cum se face ca romanu-i mort dupa masini. si alte mistere dezlegate

citesti “intre orient si occident” a lui neagu djuvara si simetria fetzei iti e stricata de un ochi care rade ca nebunul si celalalt care plange isteric. schizofrenia reactiei are de-a face cu trecutul care modeleaza prezentul si determina viitorul. in paginile batranului liberal gasesti explicatiile precise pentru mitocania din tramvaiul de azi, lasitatea din politica de acum, siretenia colegutilor de la birou.

din exclamatiile calatorilor din tarile romane la sfarsitul secolului XVIII-inceputul secolului XIX, pricepi de unde are romanu buba la cap cu masinile si cum nimic nu s-a schimbat in privinta grozaviei drumurilor.

intelegi ca infulecarea pe nerasuflate a unor concepte occidentale, preluarea unor modele si costumarea in niste trentze vestice, e doar o spoiala menita sa pacaleasca un ochi neexperimentat si nu tine loc de civilizatia si cultura solida.

pricepi ca atunci cind esti maturat sub presul istoriei, nu poti sa fii altceva decat praf si ca, in ciuda vaierelor populare si a invocarii blestemului istoric, am avut noroc cu carul atunci, in 1866, cind ne-am trezit cu primul om luminat descalecat taman de la sigmaringen, prusia.

si nu in ultimul rind, te prinzi ca ortodoxismul placid, lenevos si ingaduitor cu cei saraci cu duhul, ne-a adus unde ne-a adus.

“intre orient si occident” este cadoul perfect pentru parintii spalati pe creier de protocronismul recent, pentru fanii antena 3 si, desigur, pentru copiii noilor beizadele. istoria se repeta.