pe aripile parfumului fahrenheit, in croatia&bosnia anului 99

taximetristul meu are sacou si miroase a fahrenheit, exact ca mana presedintelui emil constantinescu si ca mana mea stransa de cea a presedintelui constantinescu in anul 1999 la sarajevo cind coalitia nord atlantica si tarile de atarnachis de pe linga, se intalnisera la sarajevo sa discute reconstructia iugoslaviei, nea emil si-a udat masiv strangerea cu fahrenheit, miros dulce de putrefactie usoara, o saptamina am simtit in nara parfumu asta pacatos de pervers batran, d-ala care-ti da o bomboana daca-i faci o felatie scurta, zic asta chiar daca pe vremea aia imi placea de presedintele nostru si, in ciuda tomberonului cu rahat rasturant in curtea cotroceniului de pisicile de prin cdr, ii luam apararea si credeam ca o sa ne scoata de sub poala iliescului si o sa ne proiecteze in viitor.

la sarajevo am ajuns dupa un drum cu trenul la clasa a II-a pina la budapesta, o friptura halita-n graba pe malul dunarii si o noapte pe cearsafuri rupte intr-o camera de youth hostel impartita cu o evreica trista, apoi alt drum pina-n zagreb, 4 ore la spritz sucindu-mi limba-ntr-o discutie intortocheata cu 5 croati veniti la munca la unguri: maghiara, germana, italiana, engleza, rusa, am vorbit de toate, am baut de toate, am fumat de toate, granita, vamesu intreaba: unde mergi? “sarajevo, conferinta de pace, sunt de la ziar”, flutur legitimatia, zambete, da’ bani ai?, “pe card, doar n-o sa umblu aiurea cu banii la vedere”, pai trebuie sa vedem daca te poti intretine, auci, am 200 de dolari toti banii ca alde catalin si gasca de la curentu au zis ca s-au ispravit fondurile si daca vreau sa merg, sa ma duc pe barba mea, barba mea avea doar 200 de dolari tesuti printre fire, ce dracu ma fac?, investitia in taclale internationale cu croatii rupti din compartiment nu-i inutila, baietii vorbesc cu vamesu, il combina, suspina, se anima, am trecut, hai noroc, jivili, sa traim, sa-ntinerim.

autobuzu catre sarajevo pleaca dimineata la 6, e 22, ma incolacesc in jurul unei beri in barul autogarii, cocosi croati isi fac loc, blonzi si darzi, printre mese, pe scaunele de linga mine se aseaza tata si fiica, sarbi din vukovar, fata vorbeste ceva engleza, ore dupa ore baga la lopata si scoate mortii din morminte: da sticla la o parte, ii punem pe astia aici si pe astialalti pe masa ailalta si pe scaun e loc, si pe bar, petrec intreaga noapte in cimitir, printre cadavre care nu miros a fahrenheit, croatii au intrat si i-au ras pe toti, i-au ucis si i-au schingiuit, sunt rai, ai auzit vreodata de ustasi?, “am auzit”, croatii sunt dracu, “nici cu sarbii nu mi-e rusine”, o ura mazgoasa se suie pe masa, fata se uita chioras la barbatii care urla si beau si urla si beau si nu-si ineaca urletele in alcool: ii vezi, niste animale, nazisti, ne-ar omori pe toti daca-ar putea, hai ca e 6 si pleaca autobuzu. eu catre sarajevo, tu catre mortii din vukovar.

4 ani dupa razboi, bosnia e plesnita, rupta, sfasiata, casele sunt sparte, indoite, soselele gaurite, 10 ore pe scaune tari si sarajevo se arata ars si schingiuit, blocuri cazute, case pravalite, in centru, la biroul de presa, e bataie pe camere de hotel: nu-s, “ai rezervare?”, nu, “pai atunci cauta-ti un localnic care sa te ia in casa”. si uite asa am dat de emir, musulman bosniac, a vrut 50 de marci pe noapte pentru un pat in garsoniera lui de pe malul riului miljacka. enorm.

negociez hotarat, il combin la un vin, o carafa-i 20 de marci bosniace, de fapt poti sa platesti cu moneda germana, ca oricum raportu de schimb e 1 la 1, pretul patului scade vertiginos, emir imi povesteste de colectia lui de carti si de cea de discuri si de cea de benzi desenate, toate au fost vandute pentru alcool si tigari, fara alcool si tigari nu poti trece razboiul, fara intoxicatie, fara cap naucit, fara ochi injectati nu poti trece razboiul, “hai cu mine-n cimitir sa-ti arat ceva”, prietene-de cind am ajuns in zagreb traiesc in cimitir, nu mai vreau, emir ma taraste cu forta pe deal, intre pietrele de mormant sunt intinse fashii de plastic si pe ele scrie cu negru mare, clar: atentie, teren minat, “au pus mine-n cimitir, iti dai seama ce animale sunt sarbii? au aruncat oasele lu bunicu si ale lu stramosu-n aer, au pulverizat istoria”, cum sa ierti asa ceva, emir nu poate, emir nu vrea. povestea asta va urma-miercuri, ca maine e ziua cartii de marti.

si cind te gandesti ca totul a inceput de la mirosu de fahrenheit putrezit al taximetristului cu sacou si ochelari cu rama aurie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: