noutati de la institutul ficatului si bilei.

“for the shake of love” zice reclama de pe vitrina prafoasa a pravaliei unde se vand, ce altceva decat shakeuri. langa, pe un carton scrie “he said she said take a shot before you leave”, asta e o carciuma unde se baga shoturi de techila, de vodcuta, de uischean. se bea pe mic pentru ca ficatu indian e fin. de un copac atarna o tabla care te anunta ca acote este ditamai institutul de stiinte ale ficatului si bilei. exact langa tablita institutului, un domn pe ciuci, gateste o rozatoare decedata, la un foc mic, facut in causul unui cauciuc folosit  pe post de vatra. desi te astepti sa puta, ceata din delhi inghite mirosurile. miile de tevi de esapament iti prind nasul intr-un clestitor, nimic nu mai intra pe nara-n amonte. amin.

pe trotuare sunt stalpi, 20 de centimetri distanta intre ei. scutul antimotociclisti care incaleca alte trotuare mai putin securizate. se circula cu ricsa, cu bicicleta, cu motocicleta, camionul, autobuzul, autobuzul ecologic care arata ca mamaie’mea, caruta, caruciorul de butelie, pe jos, descult, in slapi, in adidasi torsion. claxoanele se-mpletesc, paturica peste oras, daca ar descinde la 4 metri intreaga flota martiana, nu ai auzi nimic decat atunci cand te-ar prinde un extraterestru de cot si te-ar intreba unde e institutul pentru stiintele ficatului si bilei.

trotuarul dispare intr-o groapa plina de moloz, nisip si caramizi sparte langa care niste taximetristi desculti, cu talpici murdare, ard un macao pe dezbracate.

uite metroul. in vagon e o voma albicioasa, intinsa in dreptul unei usi. la 40 de centimetri, stand in cerc, in dispozitiv de aparare, 54 de oameni se tin de bara din mijloc. de-a dreapta si de-a stanga vomei, e gol. deasupra locurilor pentru handicapati sunt prize, si cetateni cu turbane si-au infipt samsungurile si citesc sau joaca pacanele. vine o statie de legatura, prin usa, peste voma, trece un parameci urias, cu perisori sugatori incaltati in slapi si 69 de capete, cu ochi privind disperati in jur, trop-trop-trop-trop, nu se mai termina, animalul continua sa intre, sa-si bage noi si noi si noi ochi beliti, in imbratisarea anaeroba a metroului. usile il taie in doua, plecam cu juma de parameci, ma retrag cat sa-mi fac vant pentru ca la prima o sa cobor.

pogo, slayer 2010, monsters of rock, shalul ajunge intr-o gurita de indian, mainile imi sunt intre sanii unei doamne, picioarele mi le reteaza o mustata. nu am cum sa cad. suntem atat de bine legati in snopul uman ca nu avem cum sa ne prabusim. inclestarea se sparge dupa 4 metri, pe peron. o oloaga in carje se uita uimita in jur: miracol, a alergat purtata de multime, din copilarie nu a mai simtit asa ceva.

ptiu doamne, sa nu-ti fie de deochi, dau sa scuip in san dar, pe toti stalpii scrie mare: “spitting prohibited” si o banda neagra taie liniutele care ies, scurte si decise, tip jet de dus, din gura unui cetatean. vomatul totusi este posibil. dar numai inauntrul vagoanelor. nu va fie scarba, nu miroase. si chiar daca simtiti o greata minora, o tratam degraba, ca doar avem ditamai institutul stiintelor ficatului si bilei.