ciusca, balonul si armata de fotografi

pe malul marii straluceste un castel disney. sa fie hotel? sa fie parc de distractii? este spitalul luminat cu neoane, finantat de printi sauditi, care trateaza gratuit musulmani-zice soferul muhamed. cand vii de la hotel spre india gate, taxiul costa 600, soferul e imbracat in camasa si miroase a lamaita. cand te intorci de la india gate catre santa cruz, taxiul costa 300, e facut din cutii de crema de ghete iar soferul conduce descult, punand talpa de iepure, crapata si inegrita, pe pedalele care miauna isteric, la fiecare semafor. “in spitalul asta nici nu stiu cand se mai opereaza”, zice soferul scump, de 600 de rupee, “ca tot timpul se toarna cate un film de bollywood.”

hanging garden atarna ca o mesa prost lipita, pe scafarlia lui basescu, batuta de vant. gradinile sunt mandria mumbaiului. intr-un oras fara cafenele, fara terase, pe ale carui plaje nu poti sta de jeg, in ale carui ape nu poti intra fara sa ti se topeasca degetelele, gradinile suspendate deasupra golfului sunt bizar de curate. indienii se bulucesc sa-si faca poze din faimosul balcon de unde -seara-luminile marinei formeaza “colierul reginei”. e zi si cineva a ridicat capacu de pe oala cu supa, un abur umple aerul si, nici vorba sa vezi vreun lantic ceva. abia distingi soseaua, conturand delicat peninsula colaba.

in varf, la marginea marii arabiei, e poarta indiei, inconjurata de un stol de fotografi, mai multi decat turisti. campionatul mondial de fotografie cu monument in spate. sunt zeci, toti trag de tine, “pictial-pictial”, le arati aparatul propriu, nu multumesc, am si eu camera, e ok, ma descurc. indienii nu au auzit de selfie, ei vor sa te propteasca scurt, cu spatele la poarta si sa te execute sumar in timp ce iti spuna “branza” sau “pasarica”. tactica nu merge. fotografii someaza, turistii alearga alandala, in tarcul ridicat de politisti dupa atentatele din 2008, de peste drum, de la hotelul taj. antrenorul isi strange echipa in jur, le da indicatii, intremati cu sfaturi, jucatorii se risipesc in multime. pe ciuci, omul cu imprimanta portabila scoate niste poze. le pune in plastic si apoi le imparte colegutilor: mostre. uite doamna din arabia saudita, cu burka trasa sub ochi cum s-a pozat ea cu poarta indiei. putea fi oricine sub panza neagra, putea fi obama, putea fi cainele lassie, n-are a face. a facut poza la intrarea in subcontinent.

pe langa mine trec 4 romance in tricouri cu cristale si iegari pastelati. si-ar cumpara un balon gigant, tip ghioaga, dar, se intreaba, “unde il punem in avion?”. niciuneia nu-i trece prin cap ca ar putea fi dezumflat. cea mai tanara isi arata dispretul fata de paleta coloristica aleasa de artistul care a creat baloanele si apoi, dupa mai multe “no-no-no” fara efect, aruncate in directia unui fotograf de monument, ii spune romaneste “da’ mai lasa-ma mai nene in pace”.

nici la taj nu se poate bea cafea. se poate manca, se poate face pipi, dar doar o cafea nu se poate bea. pe holul catre toaleta sunt lipite fotografii cu personalitatile care au vizitat hotelul si au facut si ei pipi aici: regele juan carlos, oprah, beatles, regina angliei si fostul sot al lui lady di.

in stanga hotelului incep tarabele, fasolici varate in gogosele cuib, fierturi, fructe, iti curg balele dar nu ai voie sa mananci de pe strada. stomacu de european nu face fata incercarii indiene, digestia se naruie sub tsunamiul de microorganisme, bacterii si virusi care colcaie in apa, pe uscat si in aer. sub plapumioara fierbinte care acopera bulevardele trase cu rigla de englezi, la umbra giganticelor palate coloniale, aliniati intr-un lant uman zgomotos, vanzatorii ambulanti, exclusiv barbati, nici picior de femeie, isi vand pe paturici marfa chinezeasca: zmee si pantofi, blugi si chiloti, sosete si masti de mobil, cabluri si imprimante, jucarii de plastic, vopsele de par, bratari si cosmeticale.

reapar baloanele gigant, stropite pollockian cu prafuri roz. langa, in genunchi in fata masutelor, doua mustati impletesc coliere cu ardei verzi iuti. sunt porte bonheur pentru scutere si tuctucuri. intr-o tara in care nu trebuie sa stii sa conduci ca sa-ti iei carnet de conducere, nu scoala ci ciusca norocoasa e singura ta sansa sa scapi dintr-un accident. poate pentru ca asta inseamna ca esti mai iute.