caile ferate romane-caile ferate coreene 1-0

ultima oara cind am calatorit pe culoarul unui tren, peisajul nu alerga in directia opusa cu 300 de kilometri la ora ci se pusese-n fund, linga garnitura, si astepta cu-o tigara-n gura, sa pornim. era in ’93, probabil iulie, in timpul unei greve cfr. veneam de la mare si, la medgidia am facut o pauza lunga, de vreo 5 ore, cetatenii care falfaiau, dupa model indian, de barile exterioare, au coborat si-au facut un foc mic, au scos niste tuici din rucsace iar eu si cristina am fost inhatate de un bisnitar din brasov care o placea si care avea masina si casetofon si, pana la brasov, am ascultat in bucla blood sugar sex magic, urcand pe buclele impadurite de la babarunca si paranoizandu-ne ca acusi sare din tufe piticul sinistru din twin peaks.

20 de ani mai tarziu, coreenii se intorc vineri seara la seul, ca sambata au treaba la birou si, desi sunt trenuri din busan din juma in juma de ora, sunt prea multi calatori, ne-nghesuim pe holuri, fiecare cu tableta-telefonul in mana, calarind valizele, 500 si ceva de kilometri in doua ore si-un pic, abia apuci sa treci la nivelul 3 la jewel quest. cu toate astea sunt locuri libere, pe care nimeni nu se aseaza, nu se face-le zice confucius cel drept din lobul stang. ma asez eu ca-s romanca si biserica ortodoxa ma invata ca daca imi trazneste mie sa-nalt sfant lacas in mijlocul parcului national retezat, o fac, ca imi trebuie autorizatie doar de la cel de sus. deci ma asez pe scaun si coafura rezista vreo ora, pina urca posesorii scaunelor, nasul spinteca din nou tortul de calatori, saluta in capetele vagonului, din nou nu intreaba nimic de bilete, are manusi de mickey mouse, albe, trase pana la incheietura. identice cu ale stewardesei care vinde cafelute si ciocolate, impingand carutul printre popicele umane de pe hol. nici urma de vanzatori de ziare-reviste, nu-l zaresc pe omul-bust care se tarashte in telefoane, nici pe surdomutul promotor al zanganelelor chinezesti, nici maicuta care strange donatii sau tatal cu 6 copii si cancer. singurul moment distractiv oferit de caile ferate coreene este filmuletul manga cu un trenulet cu ochi mari si maini subtirele, de t-rex, care saluta militareste, flutura un stegulet si te invita sa calatoresti cu el.

trenule masina micain gara ufo, gasesc totusi un cersetor. are manusi, lucrurile ordonat impachetate in pungi si o bucata de carton pe care scrie beggar.com.kr. site-ul totusi nu merge. nici coreenii nu mai sunt ceea ce au fost.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: