Archive

Monthly Archives: June 2013

visul meu este sa am o librarie intr-un oras in care cetatenii nu folosesc cartile doar ca sa faca vant micilor care se prajesc alene pe gratar, uite ca domnu flavio care si-a deschis librarie de limba engleza in trastevere unde americanii sunt mai desi ca tzatzele cu silicon la emisiunea lui capatos.

cum merge pravalia? vinde in nestire clasici, carti despre istoria romei si literatura de calatorie, aduce autorii la serate cu cititorii, curge vinul, curge conversatia, iese din matca si ajunge invariabil in politica.

flavio traseaza terenul de joc: mafia e in parlament, gomorra imparte teritoriile in economie, voi sunteti in aparare, tu atacant, tu conducator de joc, tu esti aripa dreapta. dupa plecarea lui monti-hulit de detractorii din toscana pentru legislatia care a terfelit putinele economii ale clasei de mijloc, acuzat ca este un economist de biblioteca, fara habar de ce se intampla in realitate- sau salvatorul italiei, daca pui urechea la fanii sai..

..dupa plecarea lui monti deci, a venit letta, un nene cu ochelari si aspect curatel, de sarpe miop si intelept. de fapt o fatada pentru berlusconi-anunta flavio. fara berlusconi coalitia de dreapta nu avea cum sa triumfe, gravitatia lui berlusconi striveste orice incercare de a evada din atmosfera poluata a dreptei.

dar de cand e dreapta un concept gresit? nu e in general, insa in italia, dreapta inseamna bani pompati in nord, in buzunarele marilor industriasi, centrul si sudul sunt lasate de izbeliste, megacoruptia a crescut ca tumoarea gigantica a lucicai bunghez. “italianul nu suporta sa-i spui adevarul daca e unul crud. prefera sa fie mintit frumos”, prefera deci sa-l voteze pe berlusconi decat sa auda vreo veste proasta din gura lui monti.

dreapta e un soi de stanga vopsita, legea e un foetaj care ascunde fire de par in crema de vanilie, “tu ai de platit taxe de 100 de euro, vine guvernu si spune ca acum iti da o scutire si trebuie sa platesti doar 70. poporul e vesel si nimeni nu se gandeste cine acopera aia 30 de euro care nu mai ajung la buget. pai iti zic eu de unde se acopera, din banii tai pe care iti vor pune noi taxe, ascunse, mariri de fiscalitate picurate pe sustache, in timp ce tara sta cu ochii beliti la tzatzele demoazelelor plimbate prin studiourile televiziunilor lui berlusconi” zice flavio.

suna cunoscut? nu trebuie sa fii patron de librarie ca sa vezi similitudinea. dar pentru asta trebuie sa mai lasi televizorul si sa mai pui mana pe o carte. mai ales ca vine weekendul.

pe autostrada spre roma, la benzinarie un italian isi trage tacticos manusile de plastic pe maini si purcede sa alimenteze. de unde are manusi de plastic, le-a adus de acasa? nu duduie, uite dispensorul de manusi, ca sa nu puti a benzina atunci cind ii treci mana prin par iubitei.

benzile se-noada, traficul curge gros ca dunarea la budapesta, nimeni nu tine banda, nimeni nu vrea sa tina banda sau nu poate sa tina banda sau poate ca doar eu vad benzi si reguli acolo unde macaroanele vad oportunitati, vjjjjjjjjjr, al 128-lea van imi taie calea, ma-mpinge inspre camionul care alearga manios in stanga, toti trei ne-nfigem in intersectia in care au inflorit cateva zeci de scuteristi, roiuri de tzantzari bazaind la lumina rosie a semaforului.

trafic infernal de vietnam. daca va mai spune cineva vreodata ca bucurestiul e varza, opriti-l in fata computerului, intrati pe youtube si cautati trafic hanoi, trafic ho chi min, trafic vietnam. cum e asta: http://www.youtube.com/watch?v=Uz5uxAsrbwI, nu va lasati pacaliti de primele secunde, mutati la 0.39, cascati ochii si cu mana dreapta bateti repede 3 cruci. halimaiul e la fel de aprig si in roma, aici insa se circula cu viteza.

degeaba incerc sa descalcesc matematica traiectoriei domnului din stanga, ramine la fel de neinteles ca rationamentele maica-mii. gresesc drumul o data, de doua ori, de trei ori, suvoiul ma-nvarte, sunt o punga billa prinsa-ntr-o bulboana, dupa 1 ora 40 reusesc sa ajung in fata biroului rent a car sa predau masina, un francez demn intreaba de ce ar avea nevoie de asigurare, doar sofeaza de 50 de ani, in parcare toate masinile sunt tesite, troznite, batucite, “ia-ti prietene asigurare, asta e roma, nu paris”.

coada din fatza de la pizzeria remo e ca un banc multicultural, avem americani sumoisti, avem francezi partzari, avem contese ofilite rujate intens, operate si vopsite strident, avem birocrati in costume, avem mustati ghidon si par lipit cu briantina, peste zgomotul de turbina al cozii se inalta trilurile unui vrabioi gras care ghideaza multimea: doi la masa 1, trei la masa 4. poporul se executa, huruiala de cascada a multimii ineaca urechile, 12 muieri bocane pe tocuri pe gresia modesta si se aseaza la masutele de plastic. suntem in cea mai faimoasa pizzerie din roma, cartierul testaccio, al mai pe val cartier roman. doua pizze alearga la baiatul, salsiccia cu fasole la domnita, bruschete cat ozeneurile la domnu, prosoapele de pe cefele groase ale nenicilor care fac pizza (m-am gandit 3 minute cum se zice pizzaiolilor, pizzaioli. niciunul nu suna bine asa ca am dat-o pe romaneste ca si stiu cum stau la panda filologii sa ma bage cu nasul in gafele gramaticale) picura sudoare. sanatate.

mirele si mireasa sosesc in caleasca, sunt imbracati in costume ceremoniale japoneze, ea-gura desenata rosu pe varul fetei, el-mustacioara de hirohito, frac, pantofi cu scartz, calca marunt si des pe linga caleasca, ii prinde mana si o ajuta sa coboare, florenta la picioare, pozarul e in pozitie, ram-pam-pam-pam, trage 50 de poze pe secunda, se vede domul? se vede? se vede podul? hap, nu se vede, pai baga si ponte vecchio in cadru. arcuit peste arno, este singurul care a supravietuit celui de-al doilea razboi mondial. miscati de frumusetea lui, nemtii nu l-au pulverizat, fritz ai tu asa ceva la tine acasa? nein, dar tu hans? nici eu n-am vazut ceva atat de frumos, dar tu siegfried? nici eu nu stiu ca in thuringia sa fie asa ceva, pai atunci voi si cu prietenii vostri veti muri aparandu-l de aliati, dar nu va atingeti de o caramidutza din el.

nemtii. bunica lui toni povestea ca in 1943, cind au trecut prin satul ei, nemtii au impartit ciocolata copiilor, erau domni, curati si binevoitori, atenti si politicosi, niciodata nu au insfacat ceva fara sa ceara inainte. daaa, niste domni, asa erau nemtii, cind au ajuns in ’44 la bunica-mea. ofiterii tzitziritzi i-au rupt inimioara ei inegrita in soarele baraganului: ce lumina mamica, ce oameni frumosi si de treaba.

stereotipurile se formeaza acumuland valuri de informatie similara, informatie care iti intareste parerea preformulata, dar noi suntem inclinati natural sa strangem doar datele care ne confirma teoriile, deci rezultatul este puternic influentat de ipoteza formulata. nemtii sunt drepti, domni, blonzi, reci. italienii sunt veseli, dezordonati, agitati, creativi, isterici. romanii sunt..hopaa, depinde pe cine intrebi, unii pun botul la retorica nationalist triumfalista: destepti, frumosi, ospitalieri, muncitori, conducatorii noului ierusalim.

sau sunt: lenesi, hoti, vicleni, descurcareti, impostori, murdari, prosti, manipulabili, lasi daca ii intrebi pe depresivii cu actele de imigrare in portofel. stiu romani carora le este tarsha sa spuna ca sunt romani atunci cind sunt in strainatate, iar cind sunt in italia tarsha se transforma in frica. si daca-mi dau in cap, si daca o sa creada ca le ciordesc prosoapele?

gregorio sporovaieste in spaniola, crede ca sunt din argentina pentru ca in contul de airbnb, e trecut buenos aires ca oras de origine, gregorio a lucrat in constructii in spania si eu nu stiu ce sa fac, daca vreun marian i-a ciordit banii sau vreun viorel nu se spala pe picioare si imputea baraca? stii, nu sunt argentinianca ci romanca, astept sa cada barosul in tampla, gregorio tace incurcat. ma simt impostoare, camuflata sub falsa identitate a noului papa francisc, gregorio mesteca ceva-ntre dinti, astept:

..”te iubesc. du-te-n pizda ma-tii”. uhhhh, am trecut proba, romanii din spania l-au invatat toate injuraturile posibile. romanii sunt generosi.

pentru cine vrea sa inteleaga cine a tras in noi dupa 22, cine a chemat minerii, cine a castigat alegerile in 90, cum au fost castigate alegerile in ’90, cum au fost castigate alegerile in ’92, cine a pierdut in ’92, cine a pierdut in ’96, cine a castigat in 2000 si tot asa pina la referendumul din 2012; pentru cine vrea sa stie cine conduce azi romania si cine e in spatele a 23 de ani de creiere spalate, apretate, impachetate si puse in sifonier, la intuneric, intre bani si sapunuri fa,  exista o carte care explica totul in cel mai simplu si elegant mod cu putinta.

se cheama “imparatul mustelor”, a fost scrisa in 1954 de englezul william golding. este o carte despre frica, violenta, pierderea inocentei, despre natura umana si relatia incestuoasa cu raul, despre neputinta de a vedea binele. si mai cu seama despre ura speciei noastre pentru oricine e diferit.

are ochelari? arde-l frate, da-i o bata-n cap ca sigur e intelectual si un sut in coaie sa nu mai faca altii ca el. are par pe fatza? este taranist, da-i un sut in coaie, are parul lung? inseamna ca ia droguri, trage-l de pleata in sant si da-i un sut in coaie, e gras? inseamna ca are bani, probabil dolari, pune-l la perete si da-i un sut in coaie.

istoria noastra post-revolutionara e plina de batjocoriri ale oamenilor altfel, abuzati doar pentru ca nu aveau voci tunatoare: doina cornea, ana blandiana, matzaitele, urate ca moartea, petre bacanu gnom cu voce de retard, coposu-fatza de mort, schelet ambulant, regele mihai-shashaitu, urecheatu, menajeria nu-i completa fara tzapu, chioru, klingonianu.

ne e frica de ei, scapati de ei. nicio grija fii mei. peste toate si peste toti troneaza, nemuritor si rece, tatuca, presedintele onorific, personificarea raului. imparatul mustelor.

 

porcii mistreti se alearga la liziera lui san gimignano, oraselul este o capcana uriasa de ursi americani si de vulpi frantuzesti si de cerbi japonezi, in fiecare an fiecare amarastean care s-a intamplat sa traiasca in san gimignano primeste din oficiu un dumicat de 500 de turisti. pastrand proportia asta ar insemna ca florenta sa-si deschida  portile pentru 150 de milioane de calatori pe an. nu o face, orasul nu-i vizitat nici macar de o zecime din numarul enuntat bombastic mai sus. imaginati-va stresul san gimignienilor la sosirea hoardelor care cumpara, beau, maninca, pozeaza, fac dus, claxoneaza, vorbesc tare sau susura serpeste la fiecare colt de strada, sosete in sandale, guri cascate, capete date pe spate, priviri strapungand plafonul de nori. unde e varful olimpului? san gimignano e faimos pentru turnurile impresionante in care niciun icar nu s-a grabit sa-si zobeasca fuselajul.

turnurile sunt albe, cainii sunt toti aurii, batrani si artritici, pisicile sunt niste pume plictisite care abia au terminat de mancat jumatate din rusul asta si piciorusele francezului astuilalt. templierii au fost si pe aici, au fondat biserici si bed and breakfasturi si au pus bazele cooperarii cu fabrica de posete din china care acum aprovizioneaza magrebienii care bat in sus si-n jos orasul, vreti o gentuta? nu prietene, incep sa prefer surdo-mutul de tren din romania. tacerea este-iata-de aur.

templieri avem si noi la cartza, la igris, avem teutoni la prejmer si harman, dar niciunul din cei 500 de turisti pe cap de locuitor al lui san gimignano, nu are habar ce e aia cartza si igris, nici prejmer sau harman: o firma de avocatura nemteasca? doua firme de avocatura nemtesti? nu domnilor si doamnelor, ultimele sunt doua spectaculoase biserici fortificate din secolul XIII, plasate la nici 20 de kilometri de brasov. minuni arhitectonice pe care le viziteaza doi trei englezoi speriati sau niste sasi intorsi sa vada unde a crescut bunicutza inainte sa ceara reintregirea familiei si sa o stearga in padurea neagra.

intrebare: cum reusim sa pastram misterul? cum se face ca nici dracu nu stie nimic despre noi cind e vorba de lucruri bune? cum reusim sa ascundem tot ce e bun sub un strat gros de unsorica si sa scoatem la inaintare ciotul bubos cu care cersim un banut pentru ca, vezi bine, suntem victimele istoriei?

aceeasi istorie care ne-a dat teutoni, templieri, biserici fortificate, biserici cisterciene, dinozauri pitici si placutele de la tartaria. aceeasi istorie pe care nu o stie nimeni, cazuta dupa un fiset ca dosarul unui viitor soldat cu pile la ofiterul de recrutare. cui ii trebuie istorie cind acum trebuie sa te pricepi doar la ciordeala?

 

cea mai grozava incercare pentru o casa de productie in romania este sa se descurce cu un scenariu care zice: “suntem in fatza unui conac, sirurile de vitza se intind cit vezi cu ochii”, nu vitza e problema, ce te faci cu mezonu? il pui in postproductie? 50 de ani de comunism acid si inca 20 de lene-prostie-lacomie au dezbracat tarisoara de demnitatea arhitectonica a timpurilor trecute. herculane a fost lasat sa cada, art nouveaul a fost violat de pensiunile portocalii cu geam oglinda ale ghertoilor cu bani care viermuiesc pe cadavrul fostei statiuni. sinaia*, drumul spre peles, te tarasti printre chioscuri de lemn care vand tirbusoane cu dracula si melci gonflabili chinezesti, piatra cubica e aici, dar aici nu mai e, a fost si este ciordita de intreprinzatorii rromi, ziua in amiaza mare se apleaca si-o smulg din caldaram bucata cu bucata, gardienii picotesc in timp ce drumul dispare de sub talpile lor. duca-se.

lasam in spate insula de latrinitate si ajungem in toscana. torre del sasso, anul fabricatiei-1400, peste drum un alt conac de la 1300, mai avem un castel pe deal, colea, de la 1200, biserica de la anul 900 si una mai tinerica, de la 1200. in 1954 torre del sasso era fabrica de ulei de masline, in castelul de pe deal era o alta presa de ulei. in conacu de peste drum era frizeria, duminica se facea coada pina-n strada, macaroanele se aranjau pentru slujba, nu se face sa te vada doamne doamne cu perciunii neingrijiti. apoi a venit mecanizarea, coada din fatza frizeriei a disparut, poporul s-a mutat la oras, conacele s-au golit insa lepra romaneasca n-a calatorit in italia si constructiile au ramas in picioare, neatinse.

timp de 40 de ani, pina cind italianul si-a scos nasu din menghina si-a dat orasul pentru viata la tara, nimanui nu i-a trecut prin cap sa fuga cu barnele din tavanul castelului parasit x sau sa demonteze, caramida cu caramida, piatra cu piatra, peretii conacului y sau macar sa creasca porci in turnul z. nimeni nu s-a gandit sa ridice, uite aici, in buza bisericii din anul 900, un showroom maramuresan, cu termopane, 3 etaje si acoperis lindab. ba mai mult, cind au fost reocupate, castelul, turnul si conacul, au fost curatate, intremate, un botox aici, un lifting colea, nu tu tzatze noi, nu tu nas taiat. restaurare cinstita, cu respect pentru istorie, cu pretuire a traditiilor.

v-ati prins deci unde bat? intr-o tara unde televizorul vomita zilnic de 18763 de ori cuvantul traditie, unde se proclama venerarea mostenirii daco-romane, sarmizegetusa e-ngropata in peturi**, turnurile medievale sunt cacastori pentru localnici iar ministerul culturii are cinci inspectori care trebuie sa ingrijeasca 29000 de monumente istorice si situri arheologice. adica 0.000172 oameni per monument.

cum numarul inspectorilor nu creste, ca nu-s bani, trebuie sa scada  numarul monumentelor. mana libera la  praduiala si distrugere. ia mai furati mai flacai si pocniti din bice maaaaai.

PS poate ca lucrurile s-or fi imbunatatit intre timp. am pus stelute la sinaia si sarmizegetusa, pentru ca ambele au fost vizitate in  2011

 

 

ion iliescu nu a fost atins de nimeni desi el ne-a atins pe toti.

tupilat dupa poala psd-ului, vrajitorul din oz continua sa reocupe piete cu altfel de mineri.

ion iliescu este, dupa mine, raul suprem suferit de romania.

ion iliescu este cancerul care ne roade de 23 de ani, e cel din burta caruia s-a nascut tot jegul actual. e mama lui voiculescu, patriciu, hrebenciuc, ponta si fenechiu. e mama dracilor.

fara el poate puteam sa fim altfel. cu el, suntem ce suntem si chiar mai putin decat atat.