noroc ca pisicile nu-s broaste testoase

din 84 pina in 98 am avut pechinez, din 96 pisica 1-dodo, din 99 pisica 2-mura, care mai de care mai operate, castrate, fluturand burti lasate, zacand pe balcon sau varate in subtioara canapelei, sub cuverturi, in tunele de carpa, mieunand strident cand te asezai cu-o buca pe coada. “ai grija draga, ca e mura aici”, sarea tazafnoasa maica-mea in apararea animalului, “fii atenta ca e dodo in cizma ta”, ma urechea taica-miu. casa parinteasca devenise casa pisiceasca. si matzele crapau de incantare jucandu-se cu ciucurasii vietii lor.

2006: haideti la mare. agila, maica-mea fandeaza, torpila invitatiei lovindu-se cu zgomot de vitrina dulpaului din sufragerie: “cum adica sa merg la mare? si pisicile cui le las?”. il chemi pe frate-miu sa le dea de mancare, sa le citeasca seara basme si sa le inveleasca. “noooo, nu pot. pai pisicile astea cind plec se razbuna. imi fac casa praf”. smulg parchetul? sparg repartitoarele? ciomagesc centrala? “nu. dar fac pipi peste tot. am plecat 6 ore pina in poiana si cind m-am intors, dodo facuse pipi in mijlocul canapelei.” mare chestie, se spala. “cum sa se spele, iti zic ca distrug casa. acum 4 zile a facut pipi pe televizorul ala din camera mea”, poate era o emisiune cu gadea?, “nu. ca era scos din priza. iti zic ca nu pot sa plec nicaieri si pace”.

2009: taica-miu descopera ca are dreptul la o calatorie gratis in europa, ca fost angajat cfr. ca sotie si partenera de viata, maica-mea are si ea acelasi drept. unde vreti sa mergeti? taica-miu anunta praga si viena, maica-mea il bodogane cu usa inchisa. “nenorocitu’, nu se gandeste deloc la pisicute, sa mearga singur”. aventuros, taica-miu se arunca in oceanul verde de bila, baga un voinicesc crawl pina la praga, se-ntoarce prin viena si traieste un an de cosmar alaturi de maica-mea care ii reproseaza de 14.875 de ori ca a parasit matzele.

2010: 40 de ani de casatorie, cadoul meu? excursie la paris. taica-miu isi freca manutele, maica-mii ii fuge gura intr-un rictus amar: “pai si pisicile?”, te rog frumos, nu incepe iar. nu trebuiesc scoase, nu trebuiesc plimbate, si doi stropi de pipi de matza nu-ti terfelesc casuta. pare sa cedeze, da semne ca intelege ca parisul totusi merita o stinghie umflata in parchet dar, in ultima secunda, hap, dodo si cu mura ne pun la skandenberg si pe mine cu cadoul meu cu tot. si pe taica-miu cu poftele lui cu tot. cu toate acestea omul infrunta un nou an vitriolat, se catara in taromul de paris si p’aci ti-e drumul. urmeaza istorii cu duduite la moulin rouge, peripetii prin louvre si ocheade in metrou pe care nepotul le aude in bucla.

2012: moare dodo. nu o plang. maica-mea slabeste 5 kile. isi revine dupa 3 luni.

2013: moare mura. nu o plang. maica-mea slabeste 7 kile. isi revine dupa 5 luni.

jumatea lui 2013: din avionul de la roma coboara doi pensionari multumiti. maica-mea: a fost atat de frumos. la terme lui caracalla erau atatea pisici. mi-am adus aminte de mura si am plans. si la forum la fel. mi-am adus aminte de dodo si am plans.

ma gandesc la nemangaiatele pisici din montmartre, la nealinatele matze de pe charles bridge. si la cei 30 de ani de caini si pisici care au zidit-o trainic pe maica-mea in ordinarul vietii casnice romanesti. the cat killed curiosity. noroc ca pisicile nu-s broaste testoase si nu traiesc 170 de ani.