ce iliescu, hrebenciuc, ponta, nastase si videanu nu au inteles niciodata

desi musteste tara de carciumi japoneze si asahi e mai popular decat hite, niponul nu poate fi iertat pentru ca a intrat incaltat, cu bocancii plini de noroi, terfelind covorasul fin al culturii coreene. si nu o data, ci de nspe ori, ultima incursiune soldandu-se cu ocuparea si anexarea in 1910 a coreei. actul anexarii s-a semnat in palatul changdeokgung, considerat cea mai frumoasa constructie a dinastiei joseon, veche de 600 de ani dar daramata cu sarguinta de aceiasi japonezi. azi numai 30% din vechea structura mai exista, n-are a face, changdeokgung este vizitat zilnic de sute de turisti, care vin sa faca ooooooo si aaaaaa in fata salii tronului sau sa-si vare capul pe ferestrele acoperite cu hartie de orez, cascand ochii la interioarele unde a trait ultima regina joseon, inainte sa vina japonezii si s-o trimita dupa tigari. atractia cea mai mare a palatului nu sunt cladirile in sine, majoritatea restaurate sau reconstruite de la zero ci asa zisa gradina secreta, unde timp de 500 de ani, pina la 1910, nu au avut voie sa intre decat regele si trupa sa de nomenclaturisti.

changdeokgungtururile se fac doar cu ghid. vreo 50 de cetateni, filipinezi si indieni, americani si francezi, rusi si un arab in slapi de plus ciorditi de la hotel, geaca de fis la 35 de grade si o caciula de lana trasa pe ochi, ne strangem in jurul domnitei imbracata in costum popular coreean, cu microfon de lady gaga atarnand pe obraz si pornim intr-un galop in istoriile coreei, palatului si gradinii.

coreanul de la 1600-spune domnita-traia cam 48 de ani, barbatusul avea 1,61 metri si femelusa 1,48, ca atare aveau nevoie sa-si conduca armasarul linga o piatra mai inalta ca sa poata sa coboare sau sa se urce pe cal. casele aveau doua tipuri de porti: unele mai micute pentru femei si unele mai inalte pentru barbati, nu pentru cei 13 centimetri in plus ci pentru ca domnii veneau pe cal acasa, gangnam style. patriarhatu se cam termina la usa, de unde incepea domnia soacrei. zona de locuit era segregata intre femei si barbati, pana la 7 ani baietii stateau cu mamele apoi erau trimisi la sectorul testosteron, peste drum, iar cuplurile casatorite locuiau in case cu 3 camere: in cea din stanga sotia, cea din dreapta sotul, cea din mijloc soacra mare care trebuia sa-si dea acordul ca cei doi sa treaca pe la dinsa prin iatac, ca sa faca giumgeaga. nu oricand ci doar in momentele de fertilitate, ca sa nu-si iroseasca flacaul aiurea samanta.

francezii zic “comme? comme?”, ghida repeta, americanii pufnesc in ras, arabul in pufoaica face clic, poze la pietrele din curte, “sunt din china, aduse special pentru ca reprezinta muntele si acolo, pe munte, locuiesc zeii.” la noi ciobanii si cetatenii de la statiile de meteorologie. imaginati-va ce specie noua se va naste din supravietuitorii marelui tsunami. dar sa nu divagam.

gradina secretao cotim spre povesti despre rege: si el avea o poarta, numai a lui, mai mare si din piatra, care este simbolul eternitatii, treci pe sub poarta, traiesti vesnic, as simple as that. supusii trebuiau sa intre pe porti mai scunde, atat de mici incat trebuiau sa se aplece, de unde rezulta respect, de unde toata lumea e multumita. joseonii erau innebuniti dupa lectura, asa ca fiecare corp din palat avea biblioteca si chiar si in gradina un print studios a ridicat una unde s-a retras sa citeasca, pregatindu-se sa devina cel mai bun rege pe care l-a avut vreodata tara. la 23 de ani insa-dupa cum oricand i-ar fi spus marean vanghelie daca ar fi fost prin preajma-cultura i-a venit de hac, a inceput sa scuipe sange si dus a fost dintre cei vii. atat? da, ghida a zbughit-o mai departe, lasand mortii cu mortii si discutand despre pigmentii de vopseluri folosite pentru pictarea pavilioanelor, importati din china, tara care, acum 500 de ani, era la fel de tare ca acum furnizorul de nimicuri minunate al intregului glob, dar la preturi mai putin ridicole. “pigmentii erau foarte scumpi si doar casa regala isi permitea sa-i procure”. pavilionul cu dragoni galbeni e pe marginea lacului-galbenul e culorea regelui ne asigura ghida. imi amintesc ca-n 2003, zburand candva in decembrie cu thai airways, o stewardesa a soptit in timp ce mi-a asezat tavita cu mancare in fatza: “pentru ca astazi e ziua regelui bhumibol, servim mancare galbena, pentru ca aceasta este culoarea sa.” oare ce manca imparatul verde. sau poate ca fuma. hehe

orezaria regeluisontacaind pe urmele arabului in slapi, ajung in ultimul punct al traseului in gradina secreta: pavilionul unde regele se retragea sa planteze orez. fiecare rege, nu unul dintre ei cu aplecare catre horticultura. de ce? ca sa stie mereu care e starea natiunii, cum sta economia, daca e un an bun pentru agricultura sau o sa se crape masiv la iarna de foame. cultivandu-si propria orezarie, regele era in acelasi timp mai greu de dus de nas si mai aproape de supusi, intelegandu-le mai bine problemele. ca tara sa o duca mai bine si ca el sa fie un rege mai bun.

ca sa ajungi un om mare, trebuie sa incerci sa-l intelegi pe cel mic.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: