Europa bravului soldat Svejk

”Nu există eroi, ci animale de abator şi parlagii de la cartierele generale” zice Jaroslav Hasek in ”Peripețiile bunului soldat Svejk”, una din cărțile cele mai spectaculoase ale copilăriei mele. Mâine-poimâine se fac 100 de ani de când Gavrilo Princip, folosind un pistol Browning, a dat cep arhiducelui Franz Ferdinand, trimițând lumea în primul război mondial. 100 de ani în care vopseaua absurdului nu s-a uscat deloc, mare grijă unde te așezi, să nu te murdărești pe haină.

Hasek avea pata pusă pe birocrație, biserica catolică și rigiditatea imperială austro-ungară. Ce dracului s-a schimbat? Birocrația e gigantică. Biserica catolică nu mai e atât de colțoasă dar uite cât de viguroși sunt colegii estici, cu bărbi de Chewbacca, cum au ei un cuvânt de spus despre orice, de la Eurovision, la europarlamentare. Cât despre rigiditatea imperială austro-ungară, ea a fost înlocuită cu succes de artrita merkeliană: ză lăzăm deschisă calea dialogului, ja. Ză nu-i zupărăm pe ruji!

Am citit Peripețiile acum 30 și ceva de ani. Preferatul meu era preotul de front Otto Katz, cel care și-a pierdut ordonanța, pe Svejk adică, la poker. Îmi amintesc cum eram să mă sufoc de râs la  descrierea tripticului cu Isusul sportiv dotat cu stomac de atlet și Dumnezeul cu față de tâlhar din Vestul Sălbatic.

Pasajul ăsta, pe care l-am găsit întâmplător acum pe net, nu mi-a lăsat nicio amintire în minte. În el, Svejk descrie experiența din azilul de nebuni unde a fost închis:

“There’s a freedom there which not even Socialists have ever dreamed of. . . . Everyone could say exactly what he pleased and what was on the tip of his tongue, just as if he was in Parliament. . . . No one would come to you and tell you: ‘You mustn’t do that, sir.  It’s not decent.  You should be ashamed of yourself. . . .’  As I say it was very pleasant there and those few days which I spent in the lunatic asylum are among the loveliest hours of my life.”

Ca în Parlament. Libertate mai mare decât cea promisă de socialiști. Superbă, tuciurie ironie.

După 30 de ani, am luat din nou Svejkul din raft. Merită mai mult decât amuzamentul subțire, din copilărie. În definitiv vin vremuri căcănii. Cum zice Hasek: “And somewhere from the dim ages of history the truth dawned upon Europe that the morrow would obliterate the plans of today.” Citiți și vă pregătiți.