Archive

Monthly Archives: July 2013

outliers-the story of success a lui malcom gladwell e o carte ca urina calda a salvamarului rapaindu-ti pe pielea iritata si umflata dupa ce ai fost intepat de o meduza otravitoare: calmeaza dar odorizeaza neplacut si te lasa agatat intre recunostinta si inconfortul de a nu sti daca o fi bine sa lasi pe cineva sa se pise pe tine.

domnu ziarist spune pe deoparte ca daca investesti 10.000 de ore in orice activitate care te face fericit, vei deveni un expert, vei fi parcurs deja 80% din drumul catre scaunelul pe care scrie “geniu” si vei cunoaste succesul. iuhuuu, asta inseamna ca iti trebuie doar perseverenta, rabdare, dedicatie si, cum spune autorul, “Success is a function of persistence and doggedness and the willingness to work hard for twenty-two minutes to make sense of something that most people would give up on after thirty seconds.”

daca esti discromat emotional si totul este roz pentru tine, atunci cu asta ramai din cartea lui gladwell.

pentru astialalti, cu filtru ramas pe gri, “outliers” nu e o carte motivationala, ok, am inteles, tine de mine sa practic, sa persist, dar ce ma fac cu : “Superstar lawyers and math whizzes and software entrepreneurs appear at first blush to lie outside ordinary experience. But they don’t. They are products of history and community, of opportunity and legacy. Their success is not exceptional or mysterious. It is grounded in a web of advantages and inheritances, some deserved, some not, some earned, some just plain lucky – but all critical to making them who they are. The outlier, in the end, is not an outlier at all.” ?

They are products of history and community, of opportunity and legacy.

pe romaneste, gladwell sustine ca societatea in care traim, educatia pe care o primim, regulile pe care le urmam, sunt vata umeda in care aruncam, la incoltit, bobul de fasole al talentului cu care ne nastem. si atunci cum sa nu intelegi de ce, la examenul de istorie de la bacul de anul asta, absolventii de liceu au scris de comunistii teroristi care nu dadeau internet la popor, de marii hotomani otomani care puiau mici hotomani vlahi, de rusii carora le otraveam apele ca sa ii facem sa nu ne bombardeze si de ceausescu, voievodul luminat care a creat statul modern roman in secolul XIX, ctitorind mall-uri si stranduri?

o intreaga generatie crescuta pe muntele de gunoi cepeunist a invatat ca munca e pentru prosti si pentru tractoare, ca biserica te face bine, nu spitalul si ca lectura e un fel de onanie si orbesti de la ea.

exceptionalii-povestea succesului (acum am vazut ca e tradusa si-n romaneste) e o carte care nu place. pentru ca te-ndeamna la munca si pentru ca-ti leaga viitorul de glia strabuna. e o lectura lejera, de 2 zile, 2 zile si 2 nopti, in care trebuie sa renuntati la capatos, gadea si la genialul badea. daca stai sa te gandesti si ei sunt outliers, doar au 10.000 de ore de mancat rahat la tv.

trasul de par, urecherea, palma, cureaua, papucul, facaletul, in cazuri mai sofisticate ca cel de la mine din bloc, legatul de calorifer si aplicarea de lovituri cu lantul-sau cel putin asta era referinta la care se raporta maica-mea atunci cind vroia sa-si demonstreze umanitatea, chiar daca strangea in palma un somoiog de par lung saten, proaspat recoltat de pe scalpul meu, dupa un 8 incasat la matematica.

bataia e rupta din rai. eu te-am facut, eu te omor. bate fierul cu copilul. cati dintre noi, astia de 40 de ani, nu ne-am plans inimile afara, nu am implorat iertare, in numele fundului framantat cu cureaua, in numele obrazului inrosit de palme grele, in numele urechilor intinse si arzande. “mai faci ma? ma mai faci de rusine?”, asta ne intrebau si noi invatam cu pumni, palme si ghionturi sa ne stim locul, sa ne cunoastem masura.

si sa mintim: da mama, am facut, da taticutule, am dres, da tovarasa invatatoare am citit.

o generatie de ursi dresati sa mearga pe bicicleta intru incantarea procreatorilor care si-au jertfit tineretea ca sa ii aduca pe lume. hotarati sa-i puna la locul lor.

muine este sandvisul cu unt si miere al lui dumnezeu, femeie de 70 de ani adorata de fiica ei pe care a crescut-o frumos cu o singura palma, data cind aia mica avea 3-4 ani si s-a oprit urland in fatza vitrinei de jucarii ca vrea papusa. “nu luasem salariul si ea zbiera ca vrea papusa desi ii spuneam ca nu am bani acum. eeeee, pai nu-mi faci tu mie asta, in mijlocul strazii”, jaaap, muine a tras-o-ntr-un gang, i-a bagat copilei mintile-n cap si acolo, bine infipte, au ramas pina la 35 de ani. amin. lui muine nu-i place cum sunt crescuti copiii din ziua de azi, retetele de internet sunt mai rele decat aditivii alimentari, copiii trebuie atinsi, trebuie invatati cine-i sefu si care e rostul lor.

nimic mai departe de parerea lui nea ion, temutul parinte care-si lega baietii de calorifer si ii batea cu lantul de la bicicleta. nea nelu e acum carpa pe care nepotii o tarasc prin noroaiele din spatele blocului, e budinca pe care o imprastie pe gresia bucatarie. si-a pierdut ferocitatea cu care isi “punea la locul lor” baietii si acum e tot un zambet crestinesc si-o invitatie la maternitate pentru ca “sunt inebunit dupa nepoteii mei”. atat de tare incat sa trasezi cu palma si cureaua niste borne prin care ei sa se strecoare in viata?

“nuuu, nu m-as atinge de ei, sunt lumina ochilor mei”.

din oamenii care ne-au fragezit ca pe vrabioare a pierit dorinta manuirii parului. daca-i intrebi pe ei, nici nu a existat vreodata. pai si atunci de ce ma bateai mama? de ce ma pocneai tata?  “noi? fugi draga de aici, delirezi.” minciuna si negarea se-ntind igrasioase peste generatiile crescute-n frica. familiile mimeaza dragostea, tinerii mimeaza obedienta, societatea mimeaza cinstea.

doar muine-cea cu-o singura palma data acum 32 de ani, recunoaste “crimele” trecutului. scleroza este o alegere. noi o traim la nivel national.

coada de babe simandicoase si mosi cu pantofi lira se-ntinde in pridvorul ateneului ca o balta de sange sub tampla victimei, casa de bilete? casa de bilete este inchisa zice un macraon in pantaloni treisferturi si slapi din care tasnesc bulbii grasi ai degetelor, abia scosi din pamantul reavan. pai si eu de unde imi iau bilet?

nu mai sunt bilete, casa de bilete e inchisa, ti-am mai spus, vrei sa intri?-se repede alt cocalar cu sapca si sani cupa c. da, normal ca vreau sa intru.

fii atenta-omul imi insfaca bicepsul si ma infige in hoarda de pensionari dichisiti, stai pe stanga, treci pe linga controloare, te uiti inainte, nu sufli un cuvant. te costa 30 de lei.

calc ca robotul, privirea darza, tacere de aur pe linga blonda trecuta, in halat visiniu, nimeni nu sufla o vorba, ma uit peste umarul drept si-l vaz pe nenic aratandu-mi vesel degetu mare, da prietenia, a functionat. am reusit sa intru fara bilet la conferinta “de ce este romania altfel?” a lui boia desi nu mi-am propus, demonstrand inca o data ca romania este altfel, ca sistemul invita abuzul si incurajeaza existenta remorei de institutie de stat.

in sala avem patapievici, intelectuali de stanga, intelectuali de dreapta, peruci pudrate, nasuri fardate, plasatoare confuzate, unde sa ne asezam, colea in spatele presei care a ridicat un baraj de camere de luat vederi, nimeni nu ridica pe nimeni, toata lumea se buluceste pe randurile din dos, presupunind ca ai loc acolo unde te-ai asezat. incep sa ma intreb cita lume a intrat cu bilet de 50 de lei, cumparat direct de pe net sau de la casa oficiala a ateneului.

pe scena e un pupitru, in dreapta lui o masuta si doua fotolii de catifea galbui-maronie, in extrema dreapta un pian, domnul director al ateneului, andrei dimitriu iese de dupa draperie, tragand dupa el liiceanul si istoricul care se grabesc spre fotolii si-si aseaza castile de lady gaga in urechi. dimitriu da drumu la metafore schioape in aer, se balbaie pompos si se-nfoaie impiedicat, face trimiteri la carti de istorie care ii aduc lui boia grimase pe fatza, sala tace, liiceanu e in blocstart gata de marele salt, si acum..

nu, nu incepe discutia, pe scena sunt invitati un pianist cu fatza dementa si o violonista care ne dau cu enescu pe la ureche in timp ce doi muncitori apuca pupitrul si-l scot pe sus ca pe-un cadavru intepenit in rigor mortis, pianistul ropoteste peste clape, un telefon suna in spate, doamna de langa mine motaie. gata.

liiceanu spune buna seara, isi saluta invitatul, ne spune ca boia este autor de best seller nu o data ci de doua ori, zice ceva de cate carti a vandut apoi porneste sa cladeasca o imensa expozitiune, o casa poporului a expozitiunilor, dureaza 17 minute pe ceas pina pune prima intrebare, nu mai stiu care e, dar boia raspunde monosilabic si liiceanu ii ciordeste din nou mingea dribland frenetic filozofie, religie, istorie, filologie.

tan-ta-ntarara-tant-tan-tan, saltimbancul tine portocalele in aer, publicul ofteaza, liiceanu continua, o noua intrebare de 12 minute, un nou raspuns clar si precis al lui boia, sala zambeste. liiceanu turbeaza. se arunca intr-o intrebare care trece prin fresca ateneului, luminile se aprind si bolta rasare din intuneric, boia vrea sa raspunda, “nu-mi raspundeti acum” se repede liiceanu, e chitit sa-l incurce, sa-l puna in situatii delicate: romanii au nevoie de mituri, este patriotic sa le demitizezi trecutul? ce este patriotic domnule boia? ce trebuie sa faca un istoric? avem nevoie de mituri sau de adevar? cascada de intrebari nu se opreste, telefoanele suna in sala.

imi vine sa strig “taaaaaa-ci-taaaaaaaa-ci” dar sunt prea lasa si am intrat pe sustache, nu pot sa flutur biletul, sa chem opc-ul si sa urlu ca eu nu am platit pentru delirul liicenesc, tac fiarta in furie, mihaela radulescu de humanitas ii da in continuare, imbatata de trilul propriei voci, acum nici macar nu mai pune intrebari ci povesteste conversatii pe care le-a avut cu boia inainte de inceperea ..chestiei pe care o avem in fatza ochilor, sa-i spunem slujba onanist-agnostica.

boia reuseste sa prinda cuvantul, face o glumita, zice ca se pregateste de bis, sala se mai relaxeaza, pentru putin timp, liiceanu se-ntoarce with a vengeance, naste o ecuatie care imbina ptolemeic tirajele, sexul si femeile, alearga prin lanul imens al unei intrebari care nu se mai termina, dar nu dispare spre apus si rezista pe catifeaua maronie a fotoliului.

timpul a expirat, la revedere, o madama in spate ii spune sotului amortit: credeam ca boia e mai sprintar, dar liiceanu l-a facut in sange.

de ce e romania altfel? pentru ca la noi nu conteaza decat posesia balonului. golurile? cine joaca pe puncte?

se face un an de cand m-am intors in tara. am coborat din rata de buenos aires cu o roaba de proiecte: o sa ridic, o sa construiesc, o sa deschid, o sa aduc. daca nu in romania atunci unde, ca aici stiu limba, stiu potecutele si scurtaturile, stiu gravitatia si alchimia specifica. sau nu.
am iesit in soarele de iulie intr-o romanie proasta si transpirata: c-un fost premier sinucis in gusa, c-un actual premier plagiator-latrator gata sa-si dea camasa jos si sa-si care pumni in cap cu madam merkel, c-un tartor media in pragul parnaii, declansator al unui razboi mediatic care a prajit creierele a 8 milioane de rumani, c-un papagal sfatos si somnoros ajuns sef la senat printr-o lovitura de stat, cu cea mai mare seceta de bun simt din ultima suta de ani, cu pensionari maniosi, platiti cu sticle de ulei, scandand la universitate “iesi afara javra ordinara”, c-un informator al securitatii la icr care a calcat salbatic in picioare panselutele semanate de gradinaru patapievici, cu clovnul trist ghise dand ture cotroceniului cu bale la gura, c-un presedinte manios-mieros-mincinos-indecis-imprecis, c-un minister de interne balbaindu-se ridicol, cu viii amestecati cu mortii si cu mortii participand la un thriller electoral.

roaba mea cu proiecte a fost spulberata de tir-ul isteriei politice, de bocancii lui mazare si de tocurile manechinelor care au votat in slip pentru suspendarea lui basescu.

din cauza basescilor-iliescilor-pontilor-crinilor-voiculestilor am pierdut un an, 365 de zile, 8760 de ore, 525.600 minute, 31536000 secunde. rectific: mi-a fost furat un an din viata. pe a cui nota de plata il trec? si mai cu seama, cine-mi garanteaza ca este ultima oara cind clasa politica ne ciordeste timpul din calendare?

kiki ii stie pe patronii de la anthony frost, english bookshopul de sub arcadele blocului crescut in gradina bisericii kretzulescu; treci de magazinu de candele, potcapuri, cruci si scrieri cu barba, despre viata sfantului x si vedeniile lui y, treci de libraria humanitas, o fi humanitas? nu mai stiu sigur. dar radu mi-a povestit ca liiceanu, in putinele clipe pe care si le petrece fara mistrie si daltuta-n mana, construindu-si soclul, e vazut la libraria de linga biserica kretzulescu, humanitas trebuie sa fie deci. liiceanu e acru ca o nevasta de administrator de scara, superior si sensibil la contaminare asa ca nu trece pragul vecinilor de la anthony frost nici picat cu ceara. doamne fereste, daca-l vad paparazzi de la cancan intrand si, astfel, ajunge sa faca reclama concurentei? filozofic vorbind asta ar insemna o descompunere a individului, a geniului si intoarcerea in humusul.. daca as fi liiceanu ar urma aici un delir de 4 pagini, pe care va scutesc sa-l cititi, caci despre anthony frost vroiam sa va vorbesc.

libraria e mica, gaura financiara este mare. anthony frost e deschisa de 5 ani, 2008 deci, cind economia duduia si varujan vroia sa mareasca salariile profesorilor. in 5 ani proprietarii au pierdut bani, cite-un pic, pic, pic.. chiar mai mult de cate un pic, a siroit, acum e un pic mai bine dar garnitura tot nu-i etansa. daca nu ar avea alte biznisuri, ar fi trebuit sa inchida de mult si sa faca o saormarie cu binecuvantarea bisericii kretzulescu al carei spatiu l-au inchiriat. cereai una cu de toate, primeai la pachet si un faulkner sau un salinger, sa intre mai bine.

cum spagile erau mai mari daca intrai pe alimentatie publica si spatiul era prea mic pentru amenajarea unei bucatarii, proprietarii librariei au ramas la afacerea lor plicticoasa si aducatoare de gauri in buzunare. unul dintre ei, vlad, isi risipeste mainile si-si repede degetele inspre raftul cu noutati: stii asta, e fabuloasa, the wonderful world of albert kahn. anul 1909. milionarul francez a trimis 50 de fotografi in jurul lumii, incercand sa creeze prima inregistrare color a lumii. din paginile cartii pe care vlad o tine-n mana, se-ncrunta greci cu clop, mongoli pe caluti pitici, indieni famelici, algerieni rezemati de oaze, in compozitii studiate, in costume de razboiul stelelor, toate-s noi si vechi is toate. inceputul de secol XX pare un inceput de secol X. lumea a luat-o la fuga in ultima suta de ani de parca a fost prinsa furand cirese. vlad e nostalgic si eu sunt nostalgica de parca in cartea lui kahn e prinsa toata copilaria mea pierduta, cit costa? vreo 300 de lei sau poate mai mult, nu mai stiu, oricum n-am atatia bani. si de ce i-as da pe o carte care ma intristeaza?

mai bine imi iau o saorma de la jenin. cu de toate.

simon e englez, copilarie frumoasa, casa in notting hill, 6000 de carti, sute de viniluri, caini de lemn, papusi de portelan si tablouri cu oameni cu capete de bufnita jucand popa-prostu. cind s-a facut mare, simon s-a facut artist: picteaza-pozeaza-filmeaza-costumeaza-scenografiaza, pentru rihanna, pentru kanye west, pentru alicia keys, pentru roisin murphy si imogen heap, vinde tablouri, ia premii, expune, se impune pe scena internationala, aia de care vorbesc vorbitorii de vorbe de pe fm-uri, aia pe care n-au vazut-o niciodata baietii care catapulteaza rahat din radiou in urechea ta si-a mea, dar despre care isi dau cu parerea ca sunt atotstiutori si cunoscatori si degraba imprastiatori de mediocritati hilare dar..

.. sa nu incepem cu sfarsitul.

simon a facut o expozitie in romania:“din dragoste de carte si de arte”. inainte de tokio, londra si los angeles, simon a venit in romania cu expozitia de carte scoasa  de editura lui, henwood library. unde vii tu mai baiatule in tara lui 5 lei pe an cheltuiti pe carti, in care jumatate din populatie nu a citit nici macar o carte in anul 2012?

“n-are a face, cartile mele-s cu poze, sunt pentru altfel de oameni, d-aia cu ochii mari si fundul si mai mare de la atata stat pe canapea, nu trebuie sa fie multi, cateva zeci, hai 100, nu strangeti voi 100 de oameni care sa-si miste fundul mare pina la galerie si sa-si clateasca ochii mari cu ..?”

ba da, ca suntem conectati. adica avem partener media radioul care e ascultat numai de romani creierosi si inimosi si generosi. public rasat, genetic controlat, nu tu tarani, nu tu cocalari, nu tu tzafna si fatzarnicie, nu tu cioara vopsita care sa traga cu urechea la emisia noastra, numai revolutionari alesi pe spranceana. o sa vina cu sutele si miile sa-ti cumpere cartile si o sa se inghesuie sa-ti vada tablourile.

dar-zice conducerea lu radiou’- ne trebuie cateva spoturi radio de la voi, repede, pina nu ne razgandim si atunci nu stiu pe unde scoateti camasa, o sa dormiti cu ea pe voi 30 de ani, in slinul esecului..

stai domnu director, ca-ti dau acum tot ce ceri: deci simon e artist, a expus pe la moma si a lucrat impreuna cu rihanna si pentru kanye west si ..”STOP, STOp, STop, Stop. mai baieti, voi stiti cine suntem noi? stiti cine ne asculta? cum sa jignim noi publicul nostru rasat si rafinat, coate fine, glezne subtiri, nasuri in vant cu rihanna si kanye ..”. pai nu jignim pe nimeni ca noi vorbim despre costume si scenografie si grafic design si ..”mai baieti, voi sunteti imbecili? pai noi si publicul nostru ilustru nu ascultam cacatul asta de muzica si nu ne pasa de cine face ce pe copertile artistilor astora de rahat si oricum ziceti mersi ca facem gratis spotu asta pentru voi ca oricum sunteti niste saraci si niste maini intinse. si, de fapt, cine-i boul asta cu cartile lui?”

in tara lui cine are parte, raspunsu corect nu-i cine are carte.

 ps. postu de radio din povestire a emis timp de cateva zile un anunt radio rastit si sarac iar la vernisaj unul dintre serifi si-a frecat coatele cu artistul care a avut prostul gust sa lucreze cu rihanna si kanye si alicia, aceasta neghina a scenei muzicale internationale. coafura a rezistat.

“portnoy’s complaint” tradusa in romaneste cu mai secul “complexul lui portnoy” este o carte pe care  ortodocsii cu gura plina de huuuooo si flegme de la muzeul taranului, ar arde-o dupa ce ar juca-o in picioare, cu moartea pe moarte calcand.

autorul, evreul philip roth, pe lista pentru nobelu pentru literatura de niste ani, adica un fel de intelectual al lui basescu care a avut insa norocul sa se nasca in america, a fost acuzat de limbaj sexual explicit, cartea i-a fost interzisa in australia iar bibliotecile din state au refuzat sa o ..gazduiasca din cauza referirilor directe la masturbare, masturbare cu o bucata de ficat, masturbare cu mana in care tii o bucata de ficat. daca nici acum nu v-am convins sa o cumparati, probabil ca aveti buba la cap si trebuie sa discutati despre reprimare cu psihologul dumneavoastra.

portnoy’s complaint-cu tot cu masturbarea cu ficatu-a intrat pe locul 52 pe lista celor mai bune nuvele de limba engleza scrise in secolul XX. daca era cu masturbare cu rinichi probabil sarea la locul 47 si daca roth renunta la alte organe si pastra doar buna si traditionala mana, ar fi intrat in primele 30.

eu nu i-as lua maica-mii cartea asta. insa taica-miu s-ar distra colosal. trebuie sa ai simtul umorului si o elasticitate mentala care sa te lase sa faci spagatu printre metafore si sa nu faci intindere cind te apleci sa ridici un sarcasm de jos. complexu lu portnoy e de ras cu ochiu drept si de plans cu ochiul stang, bipolaritate neinteleasa de ortodoxul casnic consumator de antrefrig. sau ardealu. sau orice pe baza de ficat.

taica-miu e un corcodus cu cracile indoite pin la pamant, frante sub greutatea bancurilor parguite, taica-miu e un glumudus, un pom fructifer care rodeste glume si bancuri si snoave si dume. iote au mai aparut un buchetel pe craca asta si inca un snop in varf.

e abonat la bancul zilei, studiaza, urmareste fenomenul si nu, nu face parte din tagma care l-a plans pe bula.

taica-miu nu a spus niciodata bancuri cu bula ci cu itzic si shloim la cumparaturi, cu ceausescu si elena la poarta raiului, cu arghezi la vanatoare, cu ingineri ajunsi ginecologi, cu tigani care pescuiesc buchetele de flori din anus si pitici care-ti cer sa-ti eliberezi urina-n izmene in miezul noptii.

cind eram mica, pitecantropul de la etajul 4, blocu vecin, m-a dat afara de ciuf: du-te la scara ta si nu ne mai invata copiii prostii. m-a auzit povestind bancul cu balbaitul de la ferma care merge la psiholog.

indiferent de subiectul discutiei, gazele de sist, doctoratul lui ponta sau buzele siliconate ale lui gadea, taica-miu moshtofleshte in borseta cu bancuri si, cu miscari iuti, scoate urgent un iepure care se pupa cu situatia, stii ca iti va fi servita duma cind auzi “asta e ca..” sau “s-a intamplat si la bumbesti..”, “imi aminteste de …”.

“taci draga sa vorbesc si eu”-maica-mea ii arde doua coate, incercand sa-si faca loc in conversatie, “il mai stii pe gogu care statea pe minerva si care avea..”, nu, nu-l mai stiu, “stai draga sa spun, deci gogu e bolnav si ..”.

taica-miu inhata momentul: “asta-mi aminteste de ion si vasile, 70 de ani, pe bancuta in parc. ion a fost la medic, vasile e ingrijorat; ce ti-a zis ioane?, ca mai am de trait 3 luni. vasile se scarpina in cap intristat si-ntreaba: cu ce maaa, cu ceee?”

hahahaahhaha. gluma cu pensionari a fost bifata.

maica-mea nu se lasa “si gogu are pensie mica, lui i-a placut si bautura si nu a pus nimic deoparte”, “asta e la fel cu ardelenii care taie lemne in ger, in fatza casei. unul din ei e infofolit, altul in capul gol: nooo ghiooo, cum sa tai lemne in gerul asta cu capul gol? unde ti-e caciula cu urechi? gheorghe se-nfioara si zice: da-o mortii ei de caciula. n-am mai purtat-o de la accident. n-apai ce accident ghio? cum ce accident, m-o chemat ion la o tzuica si n-am auzit.

hahahahaha, bancul etnologic-antropologic-folcloric a fost bifat. maica-mea nu se lasa, vrea sa termine povestea cu gogu, cumva am ajuns la discutii despre franta, copiii lui gogu sunt in franta. e bine, trimit bani parintilor. toate povestile maica-mii sunt cu si despre copii care indreapta dumicatul spre gura, se razgandesc, il iau, il pun frumos in plic si-l trimit urgent parintilor care asteapta ca niste pui de mierla, in cuib, sa fie hraniti. gogu primeste si el bani din franta, unde.. “asta e ca-n povestea asta pe care am primit-o azi”. taica-miu e cu iphoneul 3, mostenit de la mine, sub nas si citeste ranjind:

“Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda.
Plouă şi toate străzile sunt goale.
Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea trăieşte de pe-o zi pe alta.
În aşa o zi, în orăşel apare un turist german care opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele, iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Oooo….Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor.

1. Cum a urcat neamtul scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.
2. Măcelarul ia cei 100 Euro, fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.
3. Tăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.
4. Angajatul ia banii, aleargă la cârciumă si isi achită consumaţiile servite pe credit.
5. Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-l dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.
6. Femeia fuge la hotel şi isi plăteşte datoria la camera cu 100 Euro.
7. Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare germanul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.

ASADAR:
– Nimeni nu a produs nimic.
– Nimeni nu a câştigat nimic.
– Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor

Tocmai aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al U.E”

maica-mea a renuntat la povestea cu gogu. sunt mandra de amandoi. daca la 70 de ani-maine, poimaine, reusesc sa inteleaga subtilitatea snoavei cu ue, inseamna ca pensionarii nu-s carne de antena 3 si ca intre urechi unii dintre ei poseda si altceva decat c… “asta e ca-n bancul cu neurochirurgul care trebuie sa opereze pe creier un politist. deschide cutia craniana. gol, doar o ata intinsa, traversand pustiul. medicul ezita, isi face curaj, taie ata. urechile militianului pica”

hehehehehehehe. ce tot atata ziarul financiar si bbc si hotnews. nu esti abonat la bancul zilei, nu stii pe ce lume traiesti.

Design a site like this with WordPress.com
Get started