lost in geography la garana

22 de kilometri in 36 de minute, soseaua se-nvarte ca un caine care incearca sa-si muste coada, se rasuceste pe dupa palcu de foioase, pe dupa ghemul de case, pe dupa capitele de fan, ne scoate la lacul valiug pe malul caruia cresc viloace groase, cu ferestre mici, cu rame acoperite cu stikere gealan sau alt termopan, cu acoperisu lindab-rana deschisa supurand in soare, cu ponton de beton si maserati in curte. numere de timisoara si de caransebes si uite si cateva de bucuresti, faci adunarea rapid si-ti ies vreo 200.000 de euro parcati icisa la casa tirol.

or fi venit pentru garana? si daca da, sunt fani ai jazzului, organizatori, presa? or fi adus cu limuzinele astea artistii indragiti de la aeroport?

pe cine sa intrebi? e 8 dimineata si muzicienii dorm, au cantat ieri, in prima seara de festival, la poiana lupului. au cantat pina la 4 dimineata si acum dorm in patutul meu si in patutul lui pila si in patutul lui codi si nu-i chip sa ii trezesti.

dar o sa se scoale mai devreme-ne asigura andreea, o fata cu parul scurt-scurt si tepos-tepos, pila spune ca e odrasla proprietarilor casei tirol-o sa trebuiasca sa se trezeasca acusi, pentru ca au transfer la timisoara. andreea e managerul pensiunii si organizator la garana, stie cu somnul de jazzman, stie cu cremvurstiul de dimineata si cu gulasul de la pranz, are o legitimatie care se balangane de gat care atesta experienta si omnipotenta. da ordine scurte baietilor in spilhozeni de piele si fetelor in fuste lungi, tiroleze, doar suntem la casa tirol unde e drept ca se maninca italieneste, de ce? pe cine sa intrebi? andreea incarca intr-o duba o ceata de jazzmani, un negru in geaca de piele si un mulatru batran, cu basca, un asiatic cu sexualitate incerta si o femeie fara trasaturi pe care o uiti la 1 secunda dupa ce ai pus ochii pe dinsa.

puteti sa mergeti in camera-ne pofteste andreea, camerele sunt spulberate de impachetatul grabit al muzicienilor, peturi goale si acreditari agatate de speteaza scaunului, prosoape si cearsafuri stranse intr-o duna umeda si sticlute de sampon presarate artistic in baie. all that jazz, hehehe.

au venit, au cantat, au luat banii, au plecat. au inteles ceva? au fost curiosi sa inteleaga ceva?

in 2010, dupa concertul air de la bucuresti, funky ne-a rugat sa-l ducem la aeroport pe nicolas godin, probleme cu organizarea, nu sunt destule masini, hai va rog, ocupati-va voi. cu mare placere. 10 dimineata, il luam de la marriott, vant umed de februarie vanat, zapada neagra urcata pe copaceii care dardaie la marginea soselei. traversam orasul murdar si trist si rupem din nicolas raspunsuri despre albume si cantece si turnee si versuri. omul e-ncordat, bufnita pe bancheta din spate, masina se taraste in traficul gri. avem timp, incet incet se relaxeaza. spune ca a venit cu masina de la belgrad la bucuresti si a trecut prin sate atat de sarace incat nu-si putea inchipui ca este europa. saracie de india, saracie de africa. pe linga noi la semafor tasneste un bentley. apoi trec bmw-uri, audiuri si mertzuri, stropindu-mi parbrizul cu apa murdara aruncata din gropile de obuz de pe sosea.

nicolas nu intelege nimic. a venit, a cantat, a luat banii si a plecat c-un mister nerezolvat in valiza. ca si jazzmani de la garana care au mancat italieneste la casa tirol de pe malul lacului valiug. lost in translation? nu. lost in geography.