nemtoaice lezbiene, gresie internationala si meci de infarct

restaurantul astaphot e plin, ochii alearga pe televizor, alaturi de baietii in negru, besiktas are meci cu izmir, e 3 la 3, besiktas rateaza, paharele de raki sar de un metru de pe mese, mainile pleaca, taind aerul, catre televizor, niciunul din comeseni nu-si arunca o vorba, toti au sa-i spuna ceva nenorocitului de ratangiu si cearta ecranul. in fata televizoarelor scoase afara sunt pe putin 200 de oameni, uniti-salvam, infipti in piatra cubica, mesmerizati, prinsi in raza tractoare a ecranului ca o musca in chihlimbar, troznesc electric cind vine ratarea doi, se pleaca in val catre televizor, ochii lipiti de ecran, mainile tragand de parul de pe tample. linga mine, dupa ce-si arunca ragetele in cosuletul cu ragatele colegilor de restaurant, un mosulet imi zambeste candid si chiar ridica paharul de raki, sa dam noroc. de linga el, un soi de hagi-fatza lata, nas borcanat, ochi mici si apropiati, de porumbel cu probleme de focalizare-inhata micul moment de prietenie intre suporteri si se trage mai aproape, dand noroc cu-o bere miller: serefe, serefe. inteleg ca asta e noroc, dau cu el si cu mosuletul. zic si eu “noroc”, ei repeta dupa mine dar, ghinion, vine a treia ratare.

istanbul modernfemeia de la masa 3 pare sa stea sa planga, chelnerul imi face curat pe masa, aduce pepene galben si raki, putea foarte bine sa fie legat la ochi sau orb, nu se uita nicio clipa la masa, e pe teren cu baietii in negru, facand presing. la masa 5, 4 barbati incep timid sa aplaude, aplauzele sunt preluate de celelalte mese, se da tonul la cantec, linia melodica e aceeasi cu “am avut si vom avea mereuuuuu, boa-laaaa pe tigaaaani…”, dar probabil acum au boala pe greci, pe kurzi, pe armeni. cantecul creste, e preluat si de mesele de afara, de oamenii in picioare, se-ntinde ca o pata de suc de rosii pe tricoul tau alb nou. pe peretele restaurantului deschis in ’86 sunt afise cu besiktas sampion, meciul se termina in bubuituri de artificii, juma de restaurant se goleste, mosulica pleaca insa hagi se trage mai aproape, jongland cu un trabuc intre degete. “italia?” chestioneaza ranjind. nuuu, romania. aaa, trabucul incepe sa danseze, desenand forme, agitandu-se intr-o mima sacadata. inteleg de la el ca are o parere bine conturata in ce priveste femeile de pe continentul european: femeile din romania sunt normale nu ca turcoaicele care sunt nebune, “creizi” stie sa zica, apoi isi vantura mana stanga la ureche, te bat la cap turcoaicele de te inebunesc. “serefe!!!!” sticla de miller se ciocneste de paharul de yeni raki, “kam-bei-kam-bei”, da, cam beau. “nuuuu, kam-bei, cina, cina”, china, nu acolo se zice kampai, ci in japonia, ce conteaza?

suporteri pe stradaomul imi da niste alune ciordite de pe farfuriile pe care le plimba un baiat in geaca de piele. alunele sunt reci pentru ca stau in gheata. “serefe, kam-bei, deci iti place raki?”, da, e foarte bun, “numbar oan”, clar, “voi in romania aveti raki?”, nu, noi avem tuica, “vodca?”, nu, tuica, noi bem tuica, “cand merg belarus, belarus si rusia, vodca. dar eu beau doar raki, tarchis raki nambar oan, femeile mai iubesc pentru ca miros a raki”. rusoaicele sunt normale, ca si spanioloaicele si italiencele, nemtoaicele sunt toate pffff, lesbiene, pfff. iar adevaratele femei de treaba le gasesti in china, acolo sunt cu adevarat dragute. hagi gesticuleaza si mangaie aerul, duios, amintindu-si de china unde a ajuns pentru ca a fost sofer de tir sa vanda “interneitianal”…arata cu degetul catre gresia de pe jos: gresie internationala? da, gresie internationala, rusia si bielorusia si china, toate sunt construite pe gresia internationala a vecinului de masa care da sa-si aprinda trabucul dar este certat rapid de chelnerul care se-nvarte printre mese ca o viespe in borcan. hagi se ridica, se duce peste el si-i spune sa aiba grija de romania, sa aduca la masa si branza, ca uite, a uitat setul de servit raki, e incomplet: doar pepene galben nu si branza, chelnerul se executa, aseaza o felie grasa de branza untoasa, rakiul curge altfel pe panta, ca un schior la sarituri de la trambulina. hagi se asigura ca totul e bine: “good?”, perfect. pai atunci serefe!!! turkish the best-declara si mai ia o gura de miller, turkish-brother, turkish brother, dam noroc iar si o idee il sageteaza. ia iphoneul in mana si suna, vorbeste-vorbeste-vorbeste si apoi mi-l lipeste de ureche: turkish brother, giulgiu. printre paraituri nu aud mare lucru, inteleg ca e un turc cu o companie de transport care sta la giurgiu sau a ajuns la giurgiu dar sta la bucuresti, e 12 noaptea si omul pare trezit din somn. hagi da din cap multumit, e conector international, cunoscut pe 2 continente. cel putin. ii spun la revedere omului cu transportul, conectorul preia telefonul si ii mai zice ceva de fratii romani de la bukres. inchide. “bukres bun?”, istanbul better, “better, yeees, istanbul number 1”. intre cetatenii care mananca la o masa de pe terasa, lipita de peretele exterior al carciumii si mesenii de la cea dinauntru, se leaga prin geam o conversatie vie, se da noroc, se spun pareri despre meci. baietii de la masa 4 mai aprind de 3 ori cantecul suporterului besiktasean, ca pe-o lanterna intr-o pestera, sa vada daca mai e cineva inauntru. este. restaurantul cinta pentru 1 minut cu ei, apoi se da noroc si masa 3 se uneste cu masa 2, serefeee!!

istanbul number onehagi ranjeste multumit. istabul 5-bukres 0, turkia nambar oan, raki numbar oan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: