expatul si vama veche

fiecare capitala europeana respectabila are un oras chinezesc. fiecare metropola asiatica are un cartier vestic, ghetoul albilor, unde se gasesc paine si pantofi marimea 46, lame de ras si prezervative mai generoase. sunt 28.500 de soldati americani stationati in coreea, negri si albino, latino si wasp, seulul e safe, coreea de nord nu o sa atace cat sunt baietasii aici si oricum sunt pregatiti-adaposturi la statiile de metrou, cu casti si masti si saci de nisip dar mai cu seama adaposturi in itaewon, cu alcool in care sa ineci o balena albastra.

itaewoncartierul duduie, soldatul are un prieten contabil si el are o prietena profesoara si ea are inca o prietena barmanita si uite asa, tara-tara vrem ostasi, s-a umplut itaewon de expati. aici toata lumea vorbeste engleza si seulul se cocoseaza si nu-si mai trimite zgarie-norii catre cer, ci tine cladirile la un nivel modest, de strada de portland.

carciumile se-nsira pe-o parte si pe alta: americane, italienesti, un pub englezesc cu 4 nivele, chircit sub asaltul betivilor, un castel cehesc, restaurante mexicane si spaniole, o pivnita ruseasca si uite la berlin servesc mancare thailandeza, babilonie. scotienii si alte neamuri cu arici in buzunar beau pe scaune de plastic in fata magazinului cu beri belgiene, privirile umede agatandu-se de dorsala coreencelor care se avanta troncanind nesigure, peste placile de pfl-cred, arata a carton vopsit si intarit- care acopera strada, ascunzand gaurile unde o sa intre conductele de canalizare noi. cele vechi au pocnit si itaewon miroase a matze de soldat hranit cu varza, duhoarea vine si pleaca, rataceste ca o tiganca cersetoare, rupandu-ti nasul pe la terase. populatia pare sa aiba astm sau sa nu-i pese.

cartierul vesticmuzica urla, cetatenii urla, haitele se clatina pe platforma de carton de pe strazile desfundate, vama veche in ureche, acum e momentul sa treaca vidanja picurand rahat. dar nu, acum vin curvele, stoluri, pe tocuri. frumoase si urate, slabe si grase, toate au niste glezne perfecte. cele grase au mai mult succes, strangand la brat gi joeshi ferchesi. cele slabe se tin una pe alta, rupte in gura de alcool. sau de mirosul de canal.

cu cat te indepartezi de focarul ragetelor, cu atat preturile se dilata, explodeaza ca floricelele de porumb in tigaie. cladirile sunt din ce in ce mai tzitzirite, design-design-design, fuste de 300 de dolari si pantofi la 1000, uite o coada groasa cat una de vulpe, e chioscul lui ben, americanul care a rupt seulul cu prajiturile lui, 3000 de woni una, adica 3 para, sa mori tu ben ca ceri 3 para pe un fursec si mai e si bataie pe ele? ce sa mai zic fratelo, respect.

itaewonul bogatse-nmultesc scrisurile inteligibile, cu caractere latine, peste tot sunt anunturi de “valet parking”, parcagii ar putea oricand sa lucreze la bank of america. sunt impachetati fara cusur in camasi albe si pantaloni de stofa, turnati pe soldurile inguste si fundurile mici. de unde si constipatia. aprofundarea limbii engleze si vecinatatea cu norodul american a venit la pachet cu morcovul in cur si aerul superior.

duduile care rup bilete la leemi samsung museum-al mai tare muzeu de arta din seul-au o catatura rece si o retinere de secretara romanca. nimeni nu zambeste, suntem aici, in cel mai smecher muzeu din corea, ca sa ne bucuram de vasele de caledon din secolul IX si de pagode de aur, nu sa stam de vorba cu gardienii artei inarmati cu statii si buze subtiri, stranse punga.

langa muzeucolectia muzeului se-nvarte pe cladirea mosor, alba si gratioasa, cu coaste oblic taiate in piatra. e muzeul cu cel mai spectaculos sistem de iluminat, nu matuieste panza, nu se reflecta aiurea in sticla, poti sa te bucuri de national treasure 127 nestingherit de fascicule care-ti rup ochiul. si totul ar fi perfect daca paznicele salilor nu ar sta la 30 de centimetri de tine, atente sa nu scoti cumva telefonul si sa pozezi masterpieceul. si daca familiile cu copii ar fi obligate sa plateasca in plus-in niciun caz sa primeasca reducere-pentru odraslele care le insotesc-ca sa se gandeasca de doua ori inainte sa-si ia copilul cu ei la muzeu unde ala mic se va plictisi, nu va intelege nimic, va alerga, se va baga in fatza ta, va tzipa dupa mama, va bazai telefonul, batandu-si joc de nervii tai.

uite inca un motiv sa fiu multumita ca sunt in romania: aici nimeni nu merge la muzeu. deci nici vorba de copii scandalagii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: