trenul mortii si critica indiferentei pure

gara din umaria apare la capatul unui drum pietros-rosu, e 4.20 dimineata, bezna. infasurati in panze subtiri, dormind direct pe piatra peroanelor, intrati in criogenie, la numai 8 grade, indienii se vor trezi taman in 2078, intr-o tara unde salariul mediu e de 3000 de para si miroase a rahat ca o alternativa bine-venita la iasomia care iese din curul tuturor.

trenul de varanasi opreste in statie un singur minut dar trenurile indiene sunt lungi, au 15 vagoane, 20 chiar, cele de clasa a treia nu comunica defel cu alea mai rasarite, cum stiu unde sa ma duc, sa ma pozitionez in asteptarea vagonului meu HA1? politistul de gara, mustata de maharaja tip ghidon de semicursiera, dand sa ii intre in ochi, sare de pe peronul 1 pe liniile ferate, le trece tacticos, si se catara agil pe peronul 2, unde un mos serveste ceai dintr-un ceainic de pe vremea mughalilor. toarna in paharute de plastic masala tea unor mosulani legati in fulare, cu degetele de la picioare rasfirate, negre si groase, inflorind din slapi de plastic. maharaja da din cap, asta inseamna ca stie engleza, o sa ma ajute sa astept vagonul la locul potrivit de pe peron. vorbeste mult, ceva in hindi, ca engleza sigur nu e, apoi isi leaga capul, stanga-dreapta-stanga-dreapta, cu un zambet sagalnic, ca intr-un film de bollywood. are un batz in mana, cu care tine infractorii feroviari la distanta. ma conduce intr-o zona mai putin luminata a peronului 2 si zice sa astept, zice din palma, intoarsa decis in pozitia stop, nu zice din gura. trenul intarzie doar 15 minute, fantastic, punctualitate japoneza. nashul bifeza locurile pe o hartie si deschide calea pe un hol, printre perdele de sub care ies ciorapi bejulii sau talpi vopsite cu henna.

trenuletulumina zburataceste din cotet un cuplu de varsta mijlocie, ea zgribulita in patul de la etaj, el-mustacios-contabil-blajin, clipind des in patul de jos, isi cer scuze si isi strang rapid catrafusele in timp ce nashul trimite spiridusul, un mos cu vesta de lana, caciula si camasa cadrilata, sa imi aduca perna si patura si un plic in care sunt doua cearsafuri curate. pe celalalt pat de sus, clipeste un chitarist musulman, cu barba de pitic de gradina si par prins intr-un stramp de dama, negru. pe patul de jos doarme dusa o fetiscana de 9-10 ani. gaina din patul meu de sus coboara si se ghemuieste linga ea, in timp ce contabilul spune: pliz ischiuz, mai dotar. isi pazesc copilul ca pe butelie, speriati de violatori, infractori, luceferi nemuritori care se baga sub paturica si-o necinstesc pe aia mica.

e mai frig decat afara pentru ca istetii de la indian rails au dat drumu la aer conditionat. imi joaca dintii in gura, nu-mi mai simt varfurile degetelor, mamica se strange colac, in jurul fetei, isi trage un batic peste masele si boscorodeste stins gerul din vagon. in timp ce noi crapam de frig, fix in timp ce noua ni se intampla asta, intr-un alt tren care se taraste cu 40 la ora, undeva spre sud, 26 de oameni dau ortu popii intr-un incendiu pornit de la un scurt la instalatia de aer conditionat.

gara varanasitrenurile indiene sunt niste parnai pe sine, grilaje metalice zabrelesc ferestrele, unul dintre calatorii vagonului cuprins de flacari, a reusit cumva, nu stim cum, sa sparga fereastra de la wc si, astfel, sa ajute niste calatori sa iasa nevatamati afara. nevasta-sa, unchiuletu si un nepot au murit printre cei 26.

dar noi nu stim asta, afara ies zorii, ies aburi din pamant, ies sarmanii din corturile ridicate pe langa calea ferata, draperiile zboara de-o parte si incepe foiala. trece un cetatean care anunta meniul zilei: la 60 de rupii, adica 1 parai, primesti o tavita cu orez, chapati si doua sosuri groase, din care icebergurile legumelor ies coltoase, ca dintr-o borala de betiv. fata si mama stau in fund pe patul ingust, tatal trebaluieste la cele 5 pungi cu mancarici. sunt hobbiti, pregatiti pentru cele 4 calatorii cu trenul pe care si le-au propus in aceasta vacanta. 87% din timpul liber si-l petrec astfel in tren, tarandu-se din calcutta la jaipur si din jaipur la varanasi si din varanasi in darjeeling si apoi inapoi in calcutta. unde este cel mai mare muzeu din india, anunta victorios mustata taticeasca. noroc cu englezii ca altfel se topea totul intr-o masala mazga si nu mai stiati de unde veniti si pe ce lume sunteti. asa o fi-marturiseste omul din calcutta-e coruptie si murdarie dar este tara lui si nu poate sa o vorbeasca de rau. imi spun in gand: ipocrizie.

panou spiritualtrebuie sa merg la toaleta. aia de clasa I e cu dus si tron european, aia de clasa a II-a este pe ciuci si talpici de astronaut pe care te asezi intr-un echilibru fragil, tinandu-te de pereti, caci trenul se zguduie nehotarat. un elefant inghesuit de moarte, cu picioarele stranse sub trupul enorm, putrezeste seren langa calea ferata.

aerul conditionat viscoleste in tren, mustata citeste ziarul si fiica’sa se joaca pe smartphone, in timp ce garniturile se tarasc prin atata mizerie cat poate mintea unui om sa stranga, sa multiplice cu 678.941 si apoi sa ridice rezultatul la cub. ma gandesc la campiile pline cu pungi din romania si-mi spun ca e mai bine decat aici si totusi, cat de mult mai rau decat italia este.

sa-ti iubesti tara nu inseamna sa fii orb la defectele ei.

1 comment
  1. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Montesquieu: Să fii drept în toate, chiar şi în privinţa patriei tale. Tot cetăţeanul e dator să moară pentru patria lui, nimeni nu-i silit să mintă de dragul ei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: