brontosaurus diareicus

taximetristul sondeaza impresia facuta de columbia: si..ti-a placut? nu-i asa ca ti-a placut? da amigo, frumos rau la voi, gologanul laudei aruncat in canutza de tabla il zapaceste de incantare: sa vii si la anul, cu toata familia, cu unchii si verisorii si copiii pe care uite acusi sa te apuci sa ii faci, como no, como no? traficul spre aeroport e lejer, columbia e-n sarbatoare, ce fel? habar n-am da’ nu-i asa ca-i frumoasa columbia? dau din cap amortita, tahinele lichide de la arabul de aseara bolborosesc in matze, bre, ia zi, e misto sa fii taximetrist? aparent da, omul era medic, reprezentantul unei companii de medicamente si era stresat, in loc sa ia magne B6 si-a dat demisia, a luat un credit, din el masina si acu castiga 2000 de para pe luna din taximetrie, u-a-u, esti sigur? ok, nu 2000 dar sigur 1950 de dolari, frumoasa columbia, tare frumoasa.

atat de frumoasa incat ti-e greu sa pleci din ea, 189 de controale de securitate, intre degetele de la picioare nu ne-am uitat, ia sa vedem daca aveti tupilat pamant din frumoasa noastra patrie, nu, hm, atunci poate sub unghie, stewardesele-mi pun in brate un dosar de completat pina la lima, cum il chema pe primul caine, cind am facut primul panaritiu, care e numele de fata al vecinei de la 6, scriu ca nebuna vreo16000 de formulare pe care le-mpart la sosire functionarilor inmanusati , nimeni nu citeste nimic, imi fac vint in gura soferilor de taxi, aveti nevoie? nu, pe mine ma ia oscar, casc ochii la placutele de plastic, astept, astept, astept, 5-10-27-32 de minute, fac o tura de tzarc si, ce sa vezi, oscar si mustata lui alba atarnau c-un bilet de troleibus pe care scria “raluca”, de ce n-ai ales un timbru mai oscare mai? cine sa-mi raspunda ca oscar a taiat-o svelt spre parcare, ma rostogolesc dupa el chinuita de rucsac si tahine, n-as vrea sa spun ca lima-mi place de ma c.c pe mine.

oscar e pensionar, a fost contabil la o companie miniera romano-peruana care exploata aur, argint si cupru, romanasii nu aveau expertiza pe extragerea de metale asa ca si-au cam rupt capul si au fost siliti sa-nchida pravalia, de atunci oscar ii stie pe dumitru manescu-sefu partii romanesti si grigore pintilie, un smecheras care la decesul companiei a vrut sa ramana in peru, n-a tinut asa ca via columbia a taiat-o in canada, om bun, un om bun, canadienii i-au cumparat familia de la “ciaucescu” si acum citiva ani au venit toti sa ma viziteze in lima, am fost buni prieteni da-da, tuuuuuuuuuut, masina lu nenicu din stanga ne taie fatza noua, varful nasului cetateanului din dreapta si ciobeste barbia aluia de pe prima banda, se merge ca la balamuc, oscar imi face imperturbabil schema pensiilor din peru: politicienii si magistratii sunt cei mai chivernisiti la batranete castigand 2000 de para pe luna, urmeaza militarii cu 1500, nimic-nimic-nimic, ajungem dupa un gap de 1000 de para la bugetari si profesori care iau 400 si dupa vine prostimea cu 200, si matale unde esti? eu sunt nichipercea, 200 pe luna, platesc curentul, apa si ce-o mai fi si-mi ramin 50 de dolari sa traiesc, daca n-as face pe soferul la fiica-mea as crapa de foame, stai-stai-stai, deci noi mergem acum la bed&breakfastul odraslei? oscar mandru aproba, ba bine ca nu.

vesnica garua atarna peste oras, ne-nfigem pe autostrada de pe malul pacificului, camioane rastoarna pamant- buru-ruuuum, incarcatura dupa incarcatura umplu oceanul , faleza creste ca piparus petru si, desi totu’n jur e maro si gri, edilii vizionari ii zic zonei coasta verde: intr-o zi fiul meu, intr-o zi tot gunoiul asta va fi o pajiste paradisiaca, si au dreptate, acu’ 5 ani cind am trecut prin miraflores era la fel de sterp da’ acusi gradinile semiramidei atarna de peretii gigantici ai falezei si terenuri de sport cresc printre tufe de flori, nea oscare da’ nu va e frica de tsunamiuri c-o sa rada tot? nu duduie, tsunamiuri n-avem, cutremure insa da, de fapt nici d’alea de 30 de ani asa ca tot limanul-limezul-limanezul asteapta crispat apocaliptica zguduiala care-o sa trimita-n vale mallul lu larco si toate blocurile construite in ciuda gravitatiei, fix pe muchia malului.

pacu se repede schiop sa-mi roada mana, e chel si stramb-cainele national peruan, da’ ce zic eu, cainele imperial incas uraaaaaat da’ simpatic, mult mai simpatic decat stapina carmen, fiica poliglota a lui oscar casatorita cu francesco, italian din florenta cu fatza de thor, si-au deschis b&b de-o juma de an si-acum bocane si zdrangane, il maresc, asta e norocul meu sa ajung mereu sa stau pe santier; tahinele arabului columbian ma trimit de 8 ori la baie, intre reprize francesco imi descifreaza tainele succesului in industria ospitalitatii in america de sud, pe scurt aici nimeni nu stie cum e cu publicitatea pe net, pai sa nu te c..i pe ea de viata, ba da si inca asa ca la caritas, de 8 ori mai mult, pensiunea se anima, 2 americani extatici povestesc intamplarile de peste zi: and she was like and i say like, o spanioloaica simpatica imi baga imodium in cioc, al meu e la juju-n plasa in buenos aires, in drum spre baie dau de carmen care atarna pe net plina de dor, de cine femeie? de franta unde a stat 12 ani, parissss, je t’aime, dar de ce-ai plecat? m-am maritat cu francesco si am deschis la florenza un b&b care se chema tot casa nuestra si de 1 an am venit in lima, francesco n-a stat degeaba, pe linga pensiune a pus-o iute de-un restaurant si-un chiosc, brava flacau.

welcome to jurassic park, ma culc cu crampe si cu gandul la cevichele pe care-l voi manca maine, poate si-un chupe de pescado, pulpo con ajillo si tacu-tacu, dupa 5 ani m-am intors la masa celei mai smechere bucatarii din toata america si mie mi se gripeaza digestivul, stiu c-am mai zis asta da’ sa nu te c..i pe ea de viata?