ce vrei? piticul n-are sange indian, se catara demn pe scaunul rosu de plastic si-si flutura narile incercand sa dea de urma banutzilor, prietene daniel, ii zic pe sleau, vrem sa ajungem la punta gallinas, hmmmm, dificil, piticu e uns cu toate alifiile, chiar de doua ori ca, deh, cind esti mic, un flacon te tine mai mult, va costa 150.000 de caciula, simt cum incepe sa mi se zbata o vena pe frunte, si ce intra in astia 150.000 de pesosi? jeepul pina la port bolivar si dupa 2 ore cu barca pina-n punta gallinas si intors pe aceeasi schema da’ va ducem pina in uribia, si cazare? ceeee, hehehe, nu soro, n-auzi ca e departe si voi sunteti doi, daca mai gasiti lume sa vina cu voi, platiti mai putin altfel nu se deranjeaza nimeni pentru o pereche de agarici.

femeia trista n-are sa dea rest 2000 de pesosi, am un deja vu cu saraci de steagu rosu invartind milioane fictive dar pescuind cu magnet monezile-n buzunar ca sa-si ia tigari la bucata, uite niste englezoi cu ogor semanat sub unghii, “bagati punta gallinas?” am vrea, “pai hai, the more, the merrier”, tztztz, am fi doar 5 si ne-ar costa prea mult, mai stam pe aici pina gasim cea mai ieftina cale, raportul calitate-pret e o notiune discutabila, noroc chitrosilor, un wayoo in costum de izopren zice sa o las dracului de punta gallinas si sa ma apuc de kite surfing, bag degetu-n gura, il ridic, abia-l sterge zefiru, “n-aveti cu ce saracilor, n-aveti curent, paturi, apa, bere rece, rest de la 5000 si, iacata, nici vant”.

da de ce punta gallinas? e cel mai nordic punct al americii de sud, ajung din an in pasti niste taraie brau ca alde mine pe acolo, in rest se alearga capre si copii de wayoo-n curu gol, exact pentru ca esti la mana trolilor astora te costa un rinichi sa ajungi 100 de kilometri mai la nord, unul din ei ne face semn cu mana sa ne duca cu motorul pina la pilon de azucar, nu coane, o tai pe jos demna printre maracini si cacareze de tzap,  o femeie scoate cu eterna caserola de margarina apa dintr-o gaura sapata-n pamantul sfaramicios, in tarana sunt imprestiate sticle de plastic si pungi cat vezi cu ochii, ce-o fi fost aici daca nu batalia cu micile preturi? in varful dunelor, strategic asezat pe scaunele cu trei picioare atarna un echipaj dotat cu lazi frigorifice, femeia e mazgalita cu namol pe fatza, crema antisolara, hehe, barbatii impletesc acrii bratari de hipioti, o bere, vineee, in micul golf, acum pustiu, au decedat lazi de bere pe care nimeni nu le-a dus 4 metri mai sus la cosul de gunoi pe care e scrisa o invitatie eleganta ca cetatenii sa pastreze curat rezervatia guajira, analfabeti.

un trib cu mamaie, unchiuleti si nepotei sprintari umplu de ragete marea, 4 ore nu ies din apa, valurile ii tavalesc, si-ai iesit si te-ai intors si ai iesit si te-ai intors, apa azurie si 38 de grade, sa mai vina o bere, veselii ne-nfig in remorca, sunt din cali, ne arunca-n batatura la jurubu unde mama kite-surferului o pune de-un peste mojara fabulos, nenicu-n izopren apare cu prada, 2 nemti constipati se-ascund intimidati in hamacele kingsize cu ciucurasi-chinchoros, poate totusi or vrea si ei la punta gallinas, trece ora, nemtii sforaie prusac intre carpe, inocenta nibelunga.

welcome to jurassic park, 3 pupeze frantuzoaice ma-ntreaba de sanatate si de-un restaurant, hop sar c-un “fetelor ce ziceti de-un punta gallinas”, ce-i aia zice lezbiana grupului, ma dezlantui, scot harti, charturi, prezentare de pitch, lezbiana e amortita, cred ca lucreaza in vanzari, imi zice ca vreo 3 zile nu se mai misca din cabo un milimetru, se-nfig in prima taraba cu genti de rafie chinezesti si pentru prima oara tin cu wayoo, dati-le-o baieti, acum e momentul.

trolul de pestera ranjeste stirb, “nu sunt masini pina la cabo de la vela”, pai si matale unde mergi? “treaba mea, daca vrei cabo doar maine dimineata se poate”, in jur e noaptea mortilor vii, putrezeala invelita in plastic, indianul wayoo uraste apa si sapunul si are vestuta antiglontz din jeg, pentru prima oara inteleg ca maica-mea avea dreptate cu prorocirea ca o sa ma manince paduchii, da maicuta, cum le stiai tu pe toate, trolul asteapta, femeile stranse in troasca lui de camioneta stau calare pe boccele cu mancare, toate privesc neguros pe sub sprancene, zi fratelo cit imi iei pina-n cabo? “150.000 de pesos”, flexez muschiul de negociator si-i arunc un 60.000, da ochii peste cap, se-ntoarce sa rada cu un alt orc cocotzat pe capota masinii, bistig-babag-turbig, banguie ceva iute, 80.000 zice, ma intorc sa plec, 70.000-se precipita, fie.

ma-nfig ca o idee fixa intre pulpele a doua indience raschirate pe bancheta din scanduri incropita de trol, masina se zguduie frenetic pe soseaua plesnita care alearga paralel cu o cale ferata pazita mai aprig ca fort knoxul, pichete de soldati aici si uite si colea si uite la 50 de metri altii, un tren lung, lung, 75-78-97-103 vagoane, se taraste pe linie, carbune, tone de carbune, sute de tone de carbune, in capatul liniei e una din cele mai mari mine de carbune din america de sud, jeepuri forjeaza pe linga noi, am omuletul pané de la cat praf am inghitit si parul mi-e de ghionoaie, sculat, ravasit, impietrit, o indianca darza da tzatza unui copil de 3 ani cu fatza de retard, doua pupeze tricoteaza o conversatie-n culori aprinse, femeia de linga mine ma priveste cu obida si apoi incet, pe sustache, dezlipeste stikerul LAN si si-l lipeste pe bocceaua ei, surad unei babe care-mi zambeste si apoi mangaie parinteste rucsacul vaduvit de sticker, animism.

in jur e africa, accacia, nisip, priviri negre de frustrare, inchid ochii, imi scrasnesc si ei de nisip, bena incepe sa se goleasca, niciun indian nu scuipa mai mult de 5000 de pesosi pentru o ora si ceva de mers, adica o sa platesc si pentru nunta micului retard? trebuie sa renegociez, gata, am ramas singuri cu trolul si ajutorul lui, e bezna, bagam de 2 ore, uite niste lumini, ma-ncant si ma dezincant urgent, e orasul minier care ramine pe dreapta si dispare dupa niste dune de nisip, sufletul imi joaca-n piept prin gropile imense care se casca sub roti, ci-ne-dra-cu-m-a-pus-sa..heeeeei, niste copii rag dupa masina, sunt vreo 7 plavani care au bagat o miuta in campul eolian, camionul incetineste si iaca-i pe talpaiute, mintescurta si fatzadehotz calare peste rucsaci, inca o juma de ora si-am ajuns in cabo, cotoii mici o taie fara sa dea o letzcaie, gata, sunt hotarata sa renegociem.

scot 40.000 si ii zic ca restul ii dam la intors, trolul se-negureaza, spaniola ii scapa, bolboroseste ceva si-mi amintesc povestea italianului din barichara care a zis sa avem grija cu wayoo ca-s aprigi la manie si foarte sensibili, acum un an se plimba cu prietena lui pe plaja din cabo, indienii se rupeau la o terasa si l-au invitat la spritz, italianul i-a refuzat, baieti, nu beau, ca cir, ca mir, aaaa-haaa, nu vrei sa bei cu noi, au sarit sa-l rupa si pe el si pe fata asa ca au trebuit sa fuga,  inapoi in zilele noastre, soferului i-a plecat maxilarul 12 centimetri in fatza, pescuiesc in portofel 20000, ultimii spun si bag un cgi cu lacrimi, ii ia maraind si eu o iau la picior printre casele de trestie, jarrinapi, frana.

am zis ca nu mai cred o vorba spusa de slinosii de la lonely planet, dar e 9 seara in sfincterul lumii, carciuma de la jarrinapi e plina, 3 grupuri de turisti inghit peste si beau bere calda ca nu-i curent decat de la 6 seara si n-a apucat sa se raceasca nimic, apa face pic si mai face pic peste 28 de secunde, cabanute nu mai sunt da’ puteti sa dormiti aici, perfect, ieslea lui isus da’ fara vaca, magar si iesle ci cu doua hamace intinse intre pari, viata e o lupta si m-arunc din nou intr-o negociere cu buster keatonul in fusta, daca mancam aici lasa si mata de la 12 la 10.000 hamacul, zice da si ne ia bani doar pentru unul, aproape lesin in fatza acestei dovezi de umanitate.

welcome to jurassic park, pe mare e furtuna si eu dau sa adorm bazaita suav de o escadrila de tzantzari sud-americani incantati sa ma cunoasca intim.

aici s-a scobit in nas obama, aici s-a impiedicat hillary, aici se filmeaza o telenovela si aici a mancat ceviche bourdaine,  aici si acum esti talharit la intrarea-n catedrala de duduia de la ghiseu, 12.000 intrarea, doamne iarta-i ca nu stiu ce fac, n-ai bani de cele sfinte? treci in purgatoriul saracilor, unde se bea bere calda si esti condamnat la pipaiala-ntre ziduri, holera in vremea dragostei.

orasul e injunghiat cu matzele p-afara, soselele se-noada, se deznoada, praf, porci, caini si pelicani famelici fac trotuarul, un nenic blocheaza 2 benzi cu carutza din care descarca banane la piata, tuuuuuuuuut-tiiiiiiiiiiiiiit, isterie impasibila, fara injuraturi, fara patima, claxonu face treaba apasat de-un deget mare si gras ca un pastarnac gigantic, de cind se lucreaza la drumuri? soferul zice ho-hoooooo si de aici inteleg ca au trecut niste eoni, autogara apare intr-un nor de praf, nu-s pe terra ci pe tatooine, azi nu mai negociez, merg la a’ mai scumpa companie de busuri, brasilia express, iau biletul, platesc cu cardul, o uniforma intra cu o camera si filmeaza calatorii, ne numara, ein, zwei, polizei, plecam, la juma de ora stoooop, tu-ti gurita maicutei, a-nceput sa culeaga iar atarnachis, neeeee, astia-s profi, in bus urca un alt politai, ne numara iar, ne aduna si imparte, ii da cit trebuie si coboara multumit,  soferul nu face spagi, i-o fi chemand brasilia express da’ astia-s nemti tata, nemti.

in santa marta nu mai pute a caraibe cangrenoase, muntele creste linga sosea si pe el sunt sere si gradini imense, soferul depaseste in curba, numai in curbe, motorul mugeste wroooooooah, o madama in fatza mea tocmai a venit din spania, isi urla patriotismul incercand sa acopere huruitul, colum-bia e cea mai frumoasa tara din lumeee, ceeeee spui? columbiaaaa e cea mai frumoasaaa tara din lumeee, oameniii sunt calzi, si caldura e data pe maxim, fac condens sub nas cind cobor la riohacha-capitala indienilor wayoo, 42 de grade si umezeala 90%, huh, un nene in camasa incearca sa ma bage intr-un bus de cartagena, nu coane, vreau la cabo de la vela, isi scarpina nedumerirea dupa ureche, asaaa deci, vino cu mine, ma preda unui alt domn in camasa, da? vreau la cabo de la vela, asta nu vorbeste, imi face-un semn cu degetul, atarn 6 minute in  fatza ghiseului unde scrie ceva, sa vezi ca e cursa directa imi zic, nici vorba, prostia se dilata la caldura, si naivitatea, omul a uitat de mine si cind ma vede se anima, cabo de la vela zici, o iei la dreapta si mergi, mergi, mergi pina ajungi la un semn care zice ca de acolo sunt masini de uribia, te sui in ea, mergi vreo ora jumate si dupa, din uribia iei o masina de cabo de la vela, dar azi nu, ca-i tarziu.

am slabit 4 kile in 700 de metri, curg apele si pantalonii de pe mine, ma-mpleticesc in fata unui frizer care citeste latit ziarul, maestro ce stii de un bus direct spre cabo de la vela, mustata se tzuguie ganditoare apoi se relaxeaza intr-un suras intelept, te sui matale intr-un taxi si mergi la plaja, de acolo pleaca masinile spre cabo, la ora asta? da, chiar si la ora asta, trai-ti-ar pravalia, hap in ticoul unui mic vishnu, 6 maini, una cu telefonul, doua pe volan, una pe schimbator, una cu tigara si una-n nas, pe plaja au intins marfa zanele wayoo, rochii lungi pina-n pamant verde crud si azuriu, roz si portocaliu, machiaj gros si sictireala imperiala, toate vand rucsaci impletiti si bratari de paie, nici urma de masina pentru cabo, o madama de la o agentie de turism trage hotarata din tigara, fetitooo, ma mustra tabagic, maine dimineata pleaca masinile, acusi nu, te costa 50000 dus intors maine sau daca vrei 3 nopti, transport si cazare in hamac, 500000, beeeei, asta-i o avere, pai da, si d-asta as vrea sa fie a mea.

e 5 si n-am idee ce-o sa fac, sunt in mijlocul peninsulei guajira rupta-n doua intre columbia si venezuela si locuita de wayoo, neam de buster keatoni, nu le place sa vorbeasca spaniola, nu le place sa zambeasca, nu le plac strainii, ce va place baieti? banii lu matale, un nene care spala pe jos intr-un bar gaseste similitudini intre mine si carpa din dotare, fetito eu zic sa iei masina pina-n uribia, dormi acolo si maini mergi in cabo,  du-te cu dumnezeu, pogoara deasupra taxiului semnul crucii si striga ca suntem chit la fotbal, odata i-am batut noi, odata ne-au batut ei, fiecare cu credinta lui, eu stiam ca i-am rupt de 2 ori, amin.

taxiul opreste linga un garaj unde un gras transpira agitat in fatza unei masini cu numar de venezuela, de ce-am oprit? pentru ca aici e statia de uribia, pai unde-i busul? nu-i, astea sunt masinile, particulare, ma vir intr-o honda automata linga o pisi wayoo care o arde studenta la drept s-un pitic batran, fara limba, tacere la 140 de kilometri la ora, ma foiesc nervoasa, daca eram in argentina intr-o ora ne opream la notarul din uribia si-mi treceau casa pe numele meu, de-atata raceala ma ia un junghi pe spate, nisip, desert cit vezi cu ochii presarat cu copacei scheletici, u-ri-bia, capitala nationala a indigenilor columbieni, a tzepei, brutalitatii si a talhariei, cum n-am ajuns si eu in capitala amatorilor de blonde cu tzatze mici sau capitala berii cu suc de lamaie, cobor in zeama infecta populata de oameni cenusii in haine colorate, e 6 si jumate, se lasa seara si nu mai sunt masini spre cabo sau…

welcome to jurassic park, intr-o remorca stau inghesuite 7 femei, una da tzatza, incep negocierea c-un mutant rosiatic flamand, imi suflec manecile, el buzele, pe locuri, fiti gata, start..

sylvia s-a nascut in zodia negotzului: “camera costa 170.000 de pesos”, ooooooh-mimez moartea prin strapungerea miocardului cu burghiul electric, a-nteles, “fie, atunci 130.000 de pesos”, bag ochiul umed de basset pe care l-a tras curentu, “citi bani vrei sa dai soro?”, pai daca stau 6 seri lasa si matale la 100.000, bat palma alba cu palma neagra si ne facem surori de cruce ca-n gladiatoru, a doua zi cobor cu cosu de rufe, hoooop, sta-iiiiiiii, frana, sylvia o arde ivan turbinca virata-n punga cu izmene, “unde mergi?”, la spalatorie ca-i mai ieftin, “cit iti cer?”, cu 1000 mai ieftin decat la hotel, “lasa-le aici ca-ti fac acelasi pret”, palma alba face din nou pleosc pe palma neagra, totu merge pe negociere-n columbia, tuuuuut-tuuut, taxiurile opresc la glezna, “unde mergi?” boca grande, “hai sus”, neeee conasule, zi mai intai cat face, “4000”, ochiul face 4 flic-flacuri peste cap, breee, ai inebunit, mai mult de 3000 nu dau, “fie”.

la stop un cetatean face giumbuslucuri cu niste cutii goale de bere, numarul consta in a nu prinde niciuna si ii reuseste perfect, inca 10 metri si intrerupem meciul de baseball dintre 3 marsupiale cu pungi de plastic si celulita bogata si 4 evadati pe care nu-i mai cauta nimeni, harmalaie, orasul medieval ramine-n urma ca amintirea guvernelor national taraniste, boca grande creste vertical linga noi, aici sunt banii dumneavoastra, zgarie nori si sosele crapate, trasuri cu vilegiaturisti cu slipi ascunsi de burta, manat de canicula poporul s-a napustit pe plaja cu nisip fin de culoarea cimentului ud, masaje senora, masaje, femei imense cu brate de spalatorese isi infasoara tentaculele in jurul meu, no gracias, como no? hai ca avem si crema parfumata, o rup la goana printre cuiburile de mitraliera de pe plaja, asteptati o debarcare? nu cucoana, sunt parasolarele noastre, tupilati pe scaune dedesubt refugiatii isi dau in carti si schimba scutecele pline de rahat ale copiilor, jeg.

oceanul de urina se sparge de mal, fecalele-s dupa stabilopozi, vanzatori ambulanti imping carucioare cu inghetata de mango, pepene si nuca de cocos prin terenul de fotbal desenat cu batul pe nisip unde tropaie amenintator o turma de hipopotami, mcdonaldsul face blink blink cu lumina galbena in parul negru al hipsterilor locali care inghit hamburgeri si vodca la 39 de grade, ooo-laaaaaa, m-au vazut, atacul barcagiilor care te duc la playa blanca, cat?, “45000”, fac un pas jumate, “40.000”, inca doi metri “35.000”, casc ochii, atat e scris de fapt pe casierie, beeei pezevenghilor, vroiati sa mi-o trageti ha? negraci pitici vand bere, ceaiuri si rinichi de veverita murati, nu, nu, nu, nu doresc nimic, hop in taxi si hai la fortul san felipe, al mai bine pastrat fort spaniolesc medieval din lumea noua.

la 10 parai -nenegociabili-intrarea primesti un sut in fund pe usa, vrei mai mult iti iei un ghid, sictir, pe zidurile de aparare negustorii ambulanti si-au intins paturicile si tricouasele, traiasca china si cuptorul ei de rahatisuri nepieritor nefolositoare, svvvvvvjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj, m-am dus intr-un tunel, bag vreo 5 minute si nu vad nimic, fleosc, apa, n-am cum sa ies p-acilea, calea-ntorasa, pe zid se foiesc agale iguane, pablo-si termina rondul, se da de 3 ori peste cap si e ghid, traiesc in gurile de aerisire, cine? iguanele intra in gurile de aerisire, noi stim unde, le prindem si le mancam, la bazurco-n piata poti sa gasesti friptura de iguana si probabil si virginitatea pierduta, da’ matale pablo de unde-ai uniforma asta castoaca? de la firma de securitate unde munceste de 8 zile pe 500 de dolari, bravooo, da’ ce faci de banii astia? apar turistii de muchos drogadas care se catara pe ziduri si-i smulg borseta, hai ma pablo, fugi d-acilea, uite ce unghi?cat sa fie, 60 de grade? claro senora, se catara astia mai dihai ca ponta-n psd, si cind te gandesti ca asta era cea mai trainica si greu de cucerit citadela din lumea noua.

pablo nu-si poate folosi pistolul, daca-l vede pe drogat, hap trimite un sms cu raspunsul la intrebarea “pe cine credeti ca vad eu calare pe zid?”, vin politistii care au dezlegare la violenta, welcome to jurassic park, ma gandesc la micii spanioli tupilati in capilarele pamantului, singuri, inconjurati de inamici, nimic nu s-a schimbat, orasul vechi cu magazinasele lui tzitzirite si buticurile de designer e incercuit de jegul si mazga talharilor, narcomanilor, cutitarilor, imposibil sa negociezi o retragere.

3 tarfe grase baga un jingle cu oferta, taxiul a incetinit si nenicul din spate afla cum va fi lins, pupat, scos si bagat, degustat si divertat, la 10 metri 4 babe s-au asternut la un tabinet in mijlocul strazii, tu-ttiiiiiit-tuuut, masinile le sterg coatele dar cui ii pasa cind ti-a intrat o mana buna, hodoroagele se tin darze, drumul asta e al nostru bre veneticilor si daca vrem il facem ghem si-l bagam in poseta, mars d-aci, riccardo-si da ochii peste cap extatic, acum 5 luni nu puteai sa umbli pe strada in getsimani si acum uite.., “uite ce fratelo, uiti ca acum 5 minute imi povesteai ca aseara erau sa te capseze?” da, dar m-am prins, astia stau mereu la capete de drum, l-am vazut, m-am intors s-am luat taxiul pina acasa, 15 metri, “te duce taxiul 15 metri?”, da, “pai nu-i clar ca-s pe tamja cu talharii, unul se face ca te ataca, altul sare in ajutor, good cop, bad cop”, rahat, riccardo e-n denial, in 10 ani n-a fost praduit niciodata ceea ce-i da un aer de corceala dintre bruce willis si brooke shields, virginul indestructibil.

Din 2 in 3 metri e cate-un hostel, europenii au venit gramada in ultimii ani cu poala de bani, ia zi mamaie cit ceri pe casa asta? o supa? bine, iti dam o supa calda si plusam cu o aguila rece, acusi un casoi il iei pe la 400.000 de para, la cat turist trage sa-ti moara-n batatura scoti banii intr-un an jumate, pai si gata, s-a dat tot? nu ca tabinetistele cunosc taina rabdarii, preturile vor creste, de ce s-o vinzi acusi cind la anul va fi 600 si in doi ani 800, uite si expertii zic ca economia columbiei creste ca patriotismul romanesc dupa europenele de gimnastica, hola chica, hola riccardo, indianca ne vira-n carciuma cu ventilator si pisica orfana, miaaau printre picioare, vant in par, madras pe masa, bucatareasa-i zidita ca ana in bucatarie, samosa si vindaloo iute ca barfa buna, dau sa sting cu-o bere dar macaroana stie mai bine: michelada, bere cu suc de lamaie si sare pe care o botezi cu tabasco, iiiiiii-haaaaaaa, e rece foc, trai-mi-ar oximoronul.

tupilati dupa gratii 7 transpirati taie si impart conspirativ cartile privind urat pe sub sprancene, hatz, ma izbeste-n retina o nikita a privirilor, capu-n piept si bag viteza, riccardo se da cu fundul de pamant de fericire, femeie tu-ti dai seama ca acum 3 ani p-aici erau bande care trageau de pe acoperis, in cine?, in politie, vorbind de lup si..buenas noches, uniformele raspund printr-o discreta miscare de barbie, riccardo mi-ar rupe capul, cum sa-i saluti, esti imbecila, astia-s niste porci corupti, zilnic il opresc cu masina, n-aveti tapiterie roz conform noului cod rutier publicat acum 24 de minute, aveti parul lung si va poate periclita vizibilitatea la volan, platiti o amenda de 54000 de pesosi sau imi puteti da coca cola dumneavoastra, dar e inceputa.., nicio grija, nu mi-e scarba de nimic.

kilometrul 0 e kilometrul 3 zice sloganu de pe fatzada lui bazurto social club, la mese sunt perechi de sani imensi dupa care sunt tupilate capete mici, in fatza sanilor sunt pahare de aguardiente, 38 de grade la 38 de grade, cui pe cui se scoate, o mamasa pe la 60 de ani cara un sutien tavita, tigari, chupa chups, guma si intelepciune, cine n-are batrani sa-si cumpere, din boxe rage shaggy, it’s the summer time when the weather is fine, baboiul unduieste, hap schimba piciorul si vinde un pachet de marlboro, mai impinge aerul cu buca-n stanga si scurt cu ailalta-n dreapta, fuge si-un pachet de guma, pe usa intra tsunamiul de cocalari cu bani, din bocagrande, pipera de cartagena, bazurto e ultima cioaca in oras, e nou? nu, l-au deschis acum 3 ani dar atunci cei 2 metri intre usa masinii si poarta kilometrului 0 erau fix 3 kilometri, hop aparea lupu cu cutitasul in dinti, bani, viata sau mustata, riccardo isi mai ia o michelada, traiasca gentrificarea.

welcome to jurassic park, 54 de hipioti n-au putut sa rezolve problema de matematica simpla: cati oameni pot sa incapa intr-un bar de 3 metri pe 3 plin deja cu tejghea si 3 mese cu 4 scaune fiecare, desculti si insistenti se arunca-n valuri, ca gizele-n bec, haleeee-hop, baby, baby please, don’t give up the fight, i saw you dance tonight.

riccardo scoate bisturiul si incepe sa taie, harsht, harsht, cadavrul imbalsamat al columbiei, e expert pe probleme de refugiati, de 10 ani miroase picioarele puturoase ale politicii interne bogotane, pe locuri, fiti gata, start, sa incepem: columbia e in razboi si la mijloc sunt prinsi amarastenii, clasic, desi degetu arata mereu catre farc-guerilele socialist-comuniste aparute prin anii 60, vinovate petru sutele de mii de refugiati columbieni sunt si trupele de paramilitari, armate private infiintate prin 80 pentru protectia marilor detinatori de pamant.

in anii 90 farc-ul si-a facut partid politic, de stanga, hopaaa, guvernul de dreapta si-a scos soldateii la atac si a trimis pe lumea de dincolo 3-4000 de cetateni, imputinati, comunistii s-au retras in munti unde impreuna cu nea miguel si nea raul, sateni rupti in fund, cultiva coca si-si umple pusculita din banii de pe recolta si din smaraldele, aurul si argintul scoase prin minerit ilegal. pe partea ailalta, paramilitarii au ramas fara sugar daddies, ca deh, nu da bine la americani sa tronezi peste o armata de mercenari, asa ca si ei traiesc tot din cocaina, uite si explicatia pentru care, in ciuda banilor bagati de clinton, bush si nea obama, exportul de coca a crescut.

riccardo deseneaza circuitul cocainei in natura: nivelul 0 e taranul, el e cultivator, nu e considerat narco pentru ca nu o transforma in pulbere, taranul e cu pasta si toata viata lui este exprimata in grame de pasta: o paine 1 gram, o bere 2 grame, guerillele dau sfoara-n tara ca vin sa o colecteze, toata pasta dispare de la farmacie, pravalie si brutarie, cu mic cu mare poporul se inghesuie la tarabele militarilor care au cantarase, ia sa vedem nea raul matale cat ai, 18 grame, ia poftim cecul, si matale nea miguel ai 54 de grame, uite cecul, nivelul 1 sunt guerillele, ei colecteaza pasta si o vand nivelului 2 care sunt paramilitarii, astia-s bine pe tehnologie si ei sunt cei care o transforma in praf, nivelul 3 este armata columbiana pe care n-o cauta nimeni la oua si trimite nestingherita coca in europa si america, un priculici de sef de unitate militara castiga 450.000 de parai pe luna pentru mana aia de ajutor data baietilor sa scoata drogul din tara, bai riccardo dar tu de unde dracu stii toate chestiile astea, cum de unde, am facut niste rapoarte acusi o luna-doua despre asta si-ti zic ca nimeni nu are niciun interes sa opreasca morisca, nici macar americanii pentru ca banii din droguri sunt spalati in imobiliare sau alte afaceri legale, economia creste odata cu consumul, hehe, iote si solutia pentru iesirea din criza.

riccardo trage din aguila incalzita, hai cu playul, scandalul asta cu prostituatele din cartagena a fost o lovitura nasoala de imagine pentru santos, noul presedinte al columbiei si fost ministru al apararii, santos e baiat de familie buna, educat, spalat, diplomat, incearca sa aduca america mai aproape si semnarea tratatului de comert este o miscare maiastra, dar cind sa zici iote soro, nu mai striga copiii pe strada dupa noi curvelor, narcotraficantilor, vine tigania cu serviciul secret si fetele, nu suntem putini care credem ca in spatele povestii asteia e uribe, fostul presedinte columbian divinizat de populatie ca a dat la bila guerilelor, mai riccardo, esti prima persoana care spui ca uribe nu-i un sfant, ce stie taranul ce este sofranul? uribe e un taran isteric, taica-su a fost ucis de farc si omul e paranoic, berlusconian, o bruta populista, a declarat ca gata, a facut pacificarea, adica a dezarmat paramilitarii, rahat, astia sunt inarmati pina-n dinti si baga trafic de cocaina mai aprig ca niciodata, sunt scapati de sub control, cind au chef intra in satul x si-i trimit pe nenorociti la plimbare, pai si armata? haha, armata are pe maini sangele din genocidul stangii si e rotitza principala in export, stiai ca acusi farc-ul le-a sterpelit de sub nas un ziarist francez? nu, cum? l-au saltat si au zis ca e prizonier de razboi, iti zic armata columbiana e o gluma.

daca te uiti la harta conflictelor din columbia vezi ca apar mereu in zonele unde corporatiile vor sa puna piciorul, canadieni cu minerit, americani cu petrol, astia vor sa treaca pe biznis legal dar guerilele si paramilitarii stiu ca nu exista afacere mai profitabila decat cocaina asa ca si-o dau in barba, e pamantul nostru, ba al nostru, speriati investitorii o taie si nu se uita-n urma, disperati taranii incearca sa gaseasca un cotlon in care sa-si traga sufletul, d-aia columbia are cel mai mare numar de refugiati dintr-un conflict intern din lume, treaba costisitoare pentru stat care trebuie sa le asigure o renta viagera, in ultimii ani insa ciiir-miiiir, stai ca n-avem bani, amanari, ridicat din umeri, la marginea bogotei infloresc favelele, iote insa ca farc a inceput sa-i educe si sa-i organizeze in asociatii care dau in judecata statul, sariti cu banul ca venim peste voi, e drept ca au pompat ajutoare si americani si europeni dar din 2011 s-a subtiat rau finantarea, de ce? din cauza crizei si pentru ca uribe a proclamat intrarea in etapa post conflictuala si pentru ca ai acum alte zone mai sulfuroase pe pamant, sudan, pakistan.

welcome to jurassic park, riccardo-si flutura frenetic degetele de la picioare, e 4 dimineata  si s-ar mai intinde la vorba dar maine trebuie sa se scoale devreme ca a prins un proiect, nu-i putin lucru pe saracia asta, din ce-o sa traiesti mai tarziu maestre? isi trage nasul si-mi spune conspirativ: imi deschid cafenea si un restaurant, macaroana tot macaroana.

459 de retarzi se inghesuie in muzeul de istorie din cartagena, azi nu se plateste intrarea, istetii de la muzeul de arta contemporana si-au zis ca gratis si inchis e mai bine decat gratis si deschis, inghionteli si chitzaieli, fataaa, fataaaa, prostie fosgaitoare in dreapta, stanga, mosh pit la “sectorul vrajitoare” din “departamentul inchizitiei”, iote gheara care smulgea pielea de pe duduite si fierastraul cu care le decupau, zice cartonasul explicativ ca dupa ce le taiau le puneau cu capul in jos ca sa nu-si piarda cunostinta, ce rost are sa mori si sa nu stii ca o faci, ha?, uite si surubul care le intra in ceafa, incet, incet le terfelea creierul ca gandul ca ion iliescu n-o sa faca niciodata parnaie, da sa stiti zice cartonasul ca aici, in cartagena, biserica a fost buna, de treaba, le-a torturat omenos, doar intins bine bine bine pe bancutza, 20 de centimetri in plus n-au omorat pe nimeni ci chiar au propulsat persoane intr-o cariera de modeling si le-au mai turnat apa pe gat, ce mi-s 2 litri, ce mi-s 5, baba sufera la frumusete, ziceti si voi oameni buni, e inchizitia atat de rea pe cat spune lumea sau e clar ca reformatii au mituit istoricii cu-o gaina si niste macaroane cu branza?

inainte sa le toarne apa pe gat trebuiau identificate, treaba simpla chiar si fara un CNSAS, daca erau slabutze ridicau deja o spranceana preoteasca, la cate jumari inghiteau era magic ca ramineau subtirele, daca aveau profil grecesc, huuups, o incurcau indata, de ce? muzeografu nu ne zice, daca le puneau in butoiul cu apa si pluteau era semn clar ca au aripi si deci ..hop pe masuta sa te-ntindem, iote si lista de intrebari pusa de popa in timpul interogatoriului: de ce ai devenit o vrajitoare? ce animale si demoni au fost la nunta ta? ce viermi ai creat? cum ai invatat sa zbori? cit de rapid zbori? la nunta ta ati stat la masa? ce ati baut? si tot asa si tot asa, 25 de intrebari scoase din tolba de vadim tudorul lor, nimeni nu-ti baga surubu-n cap pentru nebunie, mai degraba incercau vrajitoarele sa ti-l scoata cu descantece, fierbeau maricica si matraguna, broaste si pasarele, bine ca le-a rezolvat inchizitia ca altfel ramineam fara partidul poporului.

restul muzeului e mai sarac ca un pensionar din agricultura, 3 machete, 2 sabii, istoria cartagenei e scrisa in cetatea de afara, cat au stat spaniolii geana totul a mers snur, palate, negotz, sclavi, bogatie vie, independenta a adus ruina si holera, mii de morti si putini vii care sa scoale orasul din morti, i-au trebuit vreo 100 de ani sa-si vindece bubele, de sub paianta proaspeta vine-un damf de ranced, maladie caraibiana, retarzii tropaie urland amuzati, un tinerel o-nghesuie pe-o duduie sub scara, dragoste in vremea holerei.

mi-e foame si la luigi e deschis, 3 macaroane gatite insotesc niste Barbi columbiene, miroase ca-n lift in iancului cind coborau italienii cu curvele, a sapun dove si curatenie grabita, inghit cea mai buna pizza din ambele americi, dau pe gat mojito la juma de pret si urmaresc jocul de degete al piciorului lui riccardo, welcome to jurassic park, fratelo ia un loc si zi care-i mersu, deschid cutia pandorei sau a aurorei sau a dorei, clar e ca deschis o cutie din care curge, curge, curge zeama politica-economica de ma-ngroapa pin la tzatzisoare, pin la subtioare, cu chiu cu vai reusesc sa plutesc, acum 400 de ani primeam 25 de centimetri-n plus pentru asta.

un sfat: bunghiu pe portofele, de fapt ce tot atata stres, mai bine lasa-ti portofelul la hotel si baga fara, pai si banii unde-i pun? cumpara si tu o borseta de rdg-ist sau o fasha pe care sa ti-o prinzi in jurul taliei sau ii rulezi si-i bagi ca papillon la anus, dar daca apare cetateanul cu cutitasul-si fii sigura ca mai devreme sau mai tarziu apare-te vei caca pe tine de frica si hop si banii, deci mai bine nu-ti lua, de fapt nici nu-ti trebuie, privitu-i gratis si ai ce vedea:  cartagena e toata boita si fardata dar cind zambeste vezi ca are ruj pe dinti si limba incarcata, orasul lui marques a fost intzolit pentru marele summit, casele-s colorate si restaurantele intzesate, politie ca la balamuc, s-au intors si curvele alungate la marginea orasului sa nu le vaza si sa se sperie hillary, rezeama peretii cafenelei havana, locul unde s-a destrabalat fosta prima doamna, ziarele au vuit, adica lu castro-i dai flit dar iti place sa te disfruti in carciuma baietilor cu guantanameraguajiraguantanamera, cand sa iasa un scandal pe cinste a facut-o lata serviciul secret cu a sa celebra tzeapa data prostituatelor cartageneze, cica obama a fost atat de jenat de poveste incat a zis ca se va intoarce cu familia sa se disfrute-n voie in cartagena, haha, e clar ca n-a-nteles nimic din spiritul locului.

vanzatorii ambulanti rup hainutza de pe tine, hipiotul de cetate zace intr-un millefeuille de jeg langa zidurile medievale, mamase vand dulciuri, aceleasi dulciuri, la acelasi pret, na de alege, nenea de la chioscul de informatii zice ca a muncit in italia si stie o gramada de romani, ma trimite cu dedicatie la bruschetta, fitza de broscari fugiti din milano, cu chelner care citeste ziarul financiar, mancare trista si nota de plata de ritz, dupa ce ca mi-a incarcat-o cu niste derivative mai vrea si spaga, sictir senore, pe strada numar 1,2,6, 11 mirese, toate cu sotiorii in trasura, fotografi cascadori se arunca sub picioarele cailor si clicclaccloc fericire alba din 5 unghiuri.

totul costa dublu fatza de bogota, picioarele imi sunt mai scurte cu 12 centimetri de la drumurile in sus, jos, zig-zag intre restaurante, urlete de disperare ies din pieptuturile turistilor in fatza meniurilor, auuu, nuuuu, ne refugiem intr-un soi de cantina unde cu 4 dolari ne-ndopam cu supa de porumb, porc havaian, paine cu banane si ceai cu gheata, asta numesc eu raport calitate-pret, din 3 in 3 metri o macaroana si-a tras pizzerie si din 4 in 4 metri dai de-o urinarie, poporeanul sarman isi cara lada de bere in papornita si-o goleste cu ochii la cornisa, la balcon, la fundu’ dansatoarelor de samba care dau p-afara, fesa dupa fesa, din barul cu 2 marimi mai mici decat dorsala lor.

turistii alearga ca gainile fara cap, cu ochiu lipit de camera, ai prins-o? pe cine, pe doamna, care? turbane si rochii valuroase cara-n cosulete fructe, pitorescul costa, pentru un avocado platesti cat pentr-un capac de roata de mertz, un clovn netalentat baga o mima saraca, nu sar cu banu asa ca sare el pe treapta trasurii unei familii de umflati, auuu, pieptul gigant al femeii tresare, copiii se-ncanta, tatal ragaie si calul fornaie, coloana de carutze nu se misca blocata de un geniu fotograf din prima caleasca, omul face 123 de poze cu catedrala, pe linga mine trece un nenic si vrea sa ma-ncalte cu-o punga de iarba, nu? poate atunci o perna de cocaina, nici, e 11 noaptea si  parintii abia isi scot sugarii la joaca in parc sa se alerge cu cainii, politistii, curvele si vanzatorii de droguri in tarana fierbinte.

welcome to jurassic park, maine sigur trebuie sa trec pe la carciuma asta, are cel mai lung happy hour din lume, intre 12 si 19, noapte buna.

Design a site like this with WordPress.com
Get started