Archive

Monthly Archives: June 2013

strazile pustii, omenirea fugita ca sangele din extremitati s-a ingramadit toata in stomacul orasului, e ora cinei si Florenta sta la masa sau se pregateste sa stea la masa, cozi de 10-15 persoane la intrarea in restaurantele mai de soi, chelneri despicand multimea: cometa giuseppe, cometa luigi, cometa flavio. carciumile nu au net, wifi pointurile din oras sunt colmatate ca tevile de apa in centru vechi al bucurestiului, ce ne facem fetelor, cum dam de-o carciuma unde teapa sa fie mica si sa penetreze soricul portofelului mai putin dureros? noroc cu stickerele de pe usi, uite antico fattore pare sa fie pe placul a jde retele de mancaciosi, de la tripadvisor la lonely planet la frommer, zagat, michelin, routard, coada solida de 20 persoane, n-are a face, sa asteptam ca intelepciunea britanica zice ca numai lucruri bune vor intalni cei care au rabdare. a noastra-intelepciune- spune ca asteptarea lungeste urechile. nici vorba, chelnerul gomos ne aseaza la masa, buster keaton in mizerie, nu zambeste, vorbeste putin, ce fel de italian e asta?

“ce va dau?” bistecca fiorentina desigur, omul ma masoara, “duduie, bistecca are cel putin 1 kilogram, nu cred ca e cazul”, cadem la pace pe o tagliata, un iepure si, in deschidere carpaccio de gasca uns pe la subtiori cu dulceata de pere, pe linga masa noastra plutesc imense nave extraterestre de carne, bistecca fiorentina aterizeaza in poala celor doi chinezoi micuti, care se infig, piranitos, si devoreaza in doar doua ore si patruzeci de minute un sfert din ea, bistecca fiorentina alearga spre cei trei spanioli din stanga, in jurul carora danseaza un chelner mai poliglot ca petre roman, friptanele plutesc pe funduri de lemn, sangele curge din ranile facute de furculite si cutite, bistecca fiorentina mi-am dorit si-o … gasca am primit.

gasca are un bonfaier cu care imi taie picioarele, noroc ca stau pe scaunel, imi taie graiul, noroc ca am 7 ani de acasa si nu vorbesc cu gura plina, imi taie cheful sa ma intorc in romania, noroc ca mai am cateva zile de stat, gasca tavalita-n pere e dumnezeiasca, semn ca totusi cineva acolo sus ma iubeste.

si uite si diafana tagliata, n-are un kil, are 890 de grame, un munte de carne de vita, franjurata in farfuria mea, transpir sub limba, transpir pe ceafa, galetuse sunt asezate la picioarele meselor si bureti, sa te stergi de sudoare, maninci, plangi, scoti apa din tine si bagi inauntru vin, doamnei din dreapta i-a curs rimelul, domnului din stanga i s-a format o baltoaca sub sani. 70 de euro pe o masa care in romania te-ar fi amendat cu 5 milioane ca nimic, in cazul in care aveai norocul sa ai asa un bucatar.

iar o sa visez intrigi, lupte si discutii aprinse cu fosti iubiti. tagliata asta o sa ma tina treaza toata noaptea.

intunericul dispare ca negrul de pe o carpa spalata cu domestos, piata domului straluceste, becuri si licurici chinezesti pe care o ceata de paki ii propulseaza in aer, bilutele luminoase urca in ceruri, copiii tipa: vreau si eu, mama vreaaau, vanzatori de inghetata si genti, de portofele si umbrele stau la panda, la ufizzi, sprijiniti in ramele de tablouri, artistii mai spera intr-o minune, e 12 noaptea, exact ora cind angelina jolie va veni cu cecurile si le va lipi cu scuipat de fruntea lor cite unul de 1 milion de euro pentru fiecare din capodoperele cu ingeri grasi, ingeri slabi, statui cu penis trist sau dudui rubensiune. mai stati 15 minute, sigur va veni.

in timp ce piazza miracolelor se-nfunda 10 centimetri pe an sub greutatea turistilor, restul pisei se ridica, rosu si manios, sub secera si ciocan, graffitiurile comuniste anunta ca aceasta cladire a fost eliberata de catre studenti, si astalalta, ca labele capitalismului au fost date jos de pe fragilul gatlej al bibliotecii universitare, lupta ideologic-imobiliara pare reala, fascistii nu au disparut in streangurile mossadului sau in america de sud sa creasca vite, sunt cu totii in toscana, bagand paste cu fructe de mare si tiramisu la o terasa in pisa, florenta sau sienna, dar, nicio grija, partidul vegheaza, bejan manuieste multiplicatoru si cheama comunistii la lupta.

prato, orasel lipit ca un herpes de buza florentei, are dom cu amvon exterior, un snop de biserici si o cetate, are magazine goale si spatii parasite, deci are criza, are criza-are partid care sa te invete lupta, urland in portavoci, sufland cu nadejde in fluiere, pe strazile pietruite se-nsira coloana demonstrantilor, sunt vreo 200-300 de mame bronzate si tati cu camasute pastelate, copii fluturand de mainile lor, pancarde, tobe. ce vor? protesteaza impotriva modificarii legii educatiei, viitorul tarii e in cumpana, carabinierii atarna elegant pe margine. manechinii geriatrici care-si beau espressoul la terase, dichisiti in sacouase cu batiste in picatele si parul lipit corect, cu gel, aproba revolta populara.

ia zi tiziano, de ce plecati dupa rosu, ca niste taurasi naravasi? e simplu, traditia comunista a toscanei vine din timpul razboiului cind baietii cu vinul s-au dat peste cap si s-au transformat in partizani care s-au luptat cu nemtii-fascisti, spre deosebire de aia din sud, care sunt de dreapta pentru ca au fost ocupati de americani si botezati intru consumism.

in toscana comunismul nu miroase a pumn de rus ci a mustacioara lu bunicutzu, care dupa ce a terminat-o cu fritzu, a ramas prins in panza legendarei rezistente si l-a dus si pe ala micu sa-i cunoasca tovarasii. unde altundeva decat la casa del popolo? aici i-a dat o tuica si l-a invatat de marx si lupta de clasa si drepturile muncitorului, hop-hop-hop: cine e casa del popolo asta? este o retea de cluburi-baruri-restaurante, un soi de casa pionierilor, organizatie non-profit, unde membrii pot sa bea, manince, distreze, platind foarte putin, pentru ca preturile respective nu-s incarcate cu taxe, cu mic cu mare, comunistii se strang la casa del popolo si joaca tabinet si fac strategii si beau o citirica, pai si de unde vin banii? vin din sponsorizari, de la oameni puternici care sustin cauza stangii, iar putinii firfirei facuti din vanzare acopera cheltuielile cu personalul, barmani, directori, femeia de serviciu.

tiziano a crescut pe genunchiul lui taica-su, stationat cu zilele in casa del popolo, “stii ca si biserica are tipul asta de case de ajutor? dar nu-i atat de populara, poate in sud, ca noi aici nu suntem religiosi”, tiziano nu a fost botezat, tata vicente-marx l-a lasat pe el sa aleaga ce vrea sa fie si el a ales sa fie ateu desi uite de craciun sta cu familia, ca vorba aia “natale con i tuoi, pascua con ti vuoi”, 1 maiul este mereu pe strazi, mereu cu pumnul strans, impungand barbia puterii.

voi ce sunteti acolo-n romania? stapani, zei. avem un partid mare, o casa poporului si mai mare si, in curand, o catedrala imensa. avem de toate.

am citit greu “the road” al lui cormac mccarthy, fiecare propozitie, fiecare fraza, luata de mana, plimbata agale prin fatza ochilor mintii, fiecare detaliu studiat, fiecare cuvant imaginat. am citit greu “the road” pentru ca e o carte grea, care te striveste, o poveste de 10 tone care te apasa pe suflet, turteste orice speranta, te ia de par si te trage in haurile gropii marianelor, ineaca, sufoca..

..pai si atunci de ce sa-ti faci rau citind cartea asta sinistra? pentru ca este construita ca o catedrala magnifica, cuvinte sculptate, propozitii si fraze tasnind in bolti fabuloase, o minune de arhitectura literara. si pentru ca-stiu ca o sa sune patetic-te invata ce este dragostea, nu amorul carnal, nici idolatria religioasa, ci dragostea de parinte care creeaza viata intr-o lume moarta.

e prea tarziu sa i-o dau maica-mii, e inutil sa i-o dau lu taica-miu, insa as pune-o pe lista de lecturi obligatorii a tuturor parintilor care inca mai framanta la educatia copiilor lor, poate-poate, o sa inteleaga ca iubirea nu se cumpara cu pantofiori si ipaduri si excursii la disneyland. ci cu.. dar mai bine cititi cartea lu domnu mccarthy, ca a fost tradusa si la noi, drumul se cheama. si da, e mai important decat destinatia.

ps. cartea asta i-a adus lui cormac mccarthy un pulitzer in 2007. semn ca e ceva de capul ei, daca nu ma credeti pe mine.

masinile se baga una-n alta ca dumicatii pe gatul lui fomila, gogaltz, gogaltz, florenta inghite mii de masini, ploicica asta face ca totul sa alunece mai bine, autocare si camioane si autobuze, taxiuri, motoare si scutere, dubite, toate curg grabite, se-nvart in ringhishpiru din giratoriu apoi se-mprastie-n 7 vanturi. ceva-mi scapa, am eu apa in urechi sau nimeni nu da niciun claxon?, sunt perfect uscata si da, nimeni nu da niciun claxon. nici aici, nici in pisa care incepe brusc, ca o veste proasta ca ai cancer de piele. pe breteaua care coboara de pe autostrada spre oras, se bulucesc masini intr-un numar de contorsionism: 1457 de elefanti, se leganau, pe o panza de paianjeeen, si pentru ca, nu se rupea, in fatza se mai baga 57 de masini, romaneste, ocolind grosu. astia aici, la mare, sunt mai golani, stiu siretlicurile din trafic.

fiind port, apare si negrul parcagiu si negrul care vinde genti chinezesti si negrul care le face pe amandoua si iti ofera si umbrele, nu vrei umbrele? atunci poate margele? nu multumesc dar sigur mi-ar prinde bine niste uraniu pentru urmatoarea mea bomba care va spulbera toate stalurile cu sorturi cu david in cucu gol si coada de a intrare in turn si chinezoaicele care se pozeaza sprijinindu-l in aer sau strivite de greutatea lui si stolul de negrii care te drogheaza cu plastice si..

pe pajistea din piazza dei miracoli, sunt prabusiti supravietuitorii celui mai mare naufragiu turistic vazut vreodata, adusi de valurile de autocare si aruncati pe iarba sunt zeci de copii cu fetze trase, olandezi apatici, nemti incruntati, americani imensi, unii isi recapata puterile si, dupa ce scuipa 18 euro, iau calea cozii de urcat in turn, coada e gigantica, de leopard de zapada, groasa si intortocheata ca un kurtoskalacsi. idee de biznis: negrii ar putea sa vanda kurtosh sau mici, ceva de halit ca pina ajungi sa intri la turn te-mputinezi de foame.

nu stau la coada, prefer baptisteriul, cel mai mare din toata italia zice fluturasu, creat in 1152, pe vremea cind la noi se descoperea delicioasa mancarica de potbal, un domn rupe demn biletul si intru sub cupola uriasa, iaca si amvonul facut de pisaro, alt amvon iesit din mainile harnicute ale lui pisaro, omul avea multe comenzi, “silencioooo”, comanda o voce calda, statia baraie, un cantec in latina se-nalta sub bolta, alearga pe peretii circulari si iese afara prin geamlacul din tavan, spirito santooooo. turistul inghetat in miracolul momentului reporneste greu, ametit, ce-a fost asta?, e paznicul de la fix si si jumate care intra, canta, ne incanta si apoi iese sa urecheze copiii care arunca can-uri de cola pe linga cosurile de gunoi.

si acum? hai la camposanto, muzeul cimitir, facut pe pamant din golgota adus de cruciatul ubaldo, campo santo a fost marea atractie a pisei inainte ca turnul sa-i ia fatza, plin de sculpturi, basoreliefuri si picturi. a fost distrus in 1944 de o grenada care i-a terfelit fatza, acum, o armata de restauratori au reusit sa refaca frescele lui buffalmacco. triumful mortii, iadul, judecata de apoi te ameninta colorat de pe pereti, printre pacatosi si virtuosi sunt celebritatile vremii, un soi de can-can etern, iote draga ca pe francesca au pus-o la aia buni, eu cred ca s-a culcat cu pictorul si uite-l pe spinello saracu, acolo, dezbracat, in stransoarea krakenului, e clar ca nu a dat bani cui trebuia. un soi de rds-antena 1, santaj si idolatrie, out in the open, pe peretii care dau spre curtea interioara unde, intre tufele de trandafiri e ingropata o antena.

catedrala poate fi vizitata pe gratis, popoare se strang umar linga umar linga avonul cui? al lui pisaro, normal. avem si aici moastele sfantului rainieri, sfantul patron al pisei, dinsul a fost ingropat-dezgropat-transat si impartit in jde relicvarii, sa aiba toata lumea parte de-un osulet infaptuitor de minuni. sub orga e madona cu pruncul, salvata din incendiul care a parjolit catedrala in secolul XV si tinuta pret de 400 de ani sub voaluri, nimeni nu i-a vazut fatza, nimeni nu a stiut cum arata pina la omieoptsutesiceva, daca salvau un balustru in loc de fecioara? daca era ca-n celebra istorie de la cutremurul din 77 cind sotul si-a luat de mana sotia si a zbughit-o din cofetaria de la parterul blocului Dunarea doar ca sa observe afara ca a luat alta duduie? puterea credintei este puterea adevarului.

adevarul e ca mi-e foame, credinta mea este ca voi reusi sa evit capcanele turistice, cu meniu turistic, cu pret turistic, cu zambet turistic si voi gasi ceva demn de un om cu sufletul curat care leaga 3 cruci in fatza bosonului lui higgs care se iteste din spatele lui Isus.

bariera se ridica, masina sfarma pietrisul pe cararea dintre maslini si urca in parcarea  marmoreana din fata palatzocului “sorgente di francesca”, “care palatzoi?”, intreaba cu modestie un domn de 200 de kile, “asta? asta e o ferma modesta, asa-s toate in zona”, 20 de camere, tavane pictate, semineu imens in care poti sa arzi un sat din teleorman, feronerie de la 1500, tacamuri de argint si lenjerie de bumbac egiptean, cada cu picioare de bronz si vitralii la baie, o ferma modesta, ce mi-e moeciu, ce mi-e chianti, niste tarani si aici si acolo.

“sunteti din romania? mul-tzu-mesc” zice moby dick flexandu-si viguros tz-ul romanesc, hooo-paaa, vorbesti romaneste pentru ca esti dovada vie ca dacii-getodacii sunt tatici etruscilor si deci ai latinilor si deci ai vostri, macaroane de toscana, “nu. vorbesc romaneste pentru ca babysitterul lu sor’mea era romanca si eu am fost combinat cu ea cateva luni”, deci tot pasarea-branza-barza ti-au pus in gura esentialele “te iubesc animalule”, “ai platit intretinerea?”, “da-mi tot salariul mie. multumesc”.

unde mancam? sora balenei isi taraste prin curtea plina de flori trena de copii si cainele lup, misterios denumit “lupo”, mancati la torre sasso, e icisa, dupa deal, 20 de italieni urla ca un stadion de nemti in delir, copii iti ies din ureche si-ti intra pe maneca, fac zid in fatza televizorului la care e meci, cu cine tineti?, cu barcelona, si eu si eu si eu, de unde sunteti? spania?

nu prieteni, romania, astept flegmuta calda in ochi, nu vine, vine insa pici cu ragu, cine sunt pici cu ragu? panglici de paste toscane late, tavalite in tartufo si carne, franjuri de perdeluta antimusca atarnand la usa la tamara-n vama veche, pici si pizza si vin la 5 euro carafa de jumate, nu reusesti sa treci de 30 de euro orice ai face. chelnerul e patronu pravaliei, un urs de 2 metri pe care-l cheama tiziano, a facut facultatea la yale si acum cara farfurii pentru biznisul familiei, bland, cald, opusul obrazniciei cu papion din mamaia. mai veniti pe la noi si va arat adevarata casa a lui dante si biserica unde a vazut-o pe beatrice si va arat si turnu pe care l-am cumparat tata in ’70, cind toata lumea radea de el ca si-a pierdut mintile si se duce la tara in loc sa ia calea orasului si v-o arat si pe prietena mea din calabria si colectia de vinuri si ..

venim tiziano, sarna, daca toti taranii ar fi ca tine, oare cum ar vota teleormanu la europarlamentare?

Design a site like this with WordPress.com
Get started