drumul spre inalta societate. partea I

sala de asteptare la ferriurile pentru macau fierbe, omenirea bulbuluceste, da in foc, coada se destrama, se impleteste, cat e ceasu? 8 jumate, in ritmul asta prindem bilete pentru barca de 1, bisnitaru cu noroace, dai un ban dar stii ca face, pentru 6 euro in plus sar capra, sar casa, ajung in fatza, in buza usii, strivita de geam de mareea de chinezi care sunt invitati de pe coli a4 sa nu cumva sa scuipe, ferryul asta apartine cazinoului “the venetian”, copia vestitului lacas de zaruri, pacanele si blackjack din filmele americane.

umbla vorba ca, de vreo cativa ani, vegasul a fost halit de macau, incasarile din fosta colonie portugheza le-au depasit pe cele din orasul pacatului original, normal daca te uiti la vecinul din nord, cel mai mare producator de jucatori compulsivi de pe glob, grupuri uriase de asiatici se-mprastie in fuga, ocupandu-si locurile pe barca, am plecat.

timp de o ora, televizoarele ne arata minunatiile care asteapta calatorul in taipa, bucatica din macau dedicata norocului, in venetian avem expozitia cu titanicul intr-o sala si cadavrele imbalsamate in plastic a lui human body in alta, o voce mandra anunta ca in sala de concerte a cazinoului incap lejer 15.000 de cetateni gata sa ramana fara suflare la numerele de striptease a lui chippendales sau sa-si scuipe sufletul la picioarele unor asiatici mai siroposi ca justin bieber, exista si showuri de arte martiale, un shaolin isi arunca dezinvolt piciorul dupa gat, u-a-u, vreau sa vad asta, chinezu din fatza mea horcaie in aerul conditionat dat pe polar, am promoroaca pe mustati cind cobor in terminalul din macau, vamesii privesc de dupa sticla chioscurilor cu scarba, nu tu buna ziua, nu bine ati venit, bunavointa romaneasca, vaai ce bine e sa te simti ca acasa.

ferryul are serviciu de shuttle care te depune in poala hotelului, la 3 kilometri departare, taipa e un santier urias,  constructii megalitice, piramide, turnuri, ceausescu si lenutza au visat marunt cind au fatat casa poporului, te simti strivit de peretii repeziti vertical, milioane de tone de beton care arata a butaforie ieftina, linga mine e unul din brand managerii nike macau, vine din hong kong sa supervizeze vanzarile, 80% din papucul cu virgulita este vandut chinezului venit sa-si joace economiile, coboara de pe vapoare in carduri gigantice, cu ecusoane in piept, marketingu cazinourilor le ofera pachete:casa si masa de 5 stele la 5 bani, stiind ca odata intrati la pacanele o sa arda bugetu pe 2 ani, totu-i sa-i momesti sa intre in capcana, omul de la nike zice ca acum 20 de ani macau era o mlastina pustie sub cerul albastru, acum piticuti cu berete vaslesc gondolele pe canale taiate in beton armat, langa domul din venetia, intr-un imens platouas hollywoodian, ma ciupesc sa vad daca durerea e reala, auuuu, in sfarsit ceva adevarat.

din venetian ajung la crown casino, linga e greek mythology, alerg pe holurile enorme, intestine de balaur asternute cu covoare de plus, o alta statie de shuttle, asta te duce-n oras, gratis, cind nu mai ai o letzcaie poti sa ajungi in macau si sa inghiti un dim-sum la tarabele din centru, o coada imensa se-nvarte intre benzi elastice, din nou buluceala, coate-n burta, i’m in, trecem podu si-n ochi ma-nteapa nu barna ci floarea de lotus din sticla si otel, cazino lisboa, o uratenie optzecista fara egal, inalta pina la ceruri, am ajuns.

maine va zic cum arata poleiala consumista peste igrasia coloniala. o zi buna