Monthly Archives: March 2013

solutia la criza pietei de munca din romania este…

March 17, 2013

Uncategorized

orbii ne asteapta la etajul 3 al unui bloc de birouri de pe queen’s road, secretara nu e oarba, d-aia nu a reusit sa ajunga maseuza, vezi bine ca avem de-a face cu un caz clar de discriminare pozitiva, cine ar vrea sa raspunda la telefon si sa plimbe hartii in loc sa pipaie serpii inodati pe spatele unui campion la crawl?, am ajuns prea repede si mi-e frica de vezica asa ca ma grabesc intre etaje, la toaleta femeilor, nu e hartie, cine sa vada asta? ma-ntorc si ma-ntind pe pat, cu fatza-n gaura sub care apar picioarele maseuzei oarbe, “heeee-looooo”, e singurul cuvant in engleza pe care-l stie, porneste sa ma framante in timp ce in compartimentul de langa, barbatusul orb mestereste la nodurile din muschii lui iulian.

mainile se-nfig si trag de carne, nu se aude nimic decat respiratia ei apasata, nu muzica tibetana, nu enya, nu nimfe la vioara, maseurul intreaba daca e indeajuns de dur, tortionara mea nu sufla o vorba, ma-mpunge, ma trage, fruntea-mi iese prin gaura din pat, sunt in picaj, durerea ma tine treaza, 10 minute dupa care ma obisnuiesc si incep sa trag la aghioase, “meee-daaaam”, al doilea cuvant in engleza, mainile oarbei ma-ntorc, fatza-n sus, incepem deztelenirea abdominala de primavara, 60 de minute, “teen iuu”, oarba-si strange mainile si se evapora din incapere.

de ce sunt orbii atat de buni la masaj? pentru ca vad cu palmele, nu se lasa pacaliti de ochi, viclean organ care iti spune ca barbatul de linga tine e cel mai frumos din lume desi cheleste, ii cad dintii si are picioarele-n x, imi amintesc ca in brasov, prin ’96 era un maseur orb, umbla vorba ca fusese muncitor la steagu si si-a pierdut vederea in ’87, dupa ce fusese batut zdravan de securitate ca a iesit in strada si-a dat cu tablourile lu ceasca de pamant si-a ciordit carnatii si cascavalul partidului din sediul judetean al cc al pcr.

alta varianta era ca a fost radiat si, el a avut noroc si nu a mierlit-o ca restul colegilor de rascoala, razele i-au ars doar ochii, si uite asa, neputand sa mai munceasca la turnatorie a ajuns sa faca masaj sportivilor cu muschiu rupt, un adevarat specialist, respectat, doar era singurul maseur orb din brasov.

secretara vazatoare imi insfaca banii, nu putini, orbii’s valorosi, serviciile lor costa aprig, tztztztztz, idee de biznis: de cum ma-ntorc acasa trimit transporturi de orbi din romania in hong kong, avem de unde, avem milioane si milioane de orbi in tarisoara noastra. am demonstrat-o cu varf si indesat incepand cu duminica orbului 20 mai ’90 si terminand cu ura nemasurata pentru chiorul.

frumosii din padurea adormita

March 16, 2013

dutevino

Leave a comment

ora 4 dupa-amiaza e cea cind zaharu fuge din organism, pash-pash, se strecoara pe la subtioara afara si te lasa ca pe-un ciorap gol, incapabil sa te tii drept, latiti pe drum, pensionari, studenti, chinezi, filipinezi si alte nationalitati se joaca de-a frumoasa din padurea adormita, e o epidemie, un veac de singuratate.

singurul oras in care poporul are boala somnului mai zdravan ca hongkongul este lima, autobuzele fugeau in oras cu o incarcatura de adormiti, barbi-n piept si tample zvacnind dreapta-stanga la fiecare groapa din sosea, acolo se doarme in crucea zilei, 11-12, probabil de la presiunea atmosferica, nu ca in bucuresti unde cu totii suntem zombi, agatati intre vis si realitate, nici calare, nici pe jos, nici cal-nici magar, jumatate de om calare pe jumatate de iepure schiop, si-am incalecat pe-o sa si v-am zis povestea asa, hai la culcare.

pielea tigrului din padure si alte povestiri

March 14, 2013

dutevino

Leave a comment

stanley e colonia de bogatasi a hong kongului, jiiiiiiimmmmmmm-jaaaaaaaaaaaaaammmmm, pe linga autobuzu cu etaj care scutura turisti in fatza mall-ului, se arunca-n curbe maserati si ferrariuri si bugattiuri si lamborghiniuri, fara numar, fara numar, pe plaja se-nsira, mana-n mana perechi de lezbiene standard, barbatusul cu pantaloni in vine, bocanci si tample rase, eventual un inel in nara, femelusul in fusta creata, pantofi cu toc si buze ascunse de o metereaza de ruj, caucazienii au umplut carciumile de pe malul marii, asiaticii se pozeaza indraciti pe pontonul de lemn facut bucati in buricul orasului, impachetat si despachetat in stanley, uite ce idee buna, ma gandesc sa-i propun lu gigi sa puna-ntr-o valiza curtea domneasca si sa o refaca in corbeanca, sa facem loc pentru inca 8 carciumi in centrul vechi si sa scapam ramasitele arheologice de atacul urinei de betiv.

nu numai pontonul a fost mutat de la a5 la g17 ci si casa murray, piatra cu piatra, stalpisor cu stalpisor a fost dezasamblata si reconstruita in buza marii, sub ventilatoarele de lemn burti se umfla cu pizza, tapas si carnat nemtesc, consumu infloreste la o aruncatura de bat de templul zeitei habarnamcumocheama, faimos pentru ca adaposteste o blana de tigru care a fost impuscat chiar acolo, in padurea din stanley, pe vremea cind era una de copaci nu de blocuri de 40×1 milion de dolari apartamentul, adica in anii ’30, un ofiter indian a scos pusca, a tras si ce sa vezi?, in loc sa arda vreun viezure a ucis singurul tigru satul de atata curry, care a coborat in sud, blana e inegrita, de la fumul de betisoare probabil, chiar si asa puchinoasa poate sa faca miracole, placuta de pe perete spune ca in timpul razboiului 2 bombe japoneze au cazut pe acoperis si nu au explodat, ce tot atata labuta de iepure, asta port bonheur de succes.

un ghicitor sta la panda, nereusind sa dibuiasca viitoarea victima, tony imi explica de ce nu are incredere in ei: daca ar vedea viitorul ar stii numerele la loterie si ar fi bogati, atata timp cat stau in cortuletele lor de vanzatori de pepeni asteptand sa le pice-n plasa vreo musca, e clar ca habar n-au ce le rezerva viitorul, sunt niste farseuri.

nu-nteleg de ce-si rupe lumea capul dupa stanley, ok, are cateva plaje modeste, niste temerari baga un crawl voinicesc in apa nu prea calda, mai are si singurul gazon de pe intreaga insula si chiar aici este primul si ultimul loc unde am intalnit turisti francezi carora le place apa si sapunul; in tunelul groazei care este piata de oricevreisinuvreisinuveiaveaniciodatanevoie din stanley m-am pierdut intr-un banc de vorbitori de franceza care nu s-au spalat din ’89, nimic neobisnuit, insa colindatorii cu dragon si tobe m-au impins intr-un magazinul de antichitati unde, printre vechituri, am dat de alti doi francezi care miroseau a nou, parfumati si curatei, pai vedeti ca se poate?

revenind la stanley, de fapt revenind ca sa avem de unde sa plecam, 40 de minute in tangajul busului cu etaj prin tunele, pe poduri si sosele, orasul e cusut si impletit cu asfalt, hop peste balta, am ajuns in kowloon unde se lasa seara, se scot tarabele, se da drumul la lectura din clasici…

hop, v-am pacalit, incepe sesiunea de shopping de amurg-seara-noapte, un grup de nemti tzipa inebuniti de chilipiruri, hong kongheze tip-top isi plimba cainii in posete, din corturile aliniate pe marginea drumului urla muzica de karaoke, un mos scrie cu sare pe-o panza intinsa pe jos, printre picioarele trecatorilor care se bulucesc sa auda ultimele vesti despre unguentul care te vindeca de buba anusului, pe masutele pliante aburesc castroane cu supa, se plescaie si se ragaie si se striga comenzi, un tigru bengalez trece printre staluri cautandu-si pielea.

nu-i aici prietene dar putem sa-ti oferim o husa pentru iphone cu hellokitty la numai 5 euro.

bucataria lu michelin la pret de cocosatu

March 13, 2013

dutevino

2 Comments

un pudel stirb latra spart de pe canapeaua de piele ascunsa de draperia bleumarin, se uita la televizor si nu se deranjeaza sa ne intampine, fiica pudelului puriu tropaie ascutit pe gresia neagra, arata a cavou dar sunt sigura ca n-am murit si am ajuns in iadul designerilor de interioare care iubesc scarile interioare din inox ci fac primii pasi, timizi, in “the legend”, private kitchenul unuia dintre bucatarii cei mai smecheri din hong kong, luati loc, luati loc, nevasta maestrului ne invita sa stam la o masa discret luminata de o lumanarica, pudelul batran mai ragaie de doua ori, hai pofta buna.

private kitchenul este o mare smecherie in hong kong, trebuie sa fii supernorocos sa ajungi sa vezi una cu ochii tai, turistii nu calca pe aici pentru ca doar localnicul e tovaras cu bucataru sau nevasta bucatarului sau verisoara bucatarului si astfel ajungi pe lista de oaspeti, de fapt asta e conceptul, ai 4-5 hai maxim 6 mese, numai prieteni-rude-vecini, meniul e fix, aperitiv-supa-2 feluri principale si desert, nu servesc alcool asa ca esti responsabil de spritz pe care ti-l procuri singur iar pretul este modest, ca doar nu-ti ciordesti prietenii.

toata povestea a inceput din cauza sars-ului, va amintiti? 10 ani au trecut de atunci, o statuie ridicata in memoria medicilor si asistentelor care au murit in timpul epidemiei trimisa de poporu vecin si prieten chinez, le preamareste eroismul, daca nu erau ei gripa spaniola din 1918 ar fi fie o gluma comparativ cu sars-ul din 2003, masti pe gura, biznisuri inchise, turism cataleptic, hong kong a tras aer in piept si s-a dat la fund, viata sociala ioc de unde si restaurante in faliment, concedieri, pai ce viata e asta? s-au intrebat bucatari cu stele michelin la epoleti, frica a paralizat orasul si trebuie sa luptam cu frica, se stie ca ea trece cind maninci vita wagyu si placinta de creveti asa ca maestrii bucatari si-au suflecat manecile si au inceput sa gateasca pentru prieteni, vecini, rubedenii, au bagat in bucatarie inca o masa si in sufragerie inca doua, si uite asa s-a umplut orasul de private kitchen-uri, frantuzesti si italienesti, cantoneze si shichuaneze, japoneze si coreene, dar chiar si asa nu apuci sa calci in vreuna fara programare facuta cu 2 luni inainte.

sau de pe o zi pe alta daca esti tovaras cu tony care organizeaza aici, in cavoul pudelilor, petreceri de ziua ogarului pitic whiskey, nevasta bucatarului ne prezinta meniul: stridii si foie gras de ratza, supa de ardei rosu, porumbel fripturizat, seabass provencale, sorbet si tarta de mere cu inghetata de vanilie, totul stropit cu vin din africa de sud, adus de tony care insa bea cu masura pentru ca trebuie sa plece la serviciu, sub mana lui e emisia statiei cnn, daca mana tremura de la citirica se duce dracului pravalia de cateva mii de suflete, hai totusi sa mai toarne un paharel, vinul il dezleaga si mai tare la limba, imi spune ca actrita principala din filmul cu gheisha face dragoste cu seful lui, eee? inghit recunoscatore tarta cu mere si mangai cu dreapta pudelul boss care s-a plictisit de programul de la televizor si a venit sa ne salute.

nota va rog, 45 de euro. traiasca sars-ul si efectele sale asupra gastronomiei hong kongheze, unde altundeva poate chiar si-un pensionar cfr sa manince capodopere construite de manutzele unui bucatar instelat de michelin?

asteroizi, dinozauri si tabelul lui mendeleev pe intelesul tuturor

March 12, 2013

cartea de marti

Leave a comment

daca e marti e “a history of nearly everything” de bill bryson. din care intelegem ca, indiferent ce zic astia la capatos, omenirea habar nu are pe ce lume traieste. la propriu. nu stim daca mica sirena nu si-a construit un imperiu financiar in groapa marianelor, nu stim daca acusi, cind suntem cu telescoapele pe cer, n-o sa ne paleasca din directia contrara un cataroi si ne trimite-n cer sa cantam cu dan spataru, e un miracol ca ne-am descurcat pina acum cu cele doua maini stangi pe care le avem, descurcat e mult spus, am ras- in numele stiintei-mii de specii, ce pasarica frumoasa, sa o prindem, sa o cercetam, sa o numerotam, sa o catalogam, in cap sa-i dam si cu paie s-o umflam, inventarul muzeelor au crescut si padurea a tacut.

cartea lui bill bryson te ajuta sa faci conversatie inteligenta la masa la socrii, cind iesi la tigara cu colegii, e scrisa destept, plina de anecdote care sa indulceasca adevarul care-ti umfla parul: ne place sau nu, calarim o piatra care fuge prin spatiu cu peste 100.000 de kilometri pe ora si noi nu stim de unde venim, unde ne ducem si ce ne asteapta dupa colt, nu avem nicio posibilitate sa o stapanim si o distrugem programat, scobind, otravind, omorand.

nu stiu daca istoria lui bill e tradusa-n romaneste dar daca beckham reuseste sa citeasca-n engleza, banuiesc ca sunteti in stare sa va descurcati la fel de bine ca si el.

http://www.goodreads.com/book/show/21.A_Short_History_of_Nearly_Everything

opera din bambus si pedepsirea scorpiei

March 11, 2013

dutevino

Leave a comment

in stanga drumului, invelit in carpe, creste un imens palat de scobitori, este opera din hong kong, impletita toata din betze de bambus, in colivia gigantica azi are loc reprezentatia tinerilor artisti ai operei cantoneze, si e gra-tis, ce incantare, o coada uriasa se incolaceste afara, militieni intind benzi si pun stalpisori care organizeaza multimea, in pavilionul din fatza chinezii fac uauuuuu si-si rotunjesc ochii la vederea machetei proiectului castigator al operei, in 2-3 ani, la cum erupe hong kongul, in locul nuielelor de bambus vom avea gradini suspendate, galerii de arta, sali de spectacole mii si stele faclii, eu as baga si-o shaormarie si macar un kaufland sa te-ajute cu un wurst inainte de reprezentatie, copilitze-n uniforma impart programul serii si un dosar cu qr cod pe el care, scanat, te lasa sa intorci cu degetul aratator opera pe partea dreapta, apoi pe stanga, in fatza e buluceala, militienii au dat drumul unui sarpe de oameni sa intre, iu-huuuu.

batranii alearga pe scari, organizatori striga ceva dupa ei, ce se intampla? domnitele cu pliante ne roaga sa nu ne grabim pentru ca sunt destule locuri pentru toti, nimeresc linga o orca din alabama, nadusita isi face vant cu programul, chinezii se precipita pe scaune, se cauta, niste tataitzi se distreaza scanand qr codurile, linga, altii joaca pe tableta angry birds, se urla, se cheama, se boncaluieste, se dau telefoane, sotul transmite live sotiei atmosfera urinara de la coada de la toalete, de fapt tace si surade pe ecran in timp ce dinsa ii zambeste inapoi si ii face cu mana, gong, se sting luminile, cortina de matase rosie falfaie si incepe spectacolul de opera cantoneza, un ghiveci amuzant de balet, costume, cantece, teatru, arte martiale din care nu-ntelegi nimic dar razi ca boul pentru ca eroina principala miorlaie in distress, face pasi mici, isi misca penele de paun din par, e machiata viguros, pometii-s chituiti strasnic, stai ca a inceput sa functioneze si subtitrarea, doua plasme traduc sincopat vorbele personajelor.

cumva imi amintesc de vremurile irinei nistor zgariindu-mi timpanul pe filmele cu bruce lee, cred ca prin 87-88 am prins o caseta cu good fellas tradusa de un nenic cu aptitudini de client service, omul habar n-avea cu traducerea, tacea si statea la panda ca o felina si apoi tasnea si iti facea o sinteza a discutiei: “au zis ca nu-l plac pe cutarica si s-au certat pe ceva neesential”, dar cind era vorba de scene de actiune se entuziasma anuntandu-ne ca o sa urmeze ceva tare de tot, “nu parasiti micile ecrane”, pacat ca nu poate sa spuna ce-o sa se intample, inapoi la opera din hong kong, ecranele tac, inteleg ca printesa cu paunu-n cap tocmai a primit o vizita de la o mica delegatie de fugari pe care-vigilente-fortele de ordine le-au arestat, unul din parnaiasi e logodnicu fetei, el l-a ajutat sa scape de la ananghie pe fiul imparatului x care a fost ucis de fratele sau care vrea sa puna mana pe coroana, printesa cu pene-n par trebuie sa-i ajute pe fugari pentru ca sunt rubedenii, logodnici chiar, apare un gras, chinezul chel de linga mine zboara-n tavan de incatare, a recunoscut personajul, e printul, hatrul print, fratele printesei-paun, dolofanu nu vrea sa-i primeasca pe fugari dar se razgandeste cand mai apare o dama, cine e dinsa? n-o sa stim niciodata, ecranele s-au gripat iar.

pauza 15 minute, opera reincepe, suntem intr-o padure de bambus, printesa s-a casatorit cu logodnicu sau, grasu a luat-o pe fata cea frumoasa, grasu are o fiica adolescenta care se teme ca mama vitrega o va bate, printesa e deja batuta de sotz, multa violenta, sala rade, femeile aplauda, da-da-da, muierea trebuie strunita, copilul trebuie educat, cu karata, ca-n viata de kungfuist, prin sala se plimba spectatori cu carje, bastoane si rabdare subtire, cunosc legenda si s-au plictisit grozav.

actul 3 intervine salvator, prea multa arta strica, eu zic sa bagam un shopping .juma de sala e afara. venit, vazut, bifat, plecat.

salariu de director la posta pentru chelneru de la cel mai meserias hotel din lume

March 8, 2013

dutevino

1 Comment

tony zice ca daca vrei sa bei ceaiu la peninsula trebuie sa faci rezervare cu o luna inainte, tony-tony-tony, cum le stii tu pe toate mai ceva ca adrian nastase din celula sa, n-am rezervare si n-am nimic de pierdut daca incerc, imi iau inima-n dinti si, picurand sange pe covoras, imi fac vant printre usile deschise de doi indieni de 2 metri, de-a dreapta un covor persan modest, mai micutz decat ce are gigi la el in drawing room, in stanga un alt covor persan, parca putin mai mare dar clar mai mic decat cel din sufrageria baciului becalian, mese-mese-mese, soapte si clinchet de vesela, argint pe portelan, clinc, chelneri gomosi si tacticosi oferindu-ti meniul ca pe sfanta scriptura, luati de va luminati!!

astept sa primesc masa, in fatza o familie de americani se-nsira la marginea covorului, n-au nici ei rezervare, nici englezoii din spate, chelnerul are un vacheron constantin la mana cit luna de pe cer, o fi fals, o fi luat de la pachistanezii de la colt sau e pe bune? cat castiga un chelner de la peninsula tinind cont ca hotelul e de 6 stele si un ecler e 17 euro? o zana aduce cappuccinoul, dinsa are la mana un omega cu nestemate, isi permite din salariu? nu cred sau cine stie ca oricum nu cred ca oamenii lasa bacsis aici, ca bogatanii, se stie, e zgarciti, nu-s toti generosi ca gigi-da stiu, ma obsedeaza oieru dupa ce am citit un articol in the guardian despre mnealui si razboiul cu abramovich pe valoarea hainutelor din garderoba.

si oricum pe aici nu-s bogatani, in orice caz nu la ora ceaiului, de-a stanga si dreapta sunt numai inchipuiti, ca mine: o pereche de pensionari australieni, profesorasi in adelaide pe undeva, blugi si pantofi sport si palarioara de turist impinsa pe ceafa, o masa cu rusi ingrasati pentru taiere, geci himalaya, nike fosforescenti in picioare, nu par sa fie niste spendari de succes, japonezi chitrosi la dreapta, fac poze la candelabre si si-au comandat cel mai ieftin ceai.

la toaleta la peninsula miroase dumnezeiesc, e baia lui dumnezeu unde ii place lui sa stea pe tron si sa citeasca cite 5 ore duminica, azi e vineri, dumnezeu nu-i la baie sau o fi la barbati caci la femei sunt eu singura si ma spal pe maini cu o spuma de violete cind o mana imi intinde un servet, o asiatica in varsta, imbracata in costum de camerista, sort alb peste sarafan negru peste camasa alba, zambeste in spatele ochelarilor cu rama de baga neagra, la mana este un rolex, ma uit atent, pare pe bune.

incet-incet-tiptil, creierul meu incepe sa inteleaga ce inseamna sa fii cel mai bun hotel din lume, nu pentru ca m-a rupt prajiturica sau m-a dat pe spate candelabrul sau m-a spart pianul manuit live de un domn in frac sau m-a indoit meniul asternut cu litere aurite sau m-a terminat gentiletea cu care a fost turnata apa in paharul de cristal.

cind chelnerul masoara timpu cu ceva care costa cit un apartament de 3 camere in brasov, cind doamna care spala bude isi trage manusile de cauciuc peste un logan, te gandesti ca domnii de la peninsula care ii platesc cit ii platesc, stiu sa le pretuiasca serviciile si ca daca castiga 8000 pe luna, mai ceva ca directorul de la posta, probabil ca atata merita si ca tocmai ai fost subiectul celui mai scump serviciu din lume.

Americanii mi-au distrus traficu pe blog

March 6, 2013

dutevino

2 Comments

Pentru prima oara din decembrie 2011, numarul cititorilor blogului a fost mai mic de doua sute pe zi. Ma uit in dreapta, in stanga, sus-jos, nu-nteleg pina cind, pina cind …domnul pi face conexiunile si ma lumineaza: restul sunt toti la inmormantare la chavez.
Deci mana americanilor, stiam eu.

ciocnirea civilizatiilor in noaptea artificiilor fara numar

March 6, 2013

dutevino

1 Comment

nathan road si canton road sunt inchise, din nord coboara, umar linga umar, batalioane si familioane, exod, tsim sha tsuiul se goleste, continentul se-ndoaie sub multimea bulucita la buza apei, mii de politisti aliniaza bulevardele, pe cel din fatza de la hotel peninsula l-au inchis complet, de ce? pentru masinile de salvare; dirijata printre gardulete natiunea ingroasa crusta de omenire prinsa la marginea lui victoria bay, circulati-circulati, bastoanele flutura in aer, fluiere-ti inteapa timpanul, la muzeul de arta nu se mai poate intra, ocoliti-ocoliti, pe star avenue refugiatii sunt ciuciti, zacand nepasatori pe urma sfanta a manutelor infipte-n asfalt ale lui jackie chan, catarandu-se pe bustul incordat sub bronz al lui bruce lee, asteapta de 3-4 ore deja aici, nu putem ramine, ne scurgem sute de oameni, incet-incet, inspre est, la marriott incerc o diversiune: cu pasi mari dau sa trec de un chinez de 2 metri, costum, casca-n ureche, “sunteti oaspetele nostru?”, nu, dar vreau sa beau un spritz la barul de la ultimul etaj, “intr-o seara ca asta, totul e rezervat. totul e rezervat cu 1 luna jumate inainte, imi pare rau”, ultima sansa, starbucksul din dreapta, tzasnesc printre tufe si iata-ma pe platforma, forez folosind coatele si-mi infig picioarele bine-bine-n scandura terasei, 40 de minute trebuie sa rezist aici si o sa am o vedere geniala la faimoasele artificii de anul nou din hong kong, cele mai FRUMOASE DIN LUMEEEE!!!!

un grup de nemti baschetbalisti au ras zeci de beri, masuta de metal e racita si zeci de ventuze ii acopera spatele, copiii dorm rupti pe umerii tatilor, mai sunt 20 de minute, politia opreste accesul pe balconul starbucksului, de ce? problema cu rezistenta, daca pica din cauza greutatii, daca lumea se infige in balustrada si aia cedeaza, daca pica drobul de sare si-mi omoara bebelusul, pe balcon se lafaie 15 persoane, pe cheiul golfului victoria, in fatza starbucksului, politia a lasat sa treaca vreo 50 de persoane, sa nu se produca o busculada-degringolada-huliganiada, un vaporas baga ture amenintator, inchizand navigatia pentru o ora, toate barcile si vasele si submarinele si portavioanele stau in larg, amusinand.

mai sunt 10 minute, imi iau un cot in pieptut, tai cu privirea-n dreapta reverul unui chinez inalt, mai inalt decat mine cu 2 capete, impinge un alt nenic si incearca sa-mi ia fatza, chinezii de ciaila-cum zice tony-sunt ca gazul, vor patrunde in cele mai mici cotloane lasate libere, le vor identifica si se vor prelinge, cite-un picior intre mine si grasa din fatza, o mana care se-nfige-n fanta libera de linga brat, acum are priza si se trage inainte, deja mi-a obturat 30% din vedere, dar nu ma las, probabil ca chinezul meu crede ca sunt vreo vestica amarata, prietene, te-nseli amarnic, sunt copilul cozilor comuniste, sunt mogli de alimentara, stiu tehnici de supravietuire in buluceala de la “portocale” si “adidasi de porc”, picioru-mi zboara inaintea genunchiului chinezesc, se impleticeste, se apleaca peste celalalt chinez, carat in marsupiu, il strapung cu privirea si ii spun “asta e locul meu, nu te bagi in fatza”, chinezul se sperie si da inapoi soptind “ok, ok”, e doar o diversiune, mai incearca o data dar am cotul pregatit, “d’artagnan mada faca”-traiasca tarantino si strigatele de lupta de geniu, chinezul se sperie si se retrage in dreapta.

victorie.

artificiile bubuie pe cer. ce bine ca nu-s cocotata la starbucks, n-as vedea nimic de prelata cu volanase, copilul vecinilor se trezeste si priveste buimac exploziile luminoase, rosii-albe-verzi-galbene-albastre, pornesc unite ca usl la alegeri si apoi se sparg in catralioane de factiuni, imprastiindu-se in urletele de incantare ale haitei, big-bang dupa big-bang, universul se recreaza in sute de feluri in fatza ochilor nostri, dar ce spun eu, in fata aparatelor noastre care inregistreaza tot, lumea traieste lipita de ecrane, uaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, artificiile pornesc vertical si apoi fac tumbe, oscileaza, trei piruete si buuuuum, erup in praf de stele, vecina geme de placere, ochi micsorati, gura cascata, 20 de minute de orgasm cu miros de praf de pusca, catralioane de fotografii si zambete si degete cracanate in “v”, a mai trecut un an, am supravietuit, un ultim tunet si spectacolul se termina, a-ca-sa.

multimea curge coerenta, corecta, organizata, zagazuita de lanturile de politisti, milioane de oameni au fost in seara asta la buza apei, cu ochii-n cer, milioanele bocane spre metrou, cativa politisti zic ca metroul e inchis, intoarceti-va, alti politisti zic treceti, un italian pe la 65 de ani organizeaza rezistenta in fatza incompetentei fortelor de ordine, isi trece nervos mainile prin barba si urla “schifoso”, trotuarul este congestionat ca artera unui halitor de slana, trei chinezi mai picura la deal, unul la vale, ce facem acum? italienii batrani erup in strada, militienii le iau urma, “nu e voie ca pe aici vin masinile de urgenta”, care masini schifoso?, hongkonghezi condusi de nepotul lui garibaldi trec bulevardul, civilizatia britanica amenintata de un acces de latinitate, suntem pe trotuarul celalalt, milioane de oameni captivi in tsim sha tsui, metroul nu circula, ferryul nu circula, busurile nu circula, apai atunci sa ne suflecam manecile si sa ne apucam de shopping, cu cat dai camera asta, da telefonu?, se bea adalmasu pe la colturi, se mesteca ratza pechin in balcoane, ma tupilez intr-un restaurant cu 2 stele michelin, aflu si eu cind iau meniul premiat in mana, prost sa fiu, noroc sa am.

mai mult decat rechinul omorat si inmuiat in supa, mai mult decat crevetele ucis si tavalit in sos picant, mai mult decat chelnerul care a avut treaba si nu a avut timp sa iasa la artificii, mai mult decat mama pentru care bucurestiul e un oras mare, traiasca norocul de a ma fi nascut in romania comunista care mi-a lasat timp sa citesc si m-a protejat de televiziunile lu voiculescu si a lui sarbu, traiasca agenturilii care ne-au scapat de ceausescu, traiasca iliescu si ponta ca ne tin mereu in miscare si tensiune, altfel m-as plafona si ..

hai ca au dat drumu la metrou si la ferry si la bus, traiasca englezii, traiasca americanii, nu ii mai asteptati, sunt toti aici.

cine trage sforile? kgb, dst, securite-a patra ipoteza de liviu tofan

March 5, 2013

cartea de marti

Leave a comment

de azi, marti 5 martie 2013 dau drumul la categoria “cartea de marti” in care va spun ce-am mai citit, ce mi-a placut sau nu, ca poate ajuta cind trebuie sa ii luati socrului sau matusii un cadou si va prindeti urechile la raft.

prima carte de marti e “a patra ipoteza” a lui liviu tofan, “ancheta despre o uluitoare afacere de spionaj” striga coperta, ancheta e, uluirea nu prea, cartea e ca o savarina de pe vremea lu ceasca, multa paine si un varf de frisca. saracie. cred ca rupeti cu ea la pensionari, fosti securisti si ziaristi cu halena de la cele 25 de beri baute seara de seara la muzeul taranului roman.

cuvantul inainte e gros, inceputul greoi, subiectul mestecat de multi altii: in ianuarie 82, ceausescu da ordin sa fie ucisi paul goma si virgil tanase si trimite un domn cu barba, chefliu si invartitor, tovarasu haiducu, sa le faca felul, haiducu insa tradeaza serviciile si da totul pe goarna la francezi, astia il cred pe cuvant suspect de repede si pun la cale o diversiune sa-l prosteasca pe cizmar: un agent dst rastoarna paharul in care haiducu pusese otrava care urma sa-l mierleasca pe goma si, la cateva zile, o masina a dst-ului il rapeste pe virgil tanase si-l duce intr-o ascunzatoare pentru cateva luni cit haiducu se intoarce in romania, il convinge pe ceausescu ca si-a facut treaba si isi scoate fratele din tara.

in tot circul asta e implicat si francois mitterand, noul presedinte al frantei, care isi anuleaza vizita oficiala in romania, de ce? de ce? se intreaba toata lumea intreaga la minte, pentru 2 parliti de scriitori romani sa-i dai teapa lu piticu? itele se incurca, datele ajung la presa care la sfarsitul lui august 82 publica adevarul: virgil tanase nu e mort ci a fost diversiunea serviciilor secrete franceze, stupoare, dar lovitura asta de presa opreste defectarea lui plesita-pe atunci seful securitatii care, ingrozit ca tradarea lui haiducu va indrepta furtuna de rahat inspre el, isi daduse acordul sa se refugieze sub pulpana paltonasului francez.

ok, deci plesita era obiectivul, nu doamnelor si domnilor, d-aia au zburat o suta si ceva de pagini ca sa ajungem la a patra ipoteza care este alta, ca nea haiducu fusese infiltrat ca sa-l mulineze pe domnul hernu care, in administratia lui mitterand, era foarte influent si ocupa pozitia de minsitru al apararii, domnu hernu asta avand insa o cocoasa de gunoi in carca: agent platit de kgb, caraman ii facuse dosar pe care l-a predat in 92 autoritatilor franceze, cadouas de pretenie de la romani pentru fratii lor mai mari care i-au invatat cu revolutia.

si pentru ca, inapoi in 82, ceausescu avea dosarul lui musiu hernu, stia deci ca e omu rusilor, l-a santajat pe miterrand cu el si d-aia cind buba afacerii “tanase” s-a spart si dst-ul a fost dat in vileag ca a organizat diversiunea, presedintele frantei nu a putut sa sufle o vorba oficial, sa condamne regimul asasin de la bucuresti, pentru ca cizmaru le batuse un cui in talpa. fin.

sincer, o carte care m-a dezamagit, mult blabla, mult tralalala, i-as da un 6 si asta numai pentru ultimul capitol, cel scris de virgil tanase insusi in anul 2009. iaca si un citat din dumnealui, cu ghilimele d-alea de nu stie ponta ce sunt: “minciuna si calomnia sunt simptomele unei boli a cugetului, or, scriitorul nu vindeca individual, el e mai degraba un angrosist care pune la dispozitia celorlalti leacuri pe care fiecare si le administreaza singur”.