singura solutie: evadarea pe internet.

256 de cafenele pe partea dreapta a drumului si 347 pe stanga, nume frantuzite: bagheta din paris, croisantul de pe sena, capuccinoul si espressoul direct de pe gratarul de la eiffel, cafea cu gheata, la kil, la pahar, cafea roz, cu pai, tare ca piatra, iute ca ..oprescu la inhatat spaga.

toate cafenelele’s pline in crucea noptii. niciuna deschisa la 8 dimineata, cand vrei sa stergi kimchiul iute din gura si sa resuscitezi pestele uscat din stomac. doamnele 1 si 2 de la hanok fac ness, nici macar nu-l freaca, il oparesc cu niste apa si il denumesc-hilar-cafea. ma refugiez in prima cafenea deschisa la 10, beau ca o excentrica ce sunt latteul cu noaptea-n cap si ascult boyzbenduri coreene strigandu-si dragostea. dupa 11, se umple de ochelaristi. se aseaza cuminti, isi scot telefoanele si isi dau americana pe gat in tacerea sparta de plescaituri si lipaitul tastelor.

in seul lumea traieste pe internet: aliniati ca mierlele pe sarma abacului, 6-7 coreeni cu varste cuprinse intre 14 si 87 de ani, isi cara coate in timp ce croseteaza conversatii si jocuri si concursuri de pe bancheta metroului; ratacind pe strada, fetite in fuste scurte baga un cazacioc indracit pe butoanele telefoanelor, o doamna zambeste dulce ecranului, un mosulache se-nfige intr-o taraba, jucand concentrat monopoly. se baga messenger sau facebook, in continuu. 10 milioane de oameni pierduti pe world wide web, inghititi de virtual.

unii stau pe net in timp ce sunt la shopping, altii stau pe net in timp ce mananca, sunt pe net in sauna-am vazut doi cu mobile si unul cu tableta in sala terapiei prin culori. li se rupea de spa, li se-ndoaia de vibratii cromatice si zen si chi, jucau disperati un fotbal, barcelona cu arsenal cred, urland excitati si calcand neatenti in strachina linistii mele.

wifiurile se-ntind peste oras, ca pulberile de dtt peste ogoarele patriei, ultimul chiosc cu frigarui are o antena de wifi si-un pos ca sa poti plati cu card. si taxiurile primesc card, saormeriile si taraba de chiftele de peste.

doar in casa familiei hyundai nu-i net. in ciuda plazmei de 2/3 metri, sunt oameni de moda veche. “burecufastu la 7” ma anunta doamna hyundai nr.1. 9 dimineata ori renunt la kimchi. doamna hyundai 1 decide ca varianta 2 e mai buna. adorm in biblioteca plina de diplome, carti si gresie rece dar ma trezesc oricum la 7 si 20 cu plazma duduind in camera de langa. pe terasa, doamna hyundai 2 conduce un cetatean care taraste o scara metalica. ma simt inapoi in piata iancului, in anii boomului economic si ai lui homo faber, manuitor al flexului la 7 dimineata.

daca stau bine sa ma gandesc, nu suntem atat de deosebiti de coreeni. si la cat de harnici suntem, in 60 de ani o sa ajungem si noi unde sunt ei. daca ne trezim de dimineata.