Archive

Tag Archives: la bloc

tata a lucrat la cfr. linga blocul cfr era cantonul cfr la cismeaua caruia toata populatia cartierului se-nsira pe-nserat, damigene si butoiase, sticle, caldari si galeti, sa ia apa sa puna in cada, ca nenorocitu de cizmar sau poate chiar odioasa lui sotie, iar umblasera la robineti, ii inchisesera de asta data pe amandoi, si ala cu rosu-de apa calda, si ala cu albastru de apa rece. cind ne-am mutat in apartamentul de serviciu primit de taica-miu de la cfr, nu am putut sa dorm o luna. cind vedeau blocurile brasovului, locomotivele tzipau in crucea noptii, aruncand lumini albe pe tavan care se fugareau de la dreapta la stanga si se strangeau intr-un colt, ca o pisica sub dulap cind vede veterinarul intrand in casa.

de cateva ori, in vacante cind eram acasa, pe linga geamurile blocului cfr a trecut mitropa, trenul rosu cu auriu care venea din vest, incarcat cu guma si cu pepsi si ciocolata. taica-miu a reusit sa cumpere de la un neamt bere si tigari kool, mentolate. nu cred ca mai exista azi.

copiii de la bloc se jucau pe linga linie, erau de fapt 6 linii, trebuia sa fii foarte atent cind le traversai pentru ca traficul era vanjos, juuuum, trecea un diesel la deal si jaaaam, un diesel la vale. trenuri de marfa enorme, 50 si 60 si 80 de vagoane se fatzaiau in sus si-n jos si, sa tot fi fost prin ’87-’88, cind cele de calatori incepusera sa opreasca cu scrasnet de dinte de urias care musca din piatra, chiar in buza cantonului cfr. navetistii nu mai aveau chef sa mai astepte 40 de minute troleibuzu de la gara, asa ca trageau semnalul de alarma si o luau pe jos spre casa, ca erau mai aproape.

copiii de la bloc se jucau pe linga linie. am mai zis asta. insa intr-o toamna, copiii de la bloc s-au jucat cu scalpul unui tanar care s-a aruncat inaintea trenului. nimic politic, buba de dragoste, stiu asta pentru ca maica-mea l-a vazut atarnand nehotarat pe linga calea ferata si, presimtind ce urmeaza, a incercat sa-l convinga sa nu se omoare: uite viata merita traita, femei gasesti pe toate drumurile, gasesti chiar si bere straina si guma cind trece mitropa, la cantonul cfr e apa cind ceausescu o opreste, nu te sinucide omule, ca viata e frumoasa! dar el nu si nu si cadavrul lui sfartecat mi-a bantuit noptile vreo 3 ani. iar scalpul lui a fost ridicat in bombeu de copiii de la bloc saptamani dupa saptamini.

la sfarsitul anilor ’80, cred ca am vazut vreo 6-7 sinucideri, locomotiva tzipa, frana, insa rotile prindeau carnea si-o marunteau bine, cadavrul sfasiat era ridicat de masina de salvare sau sa fi fost morga, nu stiu. privind pe geamul de la bucatarie, taica-miu imi spunea si atunci si imi repeta mantra si acum: cel mai sigur mijloc de transport din romania este trenul. cefereul nu a avut un eveniment de cale ferata din ..haaaat, sa tot fi fost anii ’50.

ma gandesc la asta in timp ce trenul se taraste spre campina. normal ca nu se va intampla niciodata la noi ceea ce tocmai s-a intamplat in spania. la 30 de kilometri la ora, nici sa te sinucizi nu mai poti.

vecinul lu tony baga un karaoke pe my way la 1 dimineata, re-velioooon-re-ve-li-oooon, ce-mi mai placea ora asta, atunci soseau celebrele saluturi ale televiziunilor, ala pugaciova care se schimonosea pe cantecul cu saltimbancul si jeni-faras, cum ii ziceau baietii de la bloc, care-si scuipa plamanii pe melodia copiata fara rusine de eva kiss-e scrissss in steleee, ta-dam, taram-tam, tam-tadam, chiar, ce-o face eva kiss azi, 10 februarie 2013, prima zi a anului sarpelui de apa, oare s-o gandi eva kiss ca undeva in north point, la etajul 4, in dormitorul de 9 mp, cineva se gandeste la ea, la planturoasa eva chish, de pe rafturi ma priveste uriasa colectie a lui tony de canuri de cola, de 20 de ani strange la ele, le goleste ca altfel dupa 2 ani fac poc si, la cate sunt, arunca neibarhudu-n aer, are din franta si din australia, editii limitate din barcelona si de la campionatul mondial din africa de sud, are slapi cu coca-cola si ceasuri de plastic: unul in dus, dupa perdea, sa te uiti cu ochiu plin de sapun la el si sa-ti alerge mainile mai repede ca intarzii la serviciu, si unul deasupra chiuvetei si mai are unul in camera, alb-simplu, si altul in bucatarie, a completat 2 puzzle-uri gigantice, fiecare insirand postere vintage coca-cola, are chiar si trei skateboarduri brandate coca-cola, sunt puse pe dulapul plin cu sute de canuri in care rusul evghenie, sa-i spunem, nu a putut sa-si puna cele 769 de tricouri aduse pentru vizita de 7 zile la hong kong.

coca cola sleepingrooms-a enervat atat de tare incat a scris un review oribil in care s-a plans ca la tony e murdar si ..tony se balbaie de furie, inspira-expira, inspira, calmeaza-te, fii calm ca bruce lee, tatal stapanirii interioare: casa lui tony este pe lista de dreamhouse in asia, toate review-urile sunt foarte bune pentru ca tony e painea, dar ce spun eu, e dim-sumul lui dumnezeu, apartamentul e glantz, in 3 ani de zile doar rusu-avocat de 28 de ani si iubita-doctorita tot p-acolo ca varsta, au strambat din nasucurile lor cirne la vederea lui, de fapt cand si-au dat seama ca tony o sa stea cu ei in casa, “pai asta e airbnb, locuiesti cu gazda” s-a aparat tony, o-chei, fie, dar am vrea totusi sa ne schimbi cearsafurile si prosoapele in fiecare zi, si vrem in fiecare seara o lumanare si sa ascultam blana pe kylie minogue la 2 dimineata, “prieteni, dar nu se poate, voi ati luat o camera cu 60 de euro pe noapte. asta puteti sa faceti la hotel de 5 stele. acusi va duc la four seasons, ia sa vedem cit costa?’”, tony a dat telefoane, 500 de euro pe zi si toarshu avocat si lady macbeth pot sa bage harlem shake in crucea noptii, catarati pe receptie, cu orasul la picioare, nu ne convine au zis oaspetii si au continuat sa traga cu prastia cu rahatel in micul hongkonghez: elibereaza dulapurile, da, da, ce tot atatea cutii de cola, d-ale dreacu, si la baie vrem sa ne punem noi lucrurile si mai vrem sa fumam in casa si sa te batjocorim pe cinste, du-ne la metrou, cara-ne bagajele, “si-si-si” tony se balbaie de indignare, “si-si cind au venit mi-au zis sa-i astept la ora x la metrou si ei au intarziat o ora, au aparut si nu si-au cerut scuze, n-au zis multumesc ca ii ajut, am intrebat ce s-a intamplat si serghei-evgheni-ivan mi-a spus ca ii era foame si s-a oprit sa manince ceva. la aeroport”, pai futu-ti pashtili si dumniezai, pai sa vezi ce ii faceam si ii dregeam.

povestea devine din ce in ce mai stanjenitoare si insultatoare, ca un episod din the office, dupa ce face overdose de marlanie, tony se trezeste cu reviewul care zice ca sta-ntr-o cocina si ca-i pute gura, ua-ua-ua, tony zambeste inveselit “si eu care nu credeam ca trebuia sa ne pupam”, e 2 dimineata si, la etaj, vecinul a trecut la madonna “time goes by, so slowly”.

revelionogarul pitic whiskey incearca sa mai obtina un masaj la shalele batrane, prietene mi-e somn, se impleticeste spre culcusul lui sub privirea materna a lui tony, hi olueis slip, maine dimineata il duce la maica’sa sa nu se plictiseasca singur in casa si sa se apuce de karaoke: doamna Li are 70 de ani dar si acum se dichiseste ca sa nu-i dea ocazia sotului sa-i fuga ochii la altele, celui de-al doilea sot, primul a picat testul ochiadelor si dupa 20 de ani impreuna si 4 copii a intrat pe mainile unei chinezoaice tinere, pentru ca nimeni nu vrea femei din hong kong, sunt autoritare, stanca, multe-s manageri darzi care te-nfig pin la tzatzisoare-n dosare si revizii, “iar aici nu-i ca-n japonia unde chiar daca esti sefica, egala cu seficu, tot ii torni barbatului ceai sau sake sau berica in pahar, ca esti femeie”, femeile din hong kong sunt niste amazoane si barbatul prefera o tarancuta din guangzhou care toarce-n poala si-ti taie unghiile de la picioare si..

mos craciun chinezesc. sau nu?e 3 dimineata in prima noapte a noului an chinezesc, eva kiss doarme dusa numai tony n-are somn, maine va spun de teoria orezului si de ce coreeni folosesc la deplasare coatele mai dihai ca pterodactilii. noapte buna

in anii ’80 visul romanesc era o dacie sa cari varza in judetu teleorman sau cucuruzu prin ardeal, copiii la bloc inghiteau paine cu zahar pe post de desert, se strangeau chingile, se punea scoci pe gaura din talpa pantofului si banutii cresteau in turnulete cit ortancu la casa de economii si consemnatiuni,  80.000 de lei pusi de-o parte, suferim acum dar in 7 ani suntem oameni si o sa sufere vecinii si nasulete si unchiuletu cind o sa ne vada in berlina.

de la masina, am sarit la showroom, ce sa vrea omul muncitor daca nu o casa d-aia ca-n dallas, 5 etaje, 25 de camere, acum 7-8 ani am trecut prin maramures intr-o dacie solenza, cu 30 la ora ca nu puteai sa-ti iei ochii de la viloacele gatite cu termopane de sus pina jos, trepte inalte si mana curenta de inox pe care tropaiau domnite in fusta inflorata traditionala, unde-s barbatii? la munca in germania, plecati in cruciada marcilor si a guldenilor. razboinicii valutei se intorceau franti in august sa mai toarne un etaj si sa mai intinda un rand de gresie, sa-si rupa gatul bunicutele pe ea, da, da’ mor in palat nu-ntr-o cosmelie.

vrajita de mitul descurcaroseniei romanesti, niciodata nu mi-am imaginat ca pentru vilocul flamand din curte trebuie sa traiesti in felul asta in pribegie: http://www.mandriesibeton.ro/film.php

sfarsitul lumii lent si nespectaculos, intre cladiri urate si neterminate, zice octav. popor trist, sarac in frumusete, macar daca ar veni sfarsitul ala mai iute, ca prea va chinuiti de mult.