nici medievalul nu mai e ce-a fost

infipti in trotuar, turistii casca ochii la proiectiile colorate de pe hotel de ville: pesti tropicali si anemone rubinii, domni cu mustata si cosanzene cu cosite in nacela unor baloane intens colorate, toata lumea mainile-n aer: se scot camere si telefoane si creioane, se apasa butoane, se inregistreaza si se ofteaza: uauuu, e beaux si e bello si e biutiful, zbang, se aprinde lumina in spatele unei ferestre ciobind spectacol meliesesc. cherchez la femme: e doamna de la contabilitate care face inchidere de luna si n-are timp de neghiobii d-astea fantastice, lebede si flori continua sa cada pe fatzada cladirii si sa se rupa in cerceveaua ferestrei doamnei contabile, ce va place mai mult? filmul sau banii?

in fatza la castel se asteapta in mici grupuri de revolutionari, scartzzz, usita din poarta mare a cetatii se crapa si doua doamne isi folosesc copiii pe post de berbece, casierita cedeaza si sare-ntr-o parte, bon-juuuuuur, susura si se tupileaza dupa un turnulet de bilete si pliante, nu-i prea rapida, copiii se foiesc, bunicii se vestejesc, simt ca imbatranesc, in medie se sta cam 4 minute cu capu-n ghereta casieritei, verifica retina?, nu, e doar sora europeana a lenesului, familia megalonychidae, pof-titi bi-le-te-le, pe dreap-ta es-te o ex-po-zi-tie de ani-ma-tie, mi se inchid ochii de somn, am fugit.

eu scap, dar un card de japonezi cade atins de vraja, zac prabusiti pe scarile cetatii, pe bancute, pe pervaz, toata lumea doarme, picoteste, ii cade barbia-n piept,100 de ani de singuratate, in dreapta salile castelului vuiesc, copiii intra val-vartej in expozitie, invart din manivele,  apasa isteric pe butoane, ating exponatele, auuuuuu, nu, nu si mai ales nu atingeti exponatele urla o paznica pitica si ii alearga prin odai, copiii se ascund dupa fustele mamitzichii, dar micutzul asiatic care se-mpleticeste, sprijinindu-se de turnul de piese de lego topite, apoi terfeleste cabina de jocuri pe computer, ca la numai 15 secunde sa darame o cutie cu jucarii, n-are unde sa se ascunda. ba da, se camufleaza in grupul de lesinati, se amesteca intre japonezii tavaliti pe la colturi si isi pierde urma.

nimeni n-are rabdare, o privire aruncata aici, 4 secunde cu ochii-n proiectie, de citit nici nu poate fi vorba, castelul e plin de comori: povestile genialului ceh jan svankmayer, run wrak cu rabbit, http://www.youtube.com/watch?v=fw3XyOyl47Q, probabil cea mai directa parabola despre lacomie, filmuletul cu dansul infocat al lui tarzan cu fecioara maria cu pruncul, ba nu, cu bran in brate, de fapt e tina turner si danseaza cu van gogh, personajele se schimba, ritmul persista, popeye o invarte pe brigitte bardot, isus valseaza cu grace jones; intre coloanele castelului sunt doua sculpturi: una reprezentand colectia de pantofi ai lui minnie si betty boop, alta moartea unui pluton de strumfi topiti de apa, vizitatorii baga un nas, adulmeca aerul, cih, o iau la fuga pe scari in sus, poate-poate dau de o colectie de halebarde, tunuri si ghiulele.

canci, in salile gigantice pustii sunt intinse pe peretii de piatra picturi abstracte si prin colturi au fost mesterite tot soiul de instalatii artistice dubioase, japonezii care au ajuns atat de departe mai trag un pui de somn, naruiti in fotolii, nici medievalul nu mai e ce-a fost. afara poporul asedieaza magazinele, hipsterii o ard in maneca scurta pe scarile mall-ului, mi-e de-un dulce si incep vanatoarea unui salon de the, primul nu are curent deci nu are cafea si de fapt nici tartine nu mai au decat doua si doar daca aduci tu painea de acasa si un pic de unt, halal. cu al doilea nu dau gres, media de varsta e 80 de ani, mosulanii au fost colegi de clasa cu de gaulle si au freze de jean marais, iata si singurul chelner de treaba din oras, curat fred astair, danseaza elegant printre mese, inghit un quiche, pun un kir peste el si punctez cu o ceasca gigantica de cafea insotita de o cana zdravana de lapte.

la un metru in fatza, prajiturele delicate sunt aranjate atent pe cartoane de maini inmanusate in matase neagra, veteranul de linga mine isi lasa poftele sa-i ridice cei 90 de ani si sa-i care la tejghea, alege 3 tarte si ar gusta si niste biscuitasi, mainile negre le aseaza in farfurii si aduc prada la masa, fiicele de 70 de ani ale lu tataita tin la silueta si dau din colt in colt, hai ca luam totusi o lingurita din asta, si din astalalta, hmmmm, ce delicios, ca la mama acasa, in 1932.

de fapt ce s-a schimbat? doar ca acum te pun astia sa cureti rahatul cainelui de pe strada, in rest totu-i la fel.