dracu, rușii și-nvierea

cartea perfectă pentru marțea neagră, de fapt pentru tot restul săptămânii, până sâmbătă seară, înainte să plecați ușor abțiguiți să luați lumină, este ”maestrul și margareta” a lui mihail bulgakov. mie mi-a recomandat-o, dintre toți oamenii de pe lumea asta, un domn bețiv, cu antecedente grave de heroinoman și un sarcasm comparabil cu cel al lui behemoth. cine e behemoth?

e pisica imensă, slujitoarea diavolului. căci despre diavol și anturajul său, poposiți într-un urss stăpânit de oameni fără dumnezeu, este vorba în cartea lui bulgakov, scrisă cu greu, din 1928 până în 1940 și publicată abia în 1967, când comuniștii cu simțul umorului sau cataractă, au lăsat-o să intre la tipar. good things come to those who wait, cum zice guinness. dacă ar fi scris-o în 8 ore, cu ochiu pe cratița cu lapte, ca să nu dea în foc, poate că nici nea bulgakov nu ar fi reușit să scoată decât literatură de bucătărie, d-asta de împute raftul de la cărturăști cu maculatură înmuiată în tocăniță spiritualizată.

”maestrul și margareta” nu poate fi explicată, nu poate fi redusă, restrânsă, înghițită într-un volumaș tip biblia pentru copii. este o carte mare care te umple, o carte în care comunismul fără dumnezeu al sovieticilor se bate cu comunismul ideologic al lui isus, în timp ce satana îți arată că, indiferent cât de alb e albul, pe undeva se strecoară o particulă infinitezimală de negru.

indiferent cât de mult ți-ar pica rușii greu la stomac, indiferent cât de grotești, grobieni, cocalari, ciobăneți apar ei, coborând din autocare, încălțați cu adidași albi, ca niște bucăți imense de telemea, indiferent cât de pițipoance sunt zânele minore care însoțesc cefoși arțăgoși, trebuie să ne gândim că indivizii ăștia vin din aceeași  ciorbiță care l-a dat pe bulgakov și pe tolstoi, pe dostoievski și pe puskin, pe gogol, turgeniev și pasternak. și atunci, cumva, înghiți în sec și îi lași să treacă.